Planul Ferrari pentru 2020: “Vom încetini extinderea gamei și ne vom concentra pe vânzarea modelelor existente”
Ferrari va încetini extinderea gamei în 2020, urmând să se concentreze pe sporirea vânzărilor în cazul modelelor deja lansate, după cum a declarat Enrico Galliera, directorul comercial al constructorului italian.
Până în 2022, Ferrari și-a propus să lanseze 15 modele noi, printre care și modele cu propulsie hibridă. Obiectivul este “ambițios, dar realizabil”, potrivit spuselor lui Camilleri. Șeful Ferrari vrea ca jumătate din modelele sale să beneficieze de cel puțin o versiune hibridă până în 2022.
Cel mai nou membru din gama Ferrari este coupe-ul Roma, echipat cu un motor turbo V8 de 3.9 litri care dezvoltă 620 de cai putere și un cuplu maxim de 760 Nm.
Pentru 2020, planul Ferrari este să încetinească extinderea gamei, respectiv ritmul lansărilor de modele noi. În schimb, constructorul italian se va concentra pe accelerarea vânzărilor pentru modelele deja lansate, potrivit declarațiilor lui Enrico Galliera, directorul comercial Ferrari.
“Ne-am asumat să lansăm 15 modele noi în 5 ani. Am lansat deja cinci în 2019, dar 2020 va fi un an de consolidare pentru noi. Vom fi mai concentrați pe succesul modelelor pe care le-am lansat deja în 2019,” a explicat Galliera.
Între 2019 și 2022, prețul mediu de vânzare al mașinilor Ferrari este așteptat să crească “semnificativ”, conform reprezentanților căluțului cabrat.
Via Autocar