Performanțele din Formula 1 au un preț: motorul hypercarului Mercedes AMG Project One va fi garantat pentru numai 50.000 de kilometri

Publicat luni, 13.03.2017 13:55 de Daniel Popescu

Hypercarul Mercedes AMG Project One va avea un motor derivat din cel cu care germanii domină în prezent Formula 1, însă acesta va fi garantat pentru numai 50.000 de kilometri.

Mercedes a confirmat în toamna anului trecut că intenționează să lanseze un hypercar care să folosească diverse tehnologii din Formula 1, inclusiv unitatea de propulsie. Constructorul german a publicat ulterior și o primă imagine misterioasă a acestuia, iar acum a oferit câteva detalii interesante în plus.

Cea mai importantă noutate este că unitatea de propulsie va fi garantată pentru numai 50.000 de kilometri, după care va necesita îmbunătățiri de fiabilitate din partea inginerilor și mecanicilor.

Vestea nu reprezintă însă o surpriză majoră, în condițiile în care motoarele utilizate în Formula 1 sunt dezvoltate în primul rând pentru performanță și apoi pentru fiabilitate. De exemplu, în sezonul 2017 un pilot poate folosi doar 4 unități de propulsie, adică în medie una la 5 Mari Premii. Pe parcursul unui weekend de cursă, piloții parcurg peste 300 de kilometri în cursă și alte câteva sute pe parcursul antrenamentelor și calificărilor, astfel că garanția de 50.000 de kilometri poate fi considerată chiar una generoasă.

De altfel, cel mai probabil inginerii Mercedes vor apela la o serie de modificări pentru motorul turbo V6 de 1.6 litri și cele două sisteme de recuperare a energiei cinetice (MGU-K) și, respectiv, a celei recuperate din căldură (MGU-H). De exemplu, una dintre măsuri este limitarea turației motorului la 11.000 rpm, în condițiile în care cele din Formula 1 pot ajunge la cel mult 15.000 rpm.

O serie de informații anterioare indică faptul că motorul va genera echivalentul a peste 1.000 de cai putere, iar hypercarul va avea tracțiune integrală. Este mult prea devreme să vorbim despre preţuri, însă probabil că noul model va costa undeva în jurul a 2 milioane de euro. Prezentarea oficială ar putea avea loc cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt din toamna acestui an, iar producția va fi limitată la mai puțin de 300 de unități.

Via Motor1

  • q, luni, 13.03.2017 15:08

    Garantia asta va fi un precedent si pentru alte modele /marci si uite-asa motorul va fi o piesa de schimb ca oricare alta.

  • someone, luni, 13.03.2017 15:29

    si uite asa mai mult de jumatate din ele vor sta in garaj, si peste 10 ani nu vor avea mai mult de 1000-2000 km

  • vianu, luni, 13.03.2017 15:56

    cati kilometri faci anual cu o masina de 1000Cp? in ce conditii poti utiliza o masina a carei garda la sol nu e mai mare decat un lat de palma? Cine isi ia un boldi de peste 2.000.000Eu sa mearga zilnic la munca cu el si sa-si duca angaralele saptamanale de la selgros? Tinad cont de astea 50.000km e, practic, o garantie pe viata Project One e un proiect al orgoliilor si o masura a ingineriei extreme in nici un caz o marfa de larg consum. Un raspuns la bestiile Bugatti sau AstonMartin

  • Andrei, miercuri, 15.03.2017 19:53

    Boss , nu pot face taxi cu aceasta Cobra ??