Opel a lansat un concurs internaţional de design interior pentru studenţi

Publicat luni, 11.10.2010 18:16 de Sebastian Toma

Opel îi oferă unui student al unei universităţi de design din Europa şansa să devină designer la centru său din Russelsheim. Provocarea? Un concurs de design desfăşurat la nivel european.

Cei de la Opel au lansat o provocare internaţională pentru studenţii universităţilor de design din Europa. Tema concursului este "lounge-ul", iar întrebarea pusă studenţilor de cei de la Opel/Vauxhall este "Care crezi că este stilul nostru de lounge?". Competiţia este interactivă şi le permite studenţilor să dezvolte un interior de automobil care să reprezinte "un lounge în mişcare". Scopul concurenţilor este de a accentua atât aspectele emoţionale, cât şi raţionale ale brandului Opel şi limbajul său de design, pe care compania germană îl descrie drept "măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană".

"Ce mă încântă este că studenţii trebuie să înţeleagă brandul nostru pentru că este în mişcare – devine mult mai dinamic, mult mai pasional şi această viziune clară poate fi văzută în produsele noastre recente atât la execuţia de interior, cât şi de exterior. Ce urmărim nu este doar ca studenţii să producă un design, ci să contribuie cu o experienţă.", a declarat Liz Wetzel, Director Design Interio Opel/Vauxhall. Liz Wetzel este părintele proiectului şi face parte din juriul care va decerna câştigătorul.

Înscrierile pot fi apoi revizuite sau chiar reintroduse ca un nou design. Editorii de la Car Design News, pagina pe care se va desfăşura înscrierea şi concursul, le recomandă concurenţilor să înscrie ideea din prima zi, pentru ca toată lumea să le comenteze. Juriul va urmări atât dezvoltarea proiectelor, cât şi implicarea comunităţii. Proiectele care vor fi trimise mai devreme au şanse să se dezvolte mai elaborat.

Etapa de design interior se va încheia în data de 10 decembrie 2010. Cele mai bune trei proiecte selectate de juriu vor fi folosite ca brief pentru a doua etapă a competiţiei, care vizează design-ul interior. Etapa a doua va fi lansată la începutul anului 2011, iar câştigătorul ambelor etape va primi un stagiu plătit la Opel/Vauxhall Design Center din Russelsheim, Germania. Proiectele câştigătoare vor fi prezentate la Salonul Auto de la Geneva din 2011.

Şase universităţi din România au fost invitate să participe la acest concurs. Acestea sunt: Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca şi Universitatea Tibiscus din Timişoara.

CLICK AICI PENTRU A ACCESA PAGINA CONCURSULUI OPEL

Via | Opel