OFICIAL: Rinspeed E2 redefineste semantica termenului "tuning"

Publicat miercuri, 25.02.2009 14:16 de Mircea Meșter

Rinspeed a creat un model interesant pe baza lui Fiat 500 Abarth: utilizatorul poate alege intre 60 sau 160 de cai putere, in functie de necesitati.

Elvetienii de la Rinspeed vor aduce la Salonul "de casa" de la Geneva o versiune modificata si semi-ecologica a lui Fiat 500. De ce doar semi-ecologica? Pentru ca modelul italian preparat de Rinspeed vine cu o inovatie ecologica de top care, printr-o simpla apasare de buton, poate transforma modelul intr-unul de 60 de cai putere, perfect pentru rularea in orasele aglomerate. Totusi, in "timpul liber", modelul prezentat de elvetieni mizeaza pe intreg aportul de putere a celor 160 de cai instalati sub capota.

Modificarile au fost realizate pornind de la versiunea Abarth a lui Cinquecento, numele oficial al modelului creat de Rinspeed fiind E2. Noutatea absoluta inventata de inginerul elvetian Frank Rinderknecht este comutatorul de putere prin care cel de la volan poate sa aleaga nivelul prestatiei tehnice in functie de necesitatile de moment. Astfel, nivelul "Commuting" este perfect pentru rularea in zonele urbane aglomerate, limitand puterea motorului la doar 60 de cai putere. In schimb, pe modul "Highway", Rinspeed E2 abordeaza mult mai intens rularea cu ajutorul celor 160 de cai putere de la purtator. Diferenta de consum dintre cele doua moduri de rulare este clara: 4 litri/100 kilometri pentru versiunea de 60 CP versus 7 litri/100 km pentru varianta de 160 CP.

"La fel cum industria auto trebuie sa se ajusteze la cererile noii ere, tunerii trebuie sa regandeasca modul in care abordeaza tuningul. Avem nevoie de o utilizare inteligenta a resurselor de origine fosila si mai ales a energiei", spune Rinderknecht, inginerul care a dezvoltat modelul E2.

via | Rinspeed

 

  • cristi, miercuri, 25.02.2009 21:58
    misto

    nu sunt fan FIAT deloc, nici nu posed masini Fiat, dar sincer cred ca Fiat 500 este o masina de colectie....

  • Maka, miercuri, 25.02.2009 22:05
    Pacat de masina

    ca e tunata interesant, dar culoarea este de ca*at.