Polestar se retrage de pe piața din China

Publicat vineri, 08.08.2025 15:40 de Tiberiu Safta

Polestar a anunțat oficial că se va retrage de pe piața sa principală, cea din China. Decizia a fost luată ca urmare a vânzărilor foarte mici în această țară.

Polestar, marca de mașini electrice înființată de Volvo și co-deținută chinezii de la Geely, se retrage tocmai de pe piața unde produce cele mai multe mașini. Constructorul suedez nu va mai fi prezent în China din cauza vânzărilor aproape inexistente pe această piață, în ciuda faptului că modelele Polestar sunt produse în această țară.

Datele de vânzări pentru Polestar în China raportate la prima jumătate a lui 2025 sunt sumbre. În primele 6 luni, doar 69 de mașini Polestar au fost vândute pe această piață. Și mai rău este că marca suedeză a avut vânzări zero în lunile aprilie și mai în China. Între timp, la nivel mondial, Polestar a vândut 30.000 de mașini noi în aceeași perioadă, ceea ce a reprezentat o creștere de 51% a vânzărilor față de același interval din 2024.

Vânzările aproape inexistente pe piața chineză nu au fost ajutate de faptul că Polestar a rămas cu doar un singur showroom în toată țara, mai exact la Shanghai. De asemenea, magazinul online al mărcii, care trebuia să fie principalul canal de vânzări, a fost închis. Presa chineză mai precizează că Polestar a ratat mai multe parteneriate pe plan local pentru comercializarea mașinilor sale.

În prezent, Polestar are 3 modele electrice la vânzare. Gama va fi completată cu alte 3 modele în următorii ani. Unul dintre aceste modele, Polestar 3, produs în China și în Statele Unite, urmează să fie produs și în Slovacia. Nu se știe deocamdată dacă Polestar va închide și uzinele sale din China.

via Profit