Opel Meriva facelift - imagini şi informaţii oficiale
Opel i-a aplicat lui Meriva un facelift, integrând monovolumul de segment B în noua linie estetică a mărcii. Odată cu facelift-ul, Meriva a primit motoare şi transmisii noi.
Opel Meriva facelift a fost prezentat astăzi pe portalul de media al mărcii germane. Versiunea restilizată a monovolumului de segment B va fi disponibilă pentru comandă începând cu luna noiembrie, primele livrări urmând să aibă loc în ianuarie 2014. Modelul se mândreşte acum cu o parte frontală redesenată, conformă cu noul limbaj de design al mărcii din Ruesselsheim, alături de prezenţa motorului 1.6 CDTI în gamă şi a noilor transmisii dezvoltate de constructorul german. La interior, Meriva primeşte sistemul multimedia IntelliLink cu comandă vocală. Interfaţa acestui sistem multimedia este reprezentată de un ecran tactil cu diagonala de şapte inch.
La nivel estetic, modificările implică o nouă grilă faţă, un set de blocuri optice noi, ornamente cromate în jurul proiectoarelor de ceaţă şi o bară faţă redesenată. Opţional, Meriva este oferit cu lumini zi şi stopuri cu LED-uri. Profilul lui Meriva prezintă acum şi un ornament cromat, care îi conferă un aspect high tech, spun creatorii săi. Gama de jante din aliaj a lui Meriva are acum mai multe modele disponibile, iar nemţii se mândresc cu faptul că au singurul monovolum de segment B oferit cu jante de 18 inch.
Sub capota lui Meriva au avut loc mai multe modificări, principala schimbare fiind disponibilitatea noului motor CDTI de 1.6 litri şi 136 CP. Propulsorul respectiv, proaspăt lansat în gamele Astra şi Zafira, livrează un cuplu maxim de 320 Nm la 2.000 rpm şi se mândreşte cu faptul că respectă deja normele Euro 6 şi că prezintă cea mai generoasă bandă de cuplu din segment, alături de un nivel ridicat de rafinament. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată în 9.1 secunde în loc de 9.9 secunde pentru versiunea 1.6 CDTI a lui Opel Meriva, iar consumul de carburant a scăzut la 4.4 litri la sută în regim mixt, motorizarea nouă fiind cu 10% mai economică decât precedesoarea sa.
Via Opel
Foarte frumos! Noua motorizare pare ideala pentru o astfel de masina! Bravo, Opel!