Opel Adam primeşte transmisia automată Easytronic
Opel vine în întâmpinarea clienţilor care îşi doreau o transmisie automată pentru Adam şi echipează motorizarea pe benzină de 1.4 litri cu o cutie Easytronic 3.0.
Deşi există în prezent Adam Rocks, Opel a introdus o nouă ediţie specială cu acoperiş escamotabil a modelului urban. Ea se numeşte Adam Swing Top şi foloseşte un acoperiş din pânză, retractabil în doar 5 secunde până în dreptul ultimului rând de montanţi. Acesta poate fi închis până la o viteză de 140 de km/h.
El este şi foarte rezistent, fiind alcătuit din mai multe straturi de pânză, dintre care ultimul este din neopren. Potrivit Opel, acest acoperiş este robust şi durabil şi poate garanta o izolare fonică. Mai mult decât atât, unul dintre principalele avantaje ale acestei configuraţii este faptul că dimensiunile portbagajului rămân neatinse.
Preţurile pentru noul Opel Adam Swing Top vor începe de la aproape 15.000 de euro în Germania, pe piaţa mamă.
Noua cutie automată Easytronic
Alături de noul model, Opel introduce în lista de opţionale şi cutia automată Easytronic 3.0, capabilă să combine comoditatea unei transmisii automate cu eficienţa unei manuale. Este a treia generaţie a cutiei Easytronic şi promite un răspuns îmbunătăţit, precum şi o alternare mult mai liniară a treptelor.
Disponibilă alături de motorul pe benzină de 1.4 litri, aspirat normal, de 87 de cai putere, cutia Easytronic poate reduce consumul cu 0.4 litri/100 de kilometri, comparativ cu cifrele înregistrate de transmisia manuală cu cinci rapoarte. De asemenea, şi emisiile sunt mai mici cu 10 grame/kilometru.
Mai exact, un Adam configurat astfel, inclusiv cu sistem start-stop, poate garanta o medie de 4.7 litri/100 de kilometri şi o rată a emisiilor de 109 g/km. Pentru cei care îşi vor dori să echipeze Adam cu noua transmisie Easytronic 3.0, Opel percepe 600 de euro pe piaţa din Germania.