OFICIAL: Producția lui Volkswagen up! va fi oprită până la finalul anului

Publicat miercuri, 11.10.2023 14:44 de Alexandru Monenciu

Reprezentanții constructorului german de automobile au confirmat oficial că producția modelului up! va fi oprită în al patrulea trimestru din 2023.

În urmă cu doar două zile au apărut o serie de informații potrivit cărora producția lui Volkswagen up! s-ar fi încheiat. Asta după ce ultimul exemplar ar fi părăsit deja linia de asamblare a uzinei din Slovacia.

La acea vreme puteam vorbi doar despre un zvon. Acum a devenit oficial.

Reprezentanții Volkswagen au confirmat că producția lui up! va fi oprită în al patrulea trimestru din 2023. Totodată, germanii mai transmit că cei interesați pot încă achiziționa exemplare care au fost deja pre-configurate.

Așa cum spuneam, ca o alternativă la Volkswagen up! va exista viitorul ID.1, un model cu zero emisii, mai accesibil decât ID.2.

Volkswagen up! a avut o carieră de 12 de ani. În tot acest timp s-a bucurat de popularitate și a fost disponibil în mai multe versiuni, inclusiv una cu valențe sportive GTI. Aceasta oferea 115 cai putere.

Acum că va fi retras, rolul de cel mai accesibil model din gama Volkswagen va fi preluat de Polo.

via Motor1

  • PMC, miercuri, 11.10.2023 20:18

    Bine'nteles! Tot ce e bun tre sa dispara. :) In locul lui apar ca ciupercile SUVuri scumpe si inutile, de neam prost, ca X2, care a aparut zilele astea si e o masina aiurea...

  • Banditos, joi, 12.10.2023 07:18

    X2 este de la BMW o marca ce se adreseaza unei anumite clientele. Designul BMW tinde sa socheze vizual dar, poate ca ar vrea sa se muleze si pe gusturile clientelei pomenite. Up! este de la VAG si va fi urmat de ID2, o masinuta tare simpatica in stilul anilor '80. Nu inteleg intarzierea cu care o vor lansa, 2026??? Imi este tare teama ca ID2, prezentat ca o masinuta electrica accesibila, va ramane totusi la stadiul de concept sau studiu de design. Depinde si ce va face concurenta europeana: Fiat, Renault. Chinezii devin o amenintare iar daca nu se vor lua masuri punitive isi vor face mendrele pe aici oferind la pret de Up! o masina de dimensiunea unui Passat.