OFICIAL: Saab intră sub protecţia Legii Falimentului din Suedia
Saab va încerca să dovedească în următoarele luni că se poate reorganiza şi că îşi poate asigura veniturile pe termen scurt şi lung. Compania suedeză cere intrarea termporară sub protecţia unui tribunal suedez.
Oficialii Saab au anunţat astăzi, printr-un comunicat oficial oferit presei, că va intra sub protecţia Legii Falimentului din Suedia, urmând ca producătorul nordic să fie protejat pentru o perioadă de creditori de o instanţă suedeză.
La fel cum se întâmplă în cazurile de acest tip (cele mai recente fiind cele ale GM şi Chrysler în 2008 în SUA), compania va iniţia o procedură de reorganizare pentru a demonstra în această perioadă că poate să se restructureze astfel încât să poată reveni pe piaţă într-un context favorabil. În cazul în care procedura nu va reuşi, compania Saab va fi fie vândută, fie destinată lichidării.
Secretul acestei intrări sub protecţia legii falimentului stă în faptul că negocierile cu potenţialii investitori chinezi de la Pang Da durează mai mult decât se credea iniţial, iar Saab a rămas în pană de lichidităţi, fapt care îi împiedică pe diriguitorii companiei să plătească creditorii, angajaţii şi să reia producţia întreruptă încă din luna aprilie.
"Am ajuns la concluzia că o restructurare voluntară sub protecţia unui tribunal ne va acorda timpul necesar, protecţia şi stabilitatea necesare pentru a ne plăti angajaţii, a găsi fonduri necesare pe termen scurt şi pentru a pregăti reluarea producţiei", anunţă Victor Muller, preşedintele Saab şi al Swedish Automobile, compania care a cumpărat Saab de la GM în urmă cu un an.
Acelaşi Victor Muller nu ezită să-şi exprime optimismul în legătură cu viitorul companiei suedeze, deşi perspectivele sunt mai degrabă sumbre: "Potenţialul Saab Automobile ca producător auto viabil, independent şi premium rămân în picioare. Acest lucru ne este arătat de faptul că portofoliul nostru nou de produse este apreciat, cele 11.000 de comenzi şi accesul la piaţa chineză pe care îl vom primi odată cu înţelegerea cu Pang Da şi Youngman fiind cele mai buen argumente în acest sens", încheie boss-ul suedezilor.
via | Automotive News
-
ztele, miercuri, 07.09.2011 13:01@SaabCuantic
Prietene, cum pot lua legatura cu tine? Am o propunere :)
-
ScorpyonVAG, miercuri, 07.09.2011 13:49@
Imi place modul tau de a gandi Cuantic. Eu cred ca SAAB nu va avea sanse daca va fi cumparat de CHINEZI.
-
ztele, miercuri, 07.09.2011 14:12@Scorpyon
De ce? Volvo o duce chiar bine sub patronaj chinezesc. Fii convins ca nu-s ultimii care vor ajunge la ei.
-
ztele, miercuri, 07.09.2011 14:13completare
Al naibii buton de edit. Jaguar si Land Rover sunt sub patronaj indian, Lotus sub patronaj chinezesc. Toate prospera.
-
Gigi Munteanu, miercuri, 07.09.2011 14:33
@ztele prospera pe dracu! Poti sa zici ca prospera daca trece 5-10 sa vezi cum evolueaza.SAAB e praf. deja e in faliment
-
SaabCuantic, miercuri, 07.09.2011 14:49OK
Scorpy, imi cer scuze ca mi-am permis o apreciere mai rautacioasa la adresa ta intr-un articol recent despre Audi S6. Asta e, cand este s-o comit, chiar o comit, regret ca te-am judecat pripit. Adevarul este ca eu personal nu traversez o perioada prea grozava psihologic, dar nu-i o scuza, poate ar trebui sa-mi reconsider propria-mi personalitate inainte de a ma aventura s-o descos pe a altora... ztele, daca vrei sa-mi scrii ceva in particular, cu mare placere, uite email-ul meu: [email protected]. Nu stiu daca Automarket permite afisarea numerelor de telefon ale userilor, dar, din moment ce exista si o rubrica de anunturi auto in care vanzatorii isi expun numerele la vedere, presupun ca n-ar fi o problema. Insa, din motive lesne de inteles, daca vrei numarul meu, scrie-mi pe mail si ti-l trimit tot acolo. Ce fel de propunere? Sa constituim vreun fan club SAAB? :)) Asta ar fi un vis mai vechi de-al meu, desi exista ceva de genul la noi, dar, daca n-ai un SAAB propriu, mai bine nu te prezinti la intrunirile lor si mi se pare corecta aceasta optica . Sau te poti prezenta cu ce ai in definitiv, baietii nu zic nu, dar m-as simti eu ridicol sa ma duc cu BMW si sa le declar cat de mult iubesc SAAB :))) Dar cu certitudine voi avea unul al meu odata si odata si pe urma voi dori sa ma implic vizibil, consistent, in promovarea de anvergura a marcii pe meleagurile dambovitene...Nu-i o promisiune, ci o realitate anticipata. De altfel, mai incerc uneori sa le vorbesc in particular de SAAB cunoscutilor mei, dar cei mai multi mi-o reteaza din start cu preconceptii precum "Aaa, marca aia pacatoasa? Nu ma atrage cu nimic, costa prea mult pentru ce ofera, se strica repede, piesele sunt greu de procurat si pe deasupra si scumpe, viteza nu baga ca alea nemtesti, consuma americaneste, bord sarac lipit, motoare de Opel, Diesel de Alfa Romeo, ia uite, este si in faliment etc"...Va dati seama ca, lovindu-ma de cerbicia lor, renunt si eu instantaneu sa duc munca de lamurire deoarece cu romanul "atotstiutor" si fudul nu te poti intelege de nici o culoare si pace! Deci, astept cuvantul tau, ztele.
-
SaabCuantic, miercuri, 07.09.2011 15:46exact ce spuneam adineauri!
Sa-i sarim la beregata lui Jiji Munteanu Plavanu?...Mi-am propus sa las in pace pe vecie anti-SAAB-istii jurati in ura pana la moarte. Si cu cat apar mai multe invective, dispret si "profetii" la adresa lui SAAB, cu atat o indragesc mai abitir...Ma iau si eu dupa cardinalul francez de odinioara Richelieu. Se zice ca, ori de cate ori auzea in palatul lui ca un cetatean sau altul erau spurcati de gura lumii sloboda (oprobriu, in limbaj juridic), imediat poruncea sa i se aduca in fata acei oameni repudiati de societate si ii investea cu functii publice, justificandu-si astfel gestul: "Din moment ce nu-i sufera nimeni, inseamna neindoielnic ca sunt valorosi!"...Putem deci sa facem analogii intre oameni si marci de masini :))
-
tataie, miercuri, 07.09.2011 16:50
"Adevarul este ca eu personal nu traversez o perioada prea grozava psihologic, dar nu-i o scuza, poate ar trebui sa-mi reconsider propria-mi personalitate inainte de a ma aventura s-o descos pe a altora..." astfel de oameni comenteaza pe aici! :| interneaza-te! "piesele sunt greu de procurat si pe deasupra si scumpe, viteza nu baga ca alea nemtesti, consuma americaneste, bord sarac lipit, motoare de Opel, Diesel de Alfa Romeo, ia uite, este si in faliment etc" adica fix adevarul ! ce munca de lamurire trebuie sa duci?? sa dovedesti ca nu e asa?
-
900, miercuri, 07.09.2011 16:55...
Pentru a nu fi total absenti la Frankfurt, SAAB Deutschland si mai multe cluburi de SAAB au organizat un mic event (si pe saabsunited s-a scris despre acest event si se puteau face inscrierile pentru a fi sofer o zi; daca am observat bine, s-a anuntat pentru acest lucru si un personaj cunoscut de aici :) ), chiar langa salon, in care, cei interesati, puteau admira diverse modele SAAB si chiar puteau conduce unele prin oras. Din pacate, azi a fost anuntat faptul ca s-a renuntat si la acest lucru... Actualmente este asteptata o declaratie a domnului Victor Muller in ceea ce priveste activitatile din Germania. In ceea ce priveste cererea SAAB de a intra sub protectia legii falimentului, tribunalul din Vänersborg va lua maine o decizie.
-
ztele, miercuri, 07.09.2011 17:05@tataie
Omul era ironic, cum de nu te-ai prins? @900: Din ce-am vorbit cu Henrik azi, nu s-a anulat nimic. Tu de unde ai aflat?
-
900, miercuri, 07.09.2011 17:16@ztele
De la cei de pe saabblog.net, http://saabblog.net/2011/09/07/saab-rekonstruktion-keine-entscheidung-des-amtsgerichts-heute/ Probabil ca maine vom afla mai multe.
-
Sorin, miercuri, 07.09.2011 17:21@tataie
Cand un om este sincer, unul ca tine se gaseste sa arunce cu vorbele. Pun pariu ca nu ai avut astfel de momente de sinceritate in viata. Pentru asa ceva iti trebuie curaj si onestitate. Cat despre a intelege ce inseamna pasiunea pentru o marca anume, nu ai nicio treaba. Te incadrezi intr-o categorie anume, bine descrisa de @SaabCuantic. Felul in care ai reactionat, sustine cu succes ideea conform careia populatia Romaniei este mult mai numeroasa decat poporul. Tara nu are nicio vina, dar este locuita.
-
ztele, miercuri, 07.09.2011 17:27@900
No **tui, si eu am rezervari la hotel si avion :))
-
900, miercuri, 07.09.2011 17:52@ztele
Cum nimic nu e batut in cuie, s-ar putea sa mai fie o mica sansa, vom trai si vom vedea. Daca SAAB Deutschland vor mai anunta ceva, am sa las aici o notita...
-
ztele, miercuri, 07.09.2011 20:42@900
Acum am primit mail de la Henrik Claesson. Si el confirma ca s-a anulat, pentru ca nu primesc 4 masini din Suedia, care erau esentiale pentru convoi. Pacat.
-
tataie@sorin, miercuri, 07.09.2011 21:20
intre pasiune si nebunie este o mica mare diferenta, chiar dc granita e mica e de preferat sa nu o treci!
-
Sorin, miercuri, 07.09.2011 21:50@tataie@sorin
Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. Lasa orgoliile si trezeste-te, nu mai crede ca stai stramb si judeci drept pe altii, ca s-ar putea sa te cam inseli. Si pastreaza-ti ''diagnosticele'' pentru tine. Oricum, cei care au curaj si adevaratii pasionati, vor avea mereu ceva interesant de spus. Spre deosebire de tine.
-
@sorin, miercuri, 07.09.2011 22:31
adevaratul pasionat care are un bmw dar ravneste la un saab! solutia e simpla pt el : sa-si vanda bmw-ul! saab-ul are nevoie de cumparatori, nu de stalkeri! omul vede numai ura, dispret samd la adresa unei marci care este aproape inexsienta si total necunoscuta pe meleagurile noastre...nu ai ce sa ii ceri! (vezi rivalitatile dintre cele 2 grupuri Fiat/VAG si vei intelege acesti termeni mai bine) . Ne vorbeste de Richelieu, Eminescu ... o doaga tre' sa nu fie la locul ei! salut!
-
LauCalin, miercuri, 07.09.2011 22:51
Sincer sa fiu nu ma prea pricep la chestii economice, nu stiu cat de bine e ca SAAB sa intre sub protectia falimentului. In schimb politica companiilor (nu numai auto) mi-a placut mai mult. :) Asa ca nu stiu ce implica mai exact ce se doreste la SAAB. Sper doar sa fie o miscare buna. Referitor la Ztele si ce s-a intamplat in Germania, este o dovada ca SAAB nu trebuie sa moara. La asa ceva se ajunge atunci cand o masina ajunge sa fie mai mult decat un simplu fier. Asta inseamna sa fii fan adevarat, sa sustii ce iti place si la bine se la rau. Faptul ca acest lucru se dorea sa se intample tocmai in Germania este o dovada a aprecierii acestei marci, tocmai pe cea mai mare piata auto din Europa. Cu siguranta ca si in State se va face ceva asemanator. Respecte maxime pentru voi, care apreciati o marca pe care foarte multi nu o inteleg! SAAB-Born from jets! http://www.youtube.com/watch?v=XTRB1oCMNTw&feature=results_main&playnext=1&list=PLBC6AD27B3B068E32 http://www.youtube.com/watch?v=XTRB1oCMNTw&feature=results_main&playnext=1&list=PLBC6AD27B3B068E32
-
ztele, miercuri, 07.09.2011 23:32@LauCalin
Urmeaza OctoberFest la Trolhattan, in state tocmai au fost SaabDays, la "sarbatorit" ne pricepem :))
-
ztele, miercuri, 07.09.2011 23:36@LauCalin
Saab nu intra sub protectia falimentului, ci a reorganizarii. Reorganizarea presupune prezentarea unui plan de afaceri viabil, guvernul numeste un administrator, iar daca administratorului i se pare in regula, atunci incepe procesul. In principiu nu ar trebui sa fie piedici in calea reorganizarii, dat fiind parteneriatul cu chinezii. In tot acest timp (3 luni - 1 an), salariile angajatilor sunt garantate si platite de statul suedez.
-
ztele, miercuri, 07.09.2011 23:41@@sorin
Meleagurile noastre consumatoare de samanta, mici si manele? Meleagurile noastre pline de romani get-beget, patrioti pana in varful p***i, dar care cu prima ocazie zboara? Meleagurile noastre care aplauda ca animalele "succesul" Renault / Dacia, dar ignora complet faptul ca DIN CAUZA LOR platim taxe de inmatriculare de ne iese pe nas? Meleagurile noastre unde "sa moara si capra vecinului" e sport national? Meleagurile noastre unde dam 230 de milioane de euro pe un stadion de 100 de milioane, si gazon muci? Meleagurile noastre unde un nesimtit isi permite sa schimbe imnul national pentru ca unul din marii conducatori romani ai istoriei noastre are, din intamplare, acelasi nume cu actualul presedinte? Meleagurile noastre in care un oras (Slatina) n-are bani sa sustina subventiile la caldura peste iarna, dar tocmai a construit o biserica de 38 de milioane de euro? Hai sictir, "meleagurile noastre" sa fie ultimul argument intr-o discutie logica si coerenta.
-
tataie, joi, 08.09.2011 00:39
se pare ca ti-ai dat singur raspunsul : despre care ura si despre care dispret vorbeste domnul cuantic? am inteles! despre una care exista doar in capul lui sau despre aia care vine din gura a 2-3 spargatori de seminte... drame ca in santa barbara si nimic mai mult! e atat de nimicita aceasta marca in romania incat nu mai poate merge pe strada! el este razboinicul luminii si va calca cu degetul pe c...e orice spargator de samanta care va vorbi urat de saab (daca va gasi vreunul)! vorbeste de motoarele si platformele spyker la modul "20 de caroserii lesinate pe an" "(motoare Audi si grile de Maserati)" dar i se pare anormal dc vreun "animal" cugeta ceva despre "motoare de Opel, Diesel de Alfa Romeo, ia uite, este si in faliment " LUCRU TOTAL ADEVARAT! bafta tie !
-
BMW, joi, 08.09.2011 03:50@SAAB
Iata a venit si drumul cimitirului mult asteptat a LIDERULUI PREMIUM MONDIAL , si a celui Mai mare MOTORIST din LUME pe nume SAAB . Personal as dona o COROANA pentru aceasta marca de 2 lei.
-
SaabCuantic, vineri, 16.09.2011 10:58Multumiri, sper ca nu tardive
Am fost prea dedicat ultimului topic SAAB ca sa mai trec in revista ultimele replici din penultimul...In primul rand, vreau sa-i multumesc lui @Sorin pentru intelegere. Este extrem de important, daca nu capital, sa-ti faci prieteni cumsecade in ziua de azi, chiar daca ar fi mai probabil sa localizezi pe pamant mai multe fire din floarea-de-colt decat asemenea giuvaere umane, nu-i asa? :D Pe de alta parte, @tataie se deda la ceea ce se cheama colaj de informatii, adica umbla cu foarfeca ereziei printre vorbele mele si alcatuieste, cu o perfidie demna de uciga-l toaca, fraze calomnioase, pe care apoi mi le pune in gura in mod samavolnic si pe care eu n-aveam cum sa le concep, nestandu-mi in fire...De pilda, eu am redat intre ghilimele parerile nefavorabile despre SAAB ale unor terte persoane pe care le-am interogat cu privire la pozitia lor sincera despre marca suedeza, iar tataicu' a gasit de cuviinta sa afirme ca "de fapt" este ceea ce cred eu despre SAAB, adica, dupa nalucirea lui gratuita, cica eu as practica cea mai detestabila fatarnicie pe aici si n-as fi suporter SAAB, ci dimpotriva !? Un alt "binevoitor", "demascator" si "luptator pentru dreptate" crede ca m-a prins la colt si ca raman fara argumente credibile in privinta faptului ca detin BMW si nu SAAB, daca tot "ma dau mare fan"...Explicatia frizeaza simplitatea cea mai posibila la care te poti gandi logic: am ales BMW fiindca trebuia sa ma incadrez in doar 2500 de euro stransi cu greu si, cum eu imi doream un SAAB de pe piata SH care insa sa nu prezinte defectiuni sau un grad avansat de uzura (ca orice masina prea damblagita din cadrul oricarei marci, nu trebuie facuta nici o discriminare!) si n-am gasit totusi, oricat am cautat, m-am oprit cu chiu, cu vai, asupra unei seria 3 de acum 20 de ani, ascultand si de un sfat prost (asa, si? n-am voie sa gresesc?? regretele ma vizeaza doar pe mine, de ce i-ar interesa pacatele mele pe cei care ma contesta atata vreme cat eu sunt cel mai indreptatit sa platesc pentru ele, nu ei!), mai ales ca era oferita "la ocazie"...Verificand-o minutios inainte de cumparare, masina s-a comportat foarte bine, asa ca am luat-o si gata, ce rost avea sa ma apuc sa blamez firma BMW pentru un produs bun al ei in mod obiectiv si care percuteaza intr-adevar sportiv si de unde pana unde sunt ipocrit fata de SAAB si fals admirator al brandului?! Cei ce ma detracteaza astfel ia sa se uite in ograda lui ztele si sa se convinga ce a mai condus in afara de SAAB (oho, si inca destule!), mai ales ca, nota bene, sunt sigur ca ztele este un iubitor mai profund si mai avizat de SAAB decat mine, nu ma rusinez sa recunosc just! Aaa, ca nu va fi acel BMW masina mea definitiva, pe viata (o s-o donez la un moment dat, bine?) si ca va urma neindoielnic un sau niste SAAB-uri, atat si nimic altceva pe deasupra, dar numai cand imi voi permite efectiv (ma zbat sa se intample cat mai curand), este alta mancatorie de peste, dar nu, eu nu trebuie sa fiu judecat astfel, adica judicios, deci mie ori mi se sare la beregata, ori "trebuie" sa tac mucles si cu capul la cutie, ca de! "fatarnic" ce sunt...Mai trebuie sa ma faca paranoic - se stiu ei cine! - ca sa fie tacamul complet de "bolnav internabil", n'est ce pas?
Citeste si
-
INDUSTRIE | joi, 28 iunieBMW ar putea produce maşini la o fostă fabrică MitsubishiUzina NedCar din Olanda, singura fabrică Mitsubishi din Europa, ar putea fi utilizată de BMW Group pentru producţia de modele Mini. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieBMW nu va prelua tehnologie de propulsie alternativă de la General MotorsOficialii BMW au anunţat că au sistat discuţiile cu omologii lor de la General Motors privind tehnologiile de propulsie alternativă. Cele două companii nu au renunţat la ideea unui partneriat. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieGiles Taylor este noul designer şef de la Rolls-RoyceRolls-Royce are un nou designer-şef. Numele său este Giles Taylor şi s-a alăturat mărcii de lux acum un an de zile venind de la Jaguar. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieRenault vrea să vândă mai multe maşini în afara EuropeiFrancezii de la Renault vor să-şi reducă depdendenţa de piaţa fragilă din Uniunea Europeană, plănuind să vândă mai mult de 50% din producţie pe pieţele din afara Europei. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieBMW i3 va avea un preţ între 35.000 şi 40.000 euroPrimul automobil electric construit de BMW va avea un preţ de bază ce va varia între 35.000 şi 40.000 euro. BMW i3 va fi disponibil pe piaţă începând cu 2014. Citeste tot
Acum este momentul cel mai prielnic pentru Christian von Koenigsegg si echipa lui sa actioneze, sa forteze barierele si sa cuteze a ravni la SAAB...Oamenii de afaceri scandinavi (veritabili, seriosi, principiali, nu pramatii de doua parale de pe acilisea, din troaca balcanica, imbogatite peste noapte de la "stat", adica din "sudoarea prostitului popor"...ah, Eminescu, vesnic actual!) poseda un potential mental nebanuit si ar fi greu de crezut ca n-ar mai vedea achizitia simbolului suedez SAAB ca pe o oportunitate extraordinara, asa cum s-a intamplat in 2009, cand insa incompetenta manageriala crasa si lacomia de bani a GM-ului i-au speriat si, automat, i-au dezarmat de tot, la distanta de doar o semnatura pe contractul de baza, dupa ce sase luni se depusese un efort sustinut de planificare din partea lui Koenigsegg Group AB pentru transferul complet de proprietate asupra lui SAAB Automobile AB. Eu am ramas inca profund marcat de acel esec usturator...Ca Spyker Cars NV a incercat ulterior marea cu sarea, trebuie asisderea luat in seama si apreciat in mod just, obiectiv, dar nu poti, totusi, sa te iluzionezi ca vei da lovitura pe piata cand stii prea vine ca-ti sufla Catrina prin buzunare, tie, care abia daca vinzi 20 de caroserii lesinate pe an, presupuse a fi masini supersport (motoare Audi si grile de Maserati...imi pare rau de bunele intentii ale domnului Muller, dar cu asemenea pocinoguri sa n-aiba pretentia de a se aseza la aceeasi masa cu Porsche, Ferrari, Lamborghini, SLK, R8 si M6 sau, dincolo, peste Ocean, cu Corvette si Viper, de fapt nu se compara nici cu Aston Martin sau Lotus...daca stau drept si judec si mai drept, as prefera oricand un Hyundai Coupe decat orice Spyker posibil...), dar, pe de alta parte, esti ferm convins ca vei putea tine pe ceafa fara probleme un constructor "amarat' ca SAAB, care insa, spre deosebire de tine, are capacitatea practica de a produce in serie vreo 90 000 - 100 000 de bucati pe an si de a obtine teoretic un profit brut de 2-3 miliarde de euro (nu 5-6 milioane, ca Spyker, dar asta pe vremuri, caci acum marca olandeza reprezinta doar o firma muribunda, fantomatica, naparlita circumstantial in Swedish Automobile NV). Repet, tin mult la Victor Muller, este un sufletist cum rar mai poti observa intr-o lume zbuciumata de castiguri fabuloase ca acum, dar adevarul dureros (insa adevar!) este ca dansul nu poate semnifica decat cel mult o halta de respiro pentru trenul SAAB, deci, implacabil, dar si regretabil, vremea improvizatiilor de moment s-a cam ispravit, devenind o paradigma obligatorie ipoteza ca cei cu adevarat capabili trebuie sa treaca musai la pupitru...C'est la vie, madame, toujours parchive!