Parcarea, cea mai mare problemă la volan. Petrecem zilnic 20 de minute căutând un loc potrivit
Un studiu publicat recent arată că pierdem foarte mult timp căutând un loc de parcare. Situația va deveni dramatică în următorii ani, când numărul mașinilor va crește.
De cele mai multe ori, după ce mulțumim cerului pentru că am evitat un trafic infernal, ne lovim de o altă problemă: parcarea. Chiar și în zilele mai puțin aglomerate ea poat fi considerată o problemă, mai ales într-un oraș ca București, unde parcările sunt insuficiente, iar marcarea lor este, de multe ori, problematică.
Sute de mii de oameni se confruntă cu această neplăcere în toate colțurile Europei. Un studiu recent a arătat că majoritatea oamenilor petrec aproximativ 20 de minute căutând un spațiu de parcare. Asta înseamnă că 30% din populația Europei se străduie în orice moment al zilei să găsească un loc de parcare.
Timpul va crește vertiginos în următorii ani, având în vedere că un studiu al Națiunilor Unite arată că până în 2050 aproximativ 65% din populația globului va concentrată în zona urbană.
În orașe civilizate ca Barcelona, se găsesc însă soluții. Seat a venit recent cu una. Este vorba despre o aplicație de mobil, care se numește Parkfinder și care te poate ajuta să parchezi în orașul lui Gaudi. Mulțumită datelor culese de platforma Barcelona iCity, șoferul trebuie să indice doar destinația finală, iar aplicația caută un loc potrivit în zonă. Aplicația merge și atunci când șoferul se hotărăște că are nevoie de parcare fără să fi ales în prealabil o destinație.
Parkingfinder ar urma să fie un ajutor real pentru găsirea unui loc, dar și pentru a fluidiza traficul, de multe ori gâtuit de un șofer care își caută cu disperare parcare.
via Seat
20 min pe zi (24 ore) inseman ca ca in orice moment 1.38% din populatia europei se straduie sa gaseasca un loc de parcare.. departe de 30%