Oficial Volvo: "Mi-ar plăcea să facem un rival al lui Tesla Model S"

Publicat luni, 08.09.2014 17:12 de Sebastian Toma

Lex Kerssemakers, şeful departamentului de strategie produs de la Volvo, a declarat că ar fi încântat să creeze un rival al lui Tesla Model S din poziţia sa actuală.

Lex Kerssemakers, şeful departamentului de planificare produs de la Volvo Cars, a declarat în cadrul unui interviu acordat britanicilor de la Autocar că visează să construiască un rival al lui Tesla Model S. Oficialul mărcii suedeze este conştient că visul său nu se va materializa în viitorul apropiat, dar un model electric inspirat de Concept Coupe ar fi exact ceea ce îşi doreşte reprezentantul departamentului respectiv. Nici măcar versiunile cu propulsie convenţională ale lui Concept Coupe nu au fost confirmate de oficialul atent în declaraţii, specificând că acest model este oficial în stadiul de pauză, rămânând doar un concept până la o decizie ulterioară a consiliului de conducere a companiei.

Volvo confirmă viitoarele S40 şi XC40 şi retuşează sigla oficială a mărcii

În prezent, scopul celor de la Volvo este creşterea vânzărilor prin concentrarea pe modelele care să şi obţină volume, evitând pe cât posibil nişele cu rezultate comerciale slabe. În 2013, Volvo a vândut 427.000 de unităţi, dar suedezii vor să atingă 800.000 de unităţi vândute până în 2020. Vestea bună este că marca din Goteborg îşi revine, anunţând obţinerea unui profit în prima jumătate a anului curent, după ani şi ani de pierderi înregistrate pe fondul managementului deficitar al finanţelor şi al investiţiilor neinspirate.

Volvo Concept Coupe reprezintă, pentru moment, o muză pentru viitoarele modele ale companiei suedeze. Versiunea de serie nu a primit încă aprobarea conducerii pentru dezvoltare.

Noul Volvo XC90: toate informaţiile şi galerie foto completă

Reprezentantul Volvo spune că următorul proiect al Volvo este un crossover mai mic în familia "40", care se va bucura de noua platforma CMA a mărcii suedeze. Până în prezent, sudezii au confirmat lansarea unui succesor al lui S40 şi un viitor XC40. Ulterior, suedezii vor demara lucrul la S90, înlocuitorul lui S80 şi la V90, un break de top care să fie vârful de gamă al Volvo. Fanii lui V40 nu trebuie să îşi facă griji, spune Kerssemakers, deoarece compania suedeză este dedicată segmentului compact şi nu plănuieşte să renunţe la acesta.

Via Autocar

  • inexorabil, marţi, 09.09.2014 22:23

    Saab a murit cu demnitate...Dar varul Volvo (care, intre noi fie spus, incepe sa arate tot mai croit pentru...coca & piti), se agita, parca cuprins de o frenezie orgasmica, sa fie "in tendinti" globaliste, adica pe valul "trendului", astfel ca viseaza la "cresteri de vanzari", la "noi si noi modele", la "downsizing", la "full electrice", la "autonome"...Pe de alta parte, mi se pare ca Volvo nu concepe sa fie perceput de catre publicul larg cu lipsuri in gestiunea noilor gadget-uri tipice hipertehnologizarii. Si uite asa, cu pasi mici, dar fermi, un alt colos al pedantei de-a dreptul religioase pentru calitate adevarata s-a dat peste cap de trei ori, ca Greuceanu, si s-a transformat deja intr-un "adaptat al noilor vremuri" sau intr-o cale ferata pentru trenul burdusit cu clienti "brain-washed"...Spre deosebire de Saab, tu esti viu, Volvo, pari plin de viata, dar "ochiul tau ma-ngheata"...Oricum, iti voi pastra o amintire pioasa, in galeria "monstrilor sacri", alaturi de nume nepieritoare ca Auto Union, Lancia, Saab, Rover, Plymouth, Pontiac, Oldsmobile...

  • clau, miercuri, 10.09.2014 10:48

    N-AI CE FACE FRATE, DECAT SE TE DUCI LA FUND, MAI BINE TE ADAPTEZI.. MERCURY S-A DUS LA FUND, BUICK E INCA VIU..SAAB E MORT SI VOLVO E VIU.. ORICUM, NU SE VOR ASCULTA PREA CURAND MANELE INTR-UN VOLVO, DOAR STIRI IN LIMBA CHINEZA.. PEACE!

  • Alex, miercuri, 10.09.2014 11:31

    Mai ales la cat de bine se vinde Tesla in Suedia. Ar fi exact ce se cere....