Peugeot tinteste SUA
Christiaan Streif, proaspat instalatul presedinte al grupului Peugeot-Citroen PSA, tinteste ca viitoare piata de desfacere Statele Unite.
Noul presedinte Peugeot, Christiaan Streif, proaspat instalat in scaunul de conducere, a declarat ca va dezvalui noul plan al companiei pentru 2010 in luna mai a acestui an. Printre mutarile strategice pe care Streiff le planuieste se afla si reintrarea pe toate segmentele pietei din Statele Unite. Piata americana arata un interes in continua crestere pentru masinile mici cu un consum mic, domeniu in care Peugeot este specializat. Francezii sunt de asemenea lideri in domeniul motoarelor diesel, care incep sa fie tot mai cautate peste ocean.
Constructorul francez nu a mai fost prezent pe piata americana de 15 ani, atunci cand comercializa modelul 405. Pe agenda de lucru a boss-ului Peugeot se mai afla imbunatatirea calitatii pentru a putea rivaliza cu Volkswagen si Toyota in topul designului si fiabilitatii.