Opel va reduce emisiile modelelor sale cu 27% până în 2020 şi va lansa o automată cu opt trepte
Opel va înlocui 80% dintre motorizările din portofoliu până în 2016 pentru a-şi reduce emisille de CO2 la nivel de gamă. Pe lângă asta, nemţii vor lansa şi o transmisie automată cu opt trepte.
Opel a anunţat că va lansa 13 motoare noi până în 2016, înnoind 80% din oferta sa de propulsoare. Această măsură vizează reducerea emisiilor de CO2 cu 27% până în 2020 în vederea respectării reglementărilor impuse de Uniunea Europeană. Pe lângă noile propulsoare, Opel va lansa şi transmisii noi, printre care se vor număra şi unităţi automate cu opt trepte. Primul motor din noua gamă a celor de la Opel este unitatea CDTI de 1.6 litri şi 130 CP, care a debutat în cadrul familiei Zafira Tourer. Unitatea va înlocui treptat propulsoarele de 1.7 litri şi versiunile inferioare de putere ale motorizărilor de 2.0 litri. Noul propulsor va fi construit la uzina din Szentgotthard, Ungaria, aceeaşi uzină în care vor fi produse şi alte motorizări noi ale nemţilor.
Investiţia de patru miliarde de euro a celor de la Opel în vederea dezvoltării de modele noi implică şi o gamă de motorizări de cilindree mică, care va include cinci unităţi alimentate cu benzină. Cel mai mic membru al noii game va fi o unitate de 1.0 litri, cu trei cilindri, echipată cu turbină, care va debuta în gama Adam în 2014. Cel mai mare propulsor din noua gamă va avea o cilindree de 1.5 litri şi va avea patru cilindri, pe când cel mai puternic din noua gamă va fi un motor turbo de 1.4 litri. Pentru moment, Opel nu a dezvăluit informaţii privind nivelul de putere furnizat de viitoarele motorizări.
Reprezentanţii Opel spun că nu au nevoie de hibridizare în gamă în vederea atingerii ţintelor de emisii CO2 specificate de Uniunea Europeană. Însă, noile motoare ale nemţilor ar putea suporta adăugarea unui tren de propulsie hibrid fără modificări semnificative. În ceea ce priveşte noua transmisie automată cu opt trepte, cei de la Opel spun că este cu 3.6% mai eficientă decât actualele unităţi cu şase trepte, dar nu au specificat modelele care o vor primi şi data de intrare în gamă a acesteia.
Via AutomotiveNews (înreg.)
de la 6 la 8 ar fi trebuit sa fie o eficienta de 33%, matematic vorbind nu de sub 4%, insa asta e marketingul