Operațiunea “Speed Marathon” în toată Europa: 400 de radare vor fi scoase pe drumurile din România
Polițiștii rutieri din toate statele UE vor acționa simultan, miercuri, într-o operațiune de amploare pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală și pentru prevenirea accidentelor grave. Operațiunea se desfășoară și în România, unde aproximativ 400 de radare vor fi prezente pe drumurile publice.
Acţiunea Speed Marathon, programată miercuri între orele 00.00 și 24.00, are ca scop reducerea numărului de accidente rutiere ca urmare a nerespectării vitezei și se desfășoară în toate statele din Uniunea Europeană.
Potrivit Poliției Române, acțiunea este coordonată de Direcția Rutieră din cadrul IGPR și are loc în toată țara, pe drumurile publice. Astfel, polițiștii rutieri vor folosi absolut toate aparatele radar disponibile, numărul lor fiind estimat la 400.
Speed Marathon, cunoscut și sub denumirea “Slow Down Europe”, este o inițiativă organizată de Rețeaua Europeană a Poliției Rutiere (TISPOL). Prima acțiune de acest gen a avut loc în aprilie 2015, prin colaborarea a 22 de state europene, printre care și România.
Anul acesta, 30 de state europene și-au anunțat participarea la Speed Marathon, România fiind pe listă și de această dată. Conceptul presupune punerea în funcțiune a tuturor aparatelor radar din statele participante, simultan, timp de 24 de ore, pentru prevenirea accidentelor rutiere grave ce sunt cauzate de viteza excesivă.
Via Europa FM, Știrile ProTV
ar trebui numit speed spaga la noi. cine e nebun sa mearga prin localitati cu 50? mai ajungi la anul asa..mai usor cu glumele/spagile pe scari..