OFICIAL: Noul Volvo S60 costă 30.345 de euro în România

Publicat joi, 03.06.2010 11:21 de Bogdan Mirică

Volvo a publicat astăzi preţurile oficiale ale noii generaţii S60 pentru piaţa din România. Versiunea de bază, un diesel de 163 de cai putere şi 400 de Nm, porneşte de la 30.345 de euro cu TVA inclus.

La trei luni de la lansarea oficială, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, Volvo s-a grăbit să aducă noul S60 şi în România. Sedanul suedezilor vine să relanseze vânzările brandului scandinav şi să atragă publicul autohton aflat în căutarea unei maşini de familie din segmentul premium.

Noul S60 este etichetat cu un preţ de pornire de 30.345 de euro cu TVA, valabil pentru versiunea diesel D3 cu motor de 163 de cai putere şi 400 de Nm, cuplu atins între 1400 şi 2850 de rotaţii. Versiunea este capabilă să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 9.2 secunde şi să atingă o viteză maximă de 220 km/h, toate acestea cu un consum mediu de 5.1 litri/100 de km.

Pentru cei care preferă benzina, versiunea entry-level este unitatea 2.0T, de 203 cai putere, ce pleacă de la 30.940 de euro atunci când este asistată de o cutie manuală cu şase rapoarte. Performanţele sale sunt bune, unitatea cu patru cilindri fiind capabilă să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 7.9 secunde şi să atingă o viteză maximă de 235 km/h. Valorile consumului şi emisiilor sunt şi ele decente, de 7.7 litri/100 de km, respectiv 184 g/km.

Pentru publicul mai pretenţios, S60 va oferi şi un diesel D5, cu tracţiune integrală AWD, la un preţ de 38.675 de euro cu TVA. Fanii cailor putere vor fi însă răsfăţaţi de versiunea pe benzină T6, care livrează 304 cai putere şi vine cu tracţiune integrală şi pachetul Kinetic în standard, totul pentru 43.911 euro cu TVA.

La preţurile enumerate mai sus se adaugă pachetele cu dotări opţionale, disponibile cu reduceri speciale în această perioadă. Astfel, pentru cei care aleg primul nivel de echipare, Kinetic, suma percepută este de 1845 de euro cu TVA. Pentru cei care doresc următorul nivel, şi anume Momentum, preţul este de 4284 de euro cu TVA, respectiv 2440 de euro pentru versiunea T6. Nivelul de top Summum va scoate îsă din buzunar fix 6664 de euro cu TVA, respectiv 4820 de euro pentru versiunea T6.

Lista de echipamente de siguranţa a noului Volvo S60 include în dotarea standard, următoarele funcţii: ABS, EBD, EBL (stopuri de frână cu funcţie de panică), DSTC, control al tracţiunii în viraje, şasiu dinamic, servodirecţie, asistare la frânarea de urgenţă, WHIPS (protecţie impact din spate pentru scaunele faţă), airbaguri frontale, laterale şi cortină precum şi a doua generaţie a sistemului City Safety, care evită coliziunile la viteze mici.

La interior, pasagerii primesc climatizare automată pe o singură zonă, geamuri electrice faţă şi spate cu impuls, banchetă rabatabilă fracţionat, volan reglabil pe înălţime, radio CD cu şase difuzoare şi amplificatoare, ecran multifuncţional color de 5 inch, mufă auxiliară pentru iPod şi turometru digital.

via | Volvo

  • Mario0406, joi, 03.06.2010 11:55
    Sweeeeeeeeeet!

    Volvo for life!

  • ............, joi, 03.06.2010 12:48
    ..............

    ce mortala e

  • you_hooo, joi, 03.06.2010 13:25
    super

    Masina aceasta isi merita toti banii; pretul excelent, dotarile suficiente, imagine de marca. Succes Volvo S60!

  • lexion, joi, 03.06.2010 13:27
    SSS

    43.911 cea mai scumpa versiune....... cam "slabut" sa zic asa, ma asteptam la peste 70 000. Si de notat, sistemul CITY SAFETY este in dotarea de baza, nu costa zeci de mii de euro ca la alte marci (BMW, Mercedes) Might be my next car :D

  • edi80, joi, 03.06.2010 13:32
    bvv lexicon

    ai punctat bine!! si sigur are si geamuri electrice fata spate din standard..nu ca la audi:))))

  • LauCalin, joi, 03.06.2010 14:36
    Volvo for life

    Un pret destul de bun daca tinem cont ca versiunile de baza Clasa C, A4 si Seria 3 au motorizari mai slabe (nu am avut timp sa analizez si listele de dotari pentru versiunile de baza). Zilele astea sper sa ajung la un showroom sa o vad "pe viu" si poate fac si un drive test. Ca de cumparat, (foarte) greu :))) Succes S60, succes Volvo!

  • Octavian, joi, 03.06.2010 16:05

    Superba masina. Un singur lucru nu imi place prea mult la ea, aceeasi problema care o am si la modelul care il am din prima generatie, si anume partea din fata. Dar cum prima data nu a fost destul ca sa ma faca sa renunt la ea, sigur nu va fi nici acuma. Se vede ca scandinavii produc masini pentru a le vinde, si nu pentru a face profit din orice dotare. Gen la seria 3 ai de plata 600 euro daca vrei bancheta spate rabatabila 1/3 sau 2/3 daca avea si tractiune spate..........

  • flavius, joi, 03.06.2010 16:07
    Na,na

    La designul,pretul si dotarile astea le da fum celor trei nemti.Desi a fost achizitionata de chinezi,Volvo tine steagul sus.Alt vandut ,Jaguar, merge inainte.

  • RTI, joi, 03.06.2010 20:59
    sexy and safe

    Pana acum nu se vad influente asiatice , poate cu acest model vor vinde mai bine. Arata superb si cred ca au pastrat aceasi calitate, poate isi maresc si ei cota de piata in detrimentul nemtoaicelor .

  • LauCalin, joi, 03.06.2010 23:41
    @RTI

    S60-ul era in faza de proiect dinainte ca Volvo sa fie vandut, deci design-ul nu avea cum sa aiba vreo influenta... chinezeasca. Pe de alta parte nu cred ca se va intampla asta vreodata. Pentru ca, daca chinezii vor sa vanda masini Volvo trebuie sa treaca peste handicapul (psihologic) ca marca apartine unui constructor chinez, prin calitati tipice segmentului premium (inclusiv design).

  • RTI, joi, 03.06.2010 23:44
    @ calin

    stiu ca a fos proiectat inainte, dar sa vedem daca si executaia a ramas aceiasi, eu unul asa sper

  • C., vineri, 04.06.2010 06:59
    pret ok pt calitate volvo

    super masina, volvo se fabrica in europa, deci calitatea ramane! m-am distrat putin de "pasagerii primesc climatizare automată pe o singură zonă"! unii si-or fi inchipuit ca pasagerii de pe partea dreapta a masinii nu "primesc" si ei A/C. hehe, bafta volvo!

  • Rio, vineri, 04.06.2010 15:59

    Acceptabil pretul insa dupa reprezentatia ratata de Volvo luna trecuta cu al sau CitySafety, as prefera sa vina fara acel sistem in standard. Dar nah, oricum nu mi-o permit si chiar daca mi-as permite-o, parca nu m-as indura sa dau atata pe o masina, chit ca e Volvo.

  • victor, duminică, 06.06.2010 23:31
    S60

    raport pret calitate f. bun speram ! dar ma asteptam ca macar T6 sa coste ceva mai mult si ar fi trebuit sa coste pt ca ar fi vazut altfel de catre toti cunoscatorii de "sportive" oricum se stie ca volvo merita fiecare banut o simt pe pielea mea

  • gospodine, miercuri, 08.06.2011 11:37
    volvo

    arata superb, este save si il vreau :)