Piata auto din Romania dupa 8 luni
In perioada ianuarie-august piata auto a consemnat o crestere semnificativa a vanzarilor masinilor din import.
Conform datelor publicate de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Autovehicule (APIA) ritmul de crestere al importului de automobile noi, inregistrat in primele opt luni ale anului, s-a situat la nivelul de 53,2%.
In perioada ianuarie-august vanzarile de masini noi au inregistrat o crestere de 26% fata de perioada similara a anului trecut. Numarul masinilor autohtone comercializate a incetinit ritmul de scadere, la 5% in primele opt luni, in comparatie cu cel de 7,1% in registrat in primele sapte luni.
Lider de piata in Romania ramane si in 2007 producatorul intern Dacia, desi continua sa scada in topul preferintelor clientilor romani. Cota de piata la care a ajuns producatorul intern se situeaza in jurul cifrei de 29%, cu aproximativ 7 procente mai putin decat se inregistrase la sfarsitul lunii august in 2006.
Cea mai importanta crestere a fost inregistrata de marca Opel, care a urcat patru pozitii in clasamentul general, reusind sa depaseasca marca Volkswgen, pe luna august. Ford a inregistrat o crestere de aproape 60% in primele opt luni ale anului, in comparatie cu acelasi interval al anului trecut.