Peugeot vrea să deseneze ambarcaţiuni, ceasuri şi aeronave

Publicat marţi, 28.08.2012 11:13 de Sebastian Toma

Departamentul de design al francezilor de la Peugeot vrea să abordeze şi alte produse. Astfel, Peugeot Design Lab va realiza ambarcaţiuni, ceasuri şi aeronave.

Peugeot se va concetra pe designul de produs în viitor, francezii anunţând deschiderea unui laborator de design care va realiza produse care nu au legătură cu industria auto. Peugeot Design Lab va folosi talentul celor trei studiouri ale francezilor, localizate în Paris, Shanghai şi Sao Paolo pentru a dezvolta o gamă largă de produse cu sigla Peugeot Design, cum ar fi ambarcaţiuni, ceasuri, biciclete şi chiar aeronave. Francezii au deja un portofoliu în acest sens, după cum anunţă un purtător de cuvânt al mărcii din Sochaux.

Noua divizie a concernului PSA Peugeot-Citroen este condusă de Cathal Loughnane, un irlandez în vârstă de 34 de ani, care a venit la PSA în 1999. Loughnane îi va raporta direct lui Gilles Vidal, şeful de design al mărcii franţuzeşti din 2010 până în prezent. Reprezentanţii mărcii franţuzeşti nu au anunţat intenţiile pe termen lung ale acestei divizii, noul laborator de dezvoltare de produse având posibilitatea de a acoperi o parte din pierderile înregistrate de divizia auto a concernului PSA Peugeot-Citroen.

”Profitul potenţial al noii divizii de design de la Peugeot este imposibil de cuantificat, dar beneficiul de imagine al francezilor de la Peugeot va fi cu siguranţă pozitiv.”, consideră Sam Livingstone, directorul Car Design Research.

Via AutomotiveNews (înreg.)

  • ian, marţi, 28.08.2012 11:56

    ....toate aceste planuri ar fi ok...doar ca imagine de brand...si probabil pe asta si mizeaza....ca in rest nu au demonstrat ca avand un mare mareeee atuu in materie de design.oricum ideea pare interesanta....nu stiu ce vanzari ar avea pe planul asta....

  • tzenu_bmw, marţi, 28.08.2012 12:20

    lider in acest 'segment mai aparte' este clar Porsche...... ca sa ai succes cu un asemenea proiect ar trebui in primul rand sa fi o marca premium.........de exemplu Porsche Maserati si alti vand ceasuri de lux la 5-10 mii euro datorita statutului........ nu stiu cum ar reusi Peugeot sa obtina profit cu asemenea demersuri insa este un pas spre viitor