Parteneriat intre Tesla si Daimler
Tesla si Daimler au incheiat un parteneriat de colaborare care ar putea evolua intr-o adevarata alianta.
Elon Musk, presedintele consiliului de administratie de la Tesla, a anuntat ca societatea pe care o reprezinta a incheiat o intelegere cu grupul Daimler.
Intelegerea dintre Tesla si Daimler are in vedere colaborarea la dezvoltarea unei tehnologii electrice, dar punerea in practica a parteneriatului se afla inca in stadiul de inceput. Conform oficialului Tesla, discutiile si munca comuna ale celor doua companii pot evolua intr-un parteneriat strategic de mari dimensiuni. “ Tesla are o mica intelegere cu Daimler, care poate deveni o mare intelegere”, a decclarat sec Elon Musk.
Inca nu s-au dat detalii clare despre modul in care va decurge colaborarea Tesla-Daimler. Se presupune ca intr-o prima faza va fi vorba de cercetare comuna asupra dezvoltarii unui vehicul electric. In mod clar, o evolutie a parteneriatului va aduce pentru Tesla facilitati de productie din partea Daimler, iar Mercedes ar primi patentul tehnologic al modelului Tesla Roadster.
Tesla are o intelegere in Europa cu britanicii de la Lotus, care construiesc caroseriile pentru modelul Roadster.
Prin parteneriatul Tesla-Daimler, americanii ar urma sa-si mareasca semnificativ volumul de vanzari, in conditiile in care germanii le-ar asigura mult mai multa capacitate de productie.
Via |Fox Business