Pachet de tuning pentru Porsche Panamera de la 9ff

Publicat miercuri, 24.09.2008 17:20 de Sebastian Toma

Tunerul german 9ff a anuntat un kit pentru Porsche Panamera, desi modelul nu s-a lansat inca oficial.

Cu toate ca Porsche Panamera nu este inca gata de lansare, inginerii de la 9ff s-au grabit sa dezvolte un pachet de tuning pentru acest model. La numai o saptamana de la dezvaluirea unui teaser cu Porsche Panamera, in care este prezentata o mica parte din fata masinii, designerii de la 9ff au lansat doua schite cu kit-ul acestora pentru Panamera.

Panamera 9ff poseda praguri laterale noi, impreuna cu un difuzor spate care incadreaza cele doua evacuari. Pentru ca nu au fost anuntate motorizarile disponibile, 9ff nu a facut speculatii la acest capitol.

Avand in vedere experienta 9ff in modificarea modelelor Porsche, putem considera cele doua schite ca fiind rezonabil de apropiate de ceea ce va fi Porsche Panamera.

Se intrevede astfel o noua moda intre tuneri, si anume de a modifica un model inainte ca acesta sa apara oficial.

Via | Carscoop