OFICIAL: Porsche nu va construi masini sportive hibride
Chiar daca vor exista versiuni hibride ale modelelor Cayenne si Panamera, Porsche sustine ca supercarurile Boxster si 911 vor ramane dedicate trenurilor de rulare conventionale.
Dupa ce zilele trecute va anuntam ca Aston Martin nu va face compromisuri hibride pentru viitoarele sale supercaruri, astazi un alt constructor de renume ii calca pe urme. Este vorba despre Porsche, care iese la rampa cu o serie de declaratii oficiale privind viitorul gamei sale de modele si pastrarea identitatii marcii.
Michael Macht, presedintele executiv Porsche, a sustinut recent ca va exista o versiune hibrida a actualului Cayenne, insa a respins total ideea unui model sportiv care sa adopte acelasi tren de rulare.
"Tehnic este posibil dar nu face parte din planul nostru. In plus, tehnologia hibrida creste considerabil masa modelelor noastre. Ne dorim in viitor sisteme de regenerare a fortei de franare si sisteme start-stop in intreaga gama, dar nu si un motor electric anexa, alimentat de baterii litiu-ion. Tehnologia hibrida isi arata avantajele mai mult in mediul urban, insa modelele noastre sportive sunt destinate soselelor", a subliniat Macht.
Desi a fost infirmata posibilitatea unor versiuni hibride ale modelele 911 si Boxster, varianta fiind luata in calcul doar pentru Cayenne si Panamera, presedintele Porsche a recunoscut ca inginerii din Stuttgart lucreaza in prezent la un model complet nou, propulsat de un motor electric. Acesta nu va vedea insa lumina zilei decat atunci cand va reusi sa egaleze performantele sportivelor actuale.
"In prezent se depun eforturi pentru crearea unui supercar complet electric, insa acesta nu va fi lansat pana nu va putea promite aceeasi autonomie ca a unui model conventional. Ne dorim in principal o masina pe care sa o poti conduce zi de zi", a declarat Macht. Tot CEO-ul Porsche a sustinut si ca, in prezent, bateriile litiu-ion existente pe piata nu sunt suficient de sigure si de performante.
via | autocar
bine ca nu isi bat joc de 911. pe caruta de cayenne pot sa puna ce vor, si motor cu abur, dar pe 911 ar fi fost pacat.