Planuri după Brexit: PSA se gândește să închidă una din cele două fabrici din Marea Britanie
Una dintre cele două fabrici pe care Vauxhall le are în Marea Britanie ar putea fi închisă, după ce patronii de la PSA vor lua o decizie cu privire la ieșirea britanicilor din Uniunea Europeană.
Părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie este tot mai aproape, iar asta provoacă mari bătăi de cap companiilor din mai multe sectoare ale industriei, printre care și constructorii auto.
Grupul francez PSA ia în calcul să închidă una dintre cele două fabrici ale brandului Vauxhall din Marea Britanie, potrivit unor surse din cadrul companiei. Decizia finală încă nu a fost luată, întrucât PSA dorește să vadă cum va evolua situația în lunile următoare.
O altă variantă pentru PSA ar fi să mărească stocurile pe care le deține în Marea Britanie, pentru a evita întreruperile în furnizarea de componente dinspre Uniunea Europeană.
“Nu vrem să comentăm în acest moment cu privire la analiza grupului PSA asupra Brexit, întrucât nu există o decizie finală care să fie implementată. Avem mai multe soluții pentru diferitele scenarii posibile,” au transmis oficialii Vauxhall.
PSA are aproximativ 3.000 de angajați în Marea Britanie, în cele două fabrici din Ellesmere Port (în apropiere de Liverpool) și Luton (lângă Londra).
Via Automotive News