Opel a trecut pe profit după aproape 20 de ani de pierderi: primul an complet sub conducerea grupului PSA
Opel și Vauxhall au înregistrat un profit cumulat de 520 de milioane de euro în prima jumătate a lui 2018, după aproape 20 de ani de pierderi. Cele două branduri au intrat anul trecut în posesia PSA.
Grupul francez Peugeot-Citroen și-a publicat rezultatele financiare pentru primele 6 luni ale anului, iar cea mai mare surpriză a venit din partea Opel-Vauxhall. Cele două branduri cumpărate în 2017 au înregistrat profit pentru prima dată în aproape 20 de ani.
Potrivit datelor publicate de PSA, Opel și Vauxhall au avut un profit cumulat de 502 milioane de euro, în perioada ianuarie-iunie 2018, precum și venituri în valoare de aproape 10 miliarde de euro.
Astfel, veniturile grupului PSA au urcat la aproape 38,6 miliarde de euro, cu 40% mai mult decât în primele 6 luni din 2017.
Amintim că PSA a vândut circa 2.18 milioane de mașini în primele 6 luni din acest an, cu 38% mai multe decât în aceeași perioadă de anul trecut. Rezultatul a fost obținut în principal datorită integrării în grup a brandurilor Opel și Vauxhall.
Via PSA
Bravo PSA şi a extraordinarului CEO de la PSA !! Eliminarea inginerilor de dezvoltare germani a fost utilă, eliminarea motoarelor non PSA a fost utilă.