Parteneriat Volkswagen-Ford privind dezvoltarea de mașini electrice și autonome: noua strategie ar urma să fie anunțată în iunie
Volkswagen și Ford vor anunța în iunie un parteneriat privind dezvoltarea de mașini electrice și autonome, potrivit unor surse apropiate de situație. Cei doi constructori au confirmat stadiul avansat al discuțiilor.
Anul trecut, Volkswagen și Ford au prezentat o colaborare ce viza segmentul mașinilor electrice. Ford va dezvolta modele electrice pe platforma Modular Electric Toolkit (MEB) a grupului VW.
Pentru început, Ford ar urma să dezvolte un model electric de volum care va fi produs la uzina de la Koln (Germania) și care va fi disponibil la vânzare începând din 2023, însă există posibilitatea ca americanii să dezvolte în paralel încă un model pe plaforma MEB.
Potrivit informațiilor de ultimă oră, cei doi constructori vor anunța, până la sfârșitul lunii iunie, o înțelegere privind dezvoltarea de mașini electrice și autonome, astfel încât să reducă nivelul costurilor legate de marile investiții.
Reprezentanții VW și Ford au confirmat că discuțiile se află într-un stadiu avansat și că planul va fi finalizat în cursul acestui trimestru.
Via Bloomberg
Pfff....s-a intalnit hotu' cu prostu'.