Parfum de Securitate: un Mercedes SL350 care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, vândut la licitaţie cu 50.000 de euro
Un Mercedes SL350 echipat cu un sistem de siguranţă al Securităţii și care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu a fost vândut la licitaţie pentru aproape 50.000 de euro.
La fel ca mulţi alţi dictatori, şi Nicolae Ceauşescu era un împătimit al maşinilor, iar în colecţia sa personală era prezent şi un Mercedes SL350 achiziţionat în 1973.
Deloc surprinzător, acesta a fost "îmbunătăţit" la vremea respectivă cu un sistem de siguranţă montat de Securitate, însă Ceauşescu a apucat să conducă doar 4.038 kilometri.
În 1999, alături de celelalte averi ale sale, maşina a fost scoasă la licitaţie de guvernul român şi achiziţionată de un irlandez pe nume Conor Hughes. Acesta din urmă a recondiţionat maşina şi a ajuns la 17.500 kilometri la bord, iar sâmbătă a decis să o vândă în cadrul unei licitaţii desfăşurate în localitatea germană Stuttgart.
Maşina a fost achiziţionată de un cumpărător care a preferat să rămână anonim pentru 49.450 de euro, iar irlandezul a decis să doneze întreaga suma obţinută Fundaţiei "Bunul Samaritean" din localitatea gălăţeană Nicoreşti, care sprijină peste 60 de copii orfani cu nevoi speciale.
"Avem noroc că cineva vrea să ne dea o sumă de bani de la o licitaţie [...] unde va fi scoasă la vânzare o maşină Mercedes care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu. Vor să facă o ironie, pentru că Ceauşescu nu se ocupa de persoanele cu dizabilităţi, iar banii vor ajunge în România, la noi la fundaţie", spunea MercIonel Melinte, vicepreşedintele Fundaţiei "Bunul Samaritean", înainte de licitaţie.
Mercedes SL350 s-a produs între anii 1970 - 1980 în peste 15.000 de exemplare şi era dotat cu un motor V8 de 3.5 litri care genera 200 CP. Maşina ajungea la 100 km/h în aproximativ 9 secunde, iar viteza maximă era de 210 km/h.
Via News.ro
-
mowgli, luni, 21.03.2016 14:09
50.000 mi se par un fleac pentru masina asta. Sigur... unii si-ar lua un Passat si un Touareg, iar de restu banilor mici si bere.
-
JBM78, luni, 21.03.2016 16:37
Mercedes e Mercedes. Peste 50 de ani vom privi un S Class Coupe 2016 in acelasi mod. Nu marca s-a schimbat, ci oamenii s-au schimbat. Apropro de reclama recenta cu schimbarea "miraculoasa" intr-un Audi... Audi in 1970 n-ar fi putut vinde o masina unui sef de stat nici daca era poleita cu aur. Ce i-ar fi oferit ? Ieftinatatea ala de Audi 100 ?!
-
inexorabil, luni, 21.03.2016 22:38
@scorpion, “diagnosticul” pe care l-ai pus ȋn ultima ta frază este valabil pentru toți producătorii…Exact cum ai subliniat tu, punctele forte ale modelelor de astăzi sunt tehnologiile și – adaug eu – performanțele (pardon, turbo-performanțele), dar – nostim – mai există ceva (să-l numim: o luciditate perfidă) care ne poate determina – ȋmpotriva voinței noastre – să ȋnclinăm balanța atuurilor ȋn favoarea creațiilor actuale: comportamentul la proba de foc a siguranței…evident, este vorba despre IIHS-SOT! Scuze, dar s-au ȋnmulțit “bizonii șoselelor”, iar ȋn ultima vreme, am auzit că se urcă la volan tot mai mulți…drogați. Așa că, dacă nu-mi va reuși figura cu “archaic piece of shit” adusă de peste Ocean, mă voi reorienta către o mașină din prezent (evident, tot din oferta lui NGMCO, că doar nu-s “trădător”), dar care a obținut musai calificativul “Good” la SOT și pe care, dacă se poate, s-o conduc eu, nu invers! On topic: titlul articolului este tendențios…De ce ȋntotdeauna Securitatea trebuie echivalată cu răul absolut al României? ORICE serviciu secret, fiind ȋnsărcinat cu paza și protecția șefului de stat (comunist, capitalist, globalist, nu contează de care), se comportă ȋn maniera descrisă de autor, adică firesc! Mă amuz strașnic când ȋi mai aud pe unii imberbi născuți după ’89 cum se pronunță ei sentențios asupra “nocivității și criminalității lu' Secu’ “ La urma urmei, chiar mă bucur că fostul președinte al RSR (Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis, puși unul peste altul, nu ajung nici până la ȋnălțimea gleznei lui nea Nicu…) a admirat/adorat mașinile de clasa ȋntâi (printre care și Buick Electra) , dar nu numai dumnealui, ci și persoane situate mai jos pe scară socială. Dragilor, știți ce bijuterii circulau prin România “ȋnapoiată economic” a anilor ’60-’70? Unele constituiseră un adevărat parc auto ȋn buricul Capitalei, mai precis pe Bulevardele Magheru și Bălcescu – una dintre formulele “succesului la femei” consta ȋn postarea unui bolid lângă Intercontinental. Atunci, România era mult mai prosperă, mai civilizată, mai pitorească și mai umană decât acum, ba chiar mai…creștină (nu ȋntâmplător, filmele din acea perioadă, mai ales cele de factură istorică, abundau ȋn elemente ale Bisericii, cu permisiunea cenzurii), adică – dureros, dar adevărat – epoca postdecembristă n-a atins gradul de naționalism și…dezvoltare de care a fost capabil socialismul prin liberalizare (moderată, adică fără să degenereze ȋn…consumism, că de transformat ȋn capitalism…nicio șansă), ceea ce n-ar fi fost posibil fără…dez-bolșevizarea ȋn prealabil a țării. Cutremurul din 1977 a anunțat recrudescența stalinismului, ȋnsă – atenție – nu până ȋn 1989, ci după!!! Ȋl cunoașteți, desigur, pe vajnicul reprezentant al KGB-ului, care a preluat Puterea, ajutat de o odraslă de bolșevic – infamul care a mințit cu nerușinare că “industria românească este un morman de fiare vechi”…Dacă bolșevicii “clasici” le-au răpit țăranilor pământurile, ăștia “noi” (peste care CIA și Mossad au turnat aromă de “democrație occidentală”) le-au răpit speranța de viață…Nu vă amăgiți că a dispărut neostalinismul, căci, ȋn realitate, el perpetuează, astăzi prezentându-se ȋntr-un ambalaj frumos, garantat de autorități, cuceritor și dezirabil pentru mase – anume socialismul utopic (pentru conturarea căruia trudește inclusiv DNA, care este un apendice al CIA). Prin asociere ocultă cu hazaro-masoneria (alias stâlpul de susținere financiar-materială a globalizării, dar acest neoliberalism este foarte departe de spiritul – cum altfel decât puritan? – al capitalismului; de altfel, nu greșesc cei care "confundă" capitalismul mai degrabă cu conservatorismul decât cu liberalismul!!!), neostalinismul se ȋnhamă la o formă “superioară”, “invizibilă” și “plăcută” de terorism: “Proiectul totalitar neoliberal al transumanismului – controlarea digitală prin nano-tehnologii a omenirii”. Rețineți: toate doctrinele contemporane sunt false, ipocrite și sincretice! Neostalinismul și neoliberalismul sunt cele două fețe ale aceleiași monede satanice numite instituționalizarea vieții.
-
vianu, marţi, 22.03.2016 11:06
@inexorabil daca ti-l aduci aminte pe "cel fara de gat" si "industria e un morman de fiare vechi" iti vei aduce aminte si de "Senior" si ale sale cuvinte: "CAP-urile si IAS-urile sunt ale taranilor, totul trebuie luat inapoi". ce a urmat? segmentarea terenurilor ca nici cu un tractor nu poti intra fara sa ajungi la vecinu' plus tevile de la sistemul de irigare ajunse drept stalpi de sustinere la garduri ori caramizile din ferme drept anexe solide in gospodarii. Dupa '89 tara a fost un sat fara caini unde toti nevenitii (ca erau din interior ori adusi din Occident si autoinchipuiti ca salvatorii a tarisoarei) s-au dat specialisti si mai mult au distrus. Evident cu largul aport a p.limii neaose si setei acesteia de razbunare. deci, sa fim rezon si sa vedem ambele fatetei ale problemei
-
Snow, marţi, 22.03.2016 13:21
Articolul contine niste inexactitati. Ceausescu nu a fost un 'impatimit al masinilor' si nu a fost vazut conducand. In anii 70 era transportat in Mercedesuri negre iar in anii 80 in Dacia 2000 (Renault 20 rebrandate patriotic) albastre . La munte si la vanatoare era dus in masini Aro modificate (bleu-gris). Nu cred ca Ceausescu a avut masini in proprietate. Despre fata lui, Zoe, se spune ca avea un cabrio 'alb'. Nu e exclus sa fi fost chiar acest SL, revopsit intre timp Iar pe Nicu Ceausescu l-am vazut prin '85 cu un Renault Fuego argintiu.
-
inexorabil, joi, 24.03.2016 01:39
Da, Vianu, ȋmi amintesc, dar deloc cu plăcere…Doamne, ce mi-e dor de vremurile alea…irepetabile (“din inerție”, au durat și după ’89, dar puțin…), ȋn care, ȋn fiecare toamnă, ni se umpleau hambarele și lesele la țară (deși eram “asupriți” și “ȋnfometați” de comuniști, după cum susține istoria postdecembristă…rescrisă precum ADN-ul), iar fructele, dacă nu le dăruiam vecinilor, putrezeau ȋn pomi, fiindcă nu puteam consuma și conserva atâtea (oricât ar fi fost de gustoase). Cât despre afirmația lui Coposu…omu’ avea dreptate, numai că, aidoma nouă, n-a realizat un adevăr elementar: indiferent câte orânduiri sociale și sisteme politice au trecut și vor mai trece peste națiunea mioritică, aceasta este “blestemată” să nu-și poată ține ȋn frâu…păcatele (la locuri de “cinste” figurând ura, sălbăticia, egoismul, minciuna, furtul, debandada și distrugerea). Evident și regretabil, plăgile numite orientalism și bolșevism și-au pus amprenta, ȋn mod ereditar și…decisiv, asupra ființei noastre naționale, dar, cu privire la vremea lui Țepeș, ce cauze externe/extrinseci am putea invoca? Da, ai dreptate, ne-am răzbunat bucurându-ne CU TOȚII când Ceaușeștii au sfârșit sub ropotul de gloanțe pentru “vina inadmisibilă” de a ridica ceva ȋn țara asta (și mai ales pentru “ȋnalta crimă” de a ne da de…muncă, da’ muncă, frate, nu altceva!), fiindcă teoria (ce spun eu? ditamai legea!) țapului ispășitor s-a verificat ȋntotdeauna la noi. Oricum, nu se poate (eufemism excelent nu pentru “nu putem”, ci pentru “nu vrem”) face nimic pe plan comunitar și ȋn favoarea comunității (de fapt, nu mai constituim o comunitate…sau poate că așa avem impresia, ca sclavi ai “rețelelor de socializare”, dar, dacă, de pildă, am cădea din senin, pe stradă, câți dintre semenii noștri s-ar grăbi să apeleze 112, bașca să se ȋncumete la manevre de resuscitare cardio-respiratorie?) decât, eventual, ȋn sens individual, soluția miraculoasă (accentuez termenul) fiind…mântuirea (iar dacă am convinge “prin puterea exemplului”, atunci mântuirea n-ar mai părea o aberație sau o vorbă goală). Da, da, mântuire; ȋn caz contrar (adică dacă nu ne interesează), vom fi trași la răspundere (individuală!!!), cu nespusă asprime, fiindcă, axiomatic, nimic nu poate rămâne neplătit, nici ȋn veacul acesta, nici ȋn cel “ce va să fie” (Crezul). Ce mai; “băieții deștepți” ne-au dus cu preșul mestecând ȋntruna, cu făcălețul limbii, expresii care ni s-au părut (și ȋncă ni se par?) coborâte din paradisul cosmic: “standardele și valorile democrației occidentale”, “făurirea și consolidarea statului de drept”, “economia de piață”, “drepturile omului”, “șanse egale pentru toți”, “nivel de trai ridicat/decent” , “instituțiile statului sunt obligate să-i respecte pe cetățeni și să apere interesele lor legitime”, “Interesul Național” , “integrarea ȋn structurile euroatlantice” etc. Și-am ȋncălecat pe o șa, poveste (electorală) fără sfârșit (ce credeți: naivitatea va fi supusă atenției la Judecata de Apoi?). PS: Oricât ar părea de straniu, procesul social-politic care se desfășoară, ȋn prezent, la noi este glocalizarea, nu globalizarea “pură” (exprimată și aplicată ȋn mod nemijlocit), poate și pentru că bunul Dumnezeu nu ne-a uitat de tot, deși sigur i-am “mutat nasul” cu duhoarea “specificității” noastre balcanice…
-
rotila, joi, 24.03.2016 10:28
@ snow zoe avea una alba dar parca un model mai vechi . in familie mai era un bmw prima seria 3 si adevaratul martinel, care a fost distrus de o femeie prin 75 in bulgaria prin accident cu un pod. ceausescu nu, dar copiii se destrabalau ca toate beizadelele.
Citeste si
-
GENERAL | vineri, 22 noiembrieNorthvolt, producătorul suedez de baterii pentru mașini electrice, a cerut intrarea în falimentProducătorul suedez de baterii pentru mașini electrice Northvolt, cel mai mare astfel de producător din Europa, a depus oficial actele pentru intrarea în faliment. Compania va fi restructurată până în primul trimestru al anului viitor. Citeste tot
-
GENERAL | miercuri, 20 noiembrieAston Martin Valkyrie, record la Silverstone pentru cea mai rapidă mașină de serieAston Martin Valkyrie a stabilit un nou record pe circuitul de la Silverstone. Hypercar-ul britanic este oficial cel mai rapid model de serie pe acest circuit. Citeste tot
-
GENERAL | marţi, 19 noiembrieHyundai va avea un CEO nou: Jose Munoz este șeful filialei Hyundai din America de NordHyundai a anunțat oficial că va avea un nou CEO începând din 2025. Noul CEO al constructorului sud-coreean va fi Jose Munoz, actualul șef al filialelor nord-americane ale mărcilor Hyundai și Genesis. Citeste tot
-
GENERAL | luni, 18 noiembrieUE și China, aproape de un acord asupra taxelor pentru mașinile electrice, potrivit presei chinezeUniunea Europeană și China ar fi ajuns mai aproape de finalizarea unui acord cu privire la situația taxelor vamale pentru mașinile electrice chineze, potrivit unei surse chineze. Negocierile între cele două părți vor fi reluate în această săptămână. Citeste tot
-
GENERAL | joi, 14 noiembrieRecord mondial: Bugatti W16 Mistral, cea mai rapidă decapotabilă din lumeBugatti a stabilit un nou record mondial cu modelul său decapotabil W16 Mistral. Noul model este oficial cea mai rapidă decapotabilă de serie din lume, după ce a atins o viteză maximă de 453 km/h. Citeste tot
Unul dintre cele mai frumoase Mercedes-uri fabricate pana acum. Nu se compara la design si fiabilitate cu noile SL-uri. Toate SL-urile pana la a patra generatie au fost perfecte. Din 2001 lucrurile s-au schimbat in rau pt. SL. Bun...au tehnologie dar nu mai au farmec, fiabilitate si exclusivitate.