Pentru generaţia tânără care nu vrea maşini: Volvo pregăteşte lansarea globală a unui serviciu de car-sharing
Volvo va lansa la nivel global serviciul de car-sharing Sunfleet, care permite oricărui şofer să rezerve o maşină pe internet, să o conducă şi să o returneze după realizarea călătoriei.
Volvo operează în peste 50 de oraşe din Suedia serviciul de car-sharing Sunfleet lansat în 1998 care între timp a ajuns la 50.000 de abonaţi.
Pe baza succesului înregistrat în patria-mamă, constructorul suedez a decis acum să lanseze serviciul la nivel global, ca urmare a faptului că studiile arată că tânăra generaţie nu mai este atât de interesată să deţină maşini în proprietate, ci doar să le folosească.
"Proprietatea de maşini nu va dispărea, dar trebuie să acceptăm faptul că se va reduce şi, mai imporftant, se va schimba. Avem un concept profitabil pe piaţa noastră de acasă pe care intenţionăm să-l folosim ca pe o pârghie pentru a dezvolta un concept global", spune Hakan Samuelsson, CEO-ul Volvo.
Pentru moment, Volvo nu a dezvăluit ţările în care va lansa Sunfleet sau când va începe expansiunea, însă informaţii detaliate urmează să fie anunţate în următoarele luni. Maşinile Volvo folosite în cadrul serviciului Sunfleet sunt echipate cu sisteme capabile să gestioneze un astfel de serviu. Astfel, clientul face rezervarea pe internet, deschide portiera maşinii cu telefonul mobil, efectuează călătoria şi apoi returnează maşina. Pentru a avea acces la serviciu, şoferul plăteşte un abonament şi costurile aferente fiecărei deplasări, în funcţie de distanţa parcursă şi de timpul petrecut în maşină.
În viitor, nu este exclus ca serviciul Sunfleet să includă şi maşini autonome, mai ales că Volvo a lansat deja un proiect de dezvoltare a unui astfel de vehicul împreună cu serviciu Uber. Şi alţi constructori au anunţat planuri asemănătoare, cel mai recent exemplu fiind Volkswagen, care a creat brandul de sine stătător Moia pentru un serviciu de transport urban bazat pe un microbuz aparent anticipat de conceptul ID Buzz dezvăluit la Salonul Auto de la Detroit.
Via Volvo