Opel pregătește lansarea a trei SUV-uri noi în următorii patru ani
Gama de SUV-uri de la Opel va primi trei membri în următorii patru ani. Acestea vor completa gama de SUV-uri și crossovere a producătorului german împreună cu Mokka.
Opel pregătește o ofensivă în segmentul SUV-urilor și crossoverelor, având în plan lansarea a trei modele noi de acest tip în următorii patru ani. Producătorul german va lansa un SUV care va deveni vârful gamei, anticipat de conceptul Monza, alături de alte două SUV-uri sau crossovere mai mici, titrează englezii de la Autocar. În materialul dedicat mărcii soră a Opel, Vauxhall, cei de la Autocar anunță că marca europeană a General Motors plănuiește încă două SUV-uri sau crossovere încadrate între Astra și Insignia. Acestea vor completa gamele Opel și Vauxhall alături de Mokka, model deja existent în ofertele celor două companii.
Decizia Opel din spatele intrării puternice în segmentul SUV-urilor este legată de previziunile specialiștilor din industria auto, care anunță că succesul de vânzări al acestui tip de automobil nu este nici pe aproape de vârful absolut. Având în vedere că vânzările de SUV-uri și crossovere nu au niciun motiv vizibil în acest moment pentru a-și reduce rezultatele, este și logică intrarea unor producători în acest segment pe care nu l-au abordat până acum cu toate resursele. Între timp, Opel și-ar putea tăia din gamă modele cu vânzări slabe, precum Meriva și Zafira, care nu mai ating volume de vânzări pe măsura așteptărilor. Această decizie încă nu a fost anunțată de reprezentanții Opel/Vauxhall.
Viitoarele SUV-uri și crossovere încadrate între Astra și Insignia în gama Opel și Vauxhall vor fi dezvoltate împreună cu francezii de la PSA Peugeot-Citroen, anunță englezii de la Autocar. Potrivit acestora, unul dintre modelele pregătite va deveni înlocuitorul lui Meriva, în timp ce al doilea va deveni înlocuitorul lui Antara și Zafira. Pe lângă aceste SUV-uri, anul 2017 va aduce și debutul unei noi generații a lui Insignia. La fel ca în cazul noului Opel Astra, noua generație Insignia va fi mai ușoară și va avea o platformă nouă și se va bucura de cele mai recente tehologii ale concernului General Motors.
Via Autocar