OFICIAL: Noua sigla Citroen si conceptul DS Inside

Publicat joi, 05.02.2009 21:32 de Mircea Meșter

Citroen si-a prezentat astazi noul logo, schimbarile estetice fiind insa minore. Principala noutate este aparitia unui concept care da startul renasterii liniei premium DS.

Dupa ce ne-a tinut timp de doua zile cu sufletul la gura, Citroen a publicat, in sfarsit, noul logo al companiei. Surprizele s-au lasat asteptate din acest punct de vedere, sigla fiind aproximativ identica vizual cu cea veche. Marile schimbari sunt legate de faptul ca cele doua elemente metalice sunt ceva mai fluide si mai putin angulare, trecand astfel intr-o era moderna. Schimbarea siglei are loc la exact 90 de ani de la nasterea marcii.

"Dezvoltat de catre echipele Citroen de marketing si design si de agentia Landor, noul logo s-a eliberat si a devenit tridimensional, castigand in putere si in volum. Culoarea rosie utilizata pentru tipografia numelui are o nuanta mai deschisa", noteaza Citroen in comunicatul de presa.

Odata cu lansarea noului logo, Citroen si-a anuntat si noul slogan: "Créative Technologie". Acesta este scris in franceza, va fi identic peste tot in lume si formeaza baza intregii strategii ulterioare de publicitate.

O alta modificare interesanta este legata de echipa de WRC care a castigat ultimele trei editii ale Campionatului Mondial de Raliuri. Aceasta isi schimba numele din Citroen Sport in Citroen Racing, francezii sustinand ca principalele elemente ale personalitatii acestei echipe sunt ilustrate perfect de noul logo: viteza, vitalitate, impetuozitate.

In intalnirea care a adunat la Paris toti dealerii Citroen din lume, acestia au primit un set de reguli clare legate de modul in care Citroen trebuie sa isi primeasca viitorii clienti si de felul in care trebuie tratati clientii actuali. Este vorba de cate un set de "porunci" pentru pre-vanzare si de unul pentru post-vanzare. Iata-le:

PRE-VANZARE
1. Veti fi primit in maximum trei minute.
2. Informatiile cerute prin internet vor primi raspuns in maximum 24 de ore.
3. Nevoile dumneavoastra vor fi clar identificate. Produsele si serviciile adaptate acestora va vor fi prezentate sistematic.
4. Veti primi ocazia de a face un test drive, spontan si sistematic.
5. Veti primi o propunere de vanzare formala si personalizata sau un formular complet de comanda.
6. Omul de vanzari va multumeste, va conduce la usa si va spune "La revedere".
7. Va va fi oferita o data de livrare corecta si veti fi imediat informat de orice schimbare.
8. Vehiculul comandat e in conditie perfecta si se potriveste 100% cu comanda.
9. Veti fi contactat in maximum 5 zile de la achizitie pentru a fi intrebat daca totul e OK.

POST-VANZARE
1. Sunteti primit la ora fixa programata.
2. Elementele protectoare ale masinii sunt demontate si montate in fata dumneavoastra.
3. In prezenta dvs va fi facuta o verificare completa a masinii.
4. Veti fi informat in legatura cu lucrarile care se fac si va este dat un pret estimativ.
5. Va va fi acordat un timp clar de retinere in service si veti fi anuntat prompt de orice schimbare.
6. Toate lucrarile vor fi realizate asa cum doriti.
7. Veti primi o explicatie legata de lucrarile de service si veti primi o factura.
8. Veti fi sfatuit in legatura cu intretinerea ulterioara.
9. Veti fi contactat in maximum 5 zile dupa vizita la service pentru a fi intrebat daca sunteti satisfacut cu lucrarea.

---------------------

Cealalta noutate majora a zilei pentru Citroen este aparitia conceptului DS Inside, cel din care se va naste ulterior primul model de serie al noii linii premium DS (Distinctive Series). Varianta de productie va primi numele DS3, urmand sa devina o citadina sportiva ai carei principali adversari de piata vor fi versiunile sport ale lui Mini si Alfa Romeo Mi.To. Noul DS3 nu se va distinge radical de viitoarea generatie C3, marile diferente fiind reprezentate de cele doar trei portiere si de look-ul si echiparea inclinate mai mult spre sportivitate si mai putin spre aspectul practic. Facand parte dintr-o gama premium, DS3 va aduce si un aer inalt calitativ, fara a trece insa peste barierele de pret ale segmentului.

Viitorul model de serie va imprumuta motorul turbo pe benzina de 175 de cai putere de pe Peugeot 207 RC si Mini Cooper S, urmand ca ulterior sa primeasca si unitati diesel HDi.

DS3 va fi primul model al gamei DS, Citroen planuind mai apoi lansarile lui DS4 (un crossover intre o berlina si un coupe compact care va fi construit pe platforma viitorului C4) si a lui DS5 (care va fi reprezentat de un mix intre conceptele C-Sportlounge si Hypnos).

Acronimul DS nu este o noutate absoluta pentru Citroen, acesta fiind numele modelului considerat de multi ca fiind cel mai reprezentativ din intreaga istorie a producatorului din Hexagon. DS a fost produs intre 1955 si 1975, francezii reusind sa vanda in aceasta perioada aproximativ 1.5 milioane de exemplare ale modelului. Citroen DS a fost atat de apreciat de opinia publica a vremii si de cumparatori incat a fost ales, in 1999, pe locul al treilea in clasamentul celor mai reprezentative modele ale istoriei, dupa Ford Model T si Mini.

Unul dintre episoadele care l-a facut celebru pe modelul francez se leaga de fostul presedinte Charles de Gaulle, care le-a multumit celor de la Citroen deoarece DS-ul in care se afla l-a ajutat sa scape teafar dintr-o tentativa de asasinat. In 22 august 1962, Jean-Marie Bastien-Thiry a tras cateva focuri de arma asupra masinii presedintelui, insa desi gloantele i-au atins doua dintre pneuri, DS-ul a putut sa paraseasca locul in viteza maxima. Evenimentul a fost relatat in filmul "Ziua Sacalului".

via | Citroen

  • bataie de joc, joi, 05.02.2009 22:04
    Iata noua sigla Citroen

    Iata noua sigla Citroen reclama gratis mai multa

  • ufx, joi, 05.02.2009 22:45

    daca e sa o luam asa atunci mai mult de 75% din stirile astea is reclama gratuita ;) desi poate iau bani baietii

  • mircea, joi, 05.02.2009 23:01
    @all

    Pura informatie. Citroen si-a schimbat sigla. Niciun articol aparut pe Automarket vreodata nu a facut realizat contracost. Daca va fi cazul vreodata, va fi vizibil ditai cuvantul "advertorial". Multumesc.

  • Johny, joi, 05.02.2009 23:02
    Logo

    Schimbarea unui logo, a identitatii unei marci este ceva important, nu se intampla de doua ori pe an. Ma asteptam sa gasesc ceva mai multe informatii, ce reprezinta evolutia, ce vor sa comunice. Din pacate doar o analiza extrem de profunda a redactorului - este aproape identica cu cea veche. pacat ca sunt tratate asa superficial astfel de momente. ma unge la suflet ca nu stiu ce propulsor hdi va fi si pe mini sau 207. Meserie te halesc.

  • mircea, joi, 05.02.2009 23:29
    @Johny

    Articolul era in lucru. Toate elementele cerute de dumneavoastra au aparut ulterior in text. Aveti perfecta dreptate, schimbarile afecteaza Citroen foarte adanc, asa cum se vede. Sper ca sunteti multumit de completari. Mircea Mester

  • ioio, joi, 05.02.2009 23:53

    Citroen face pasi mari...se va transforma intr-o marca de mare succes. Designul este tipic frantuzesc, te incanta pur si simplu.

  • sgf, vineri, 06.02.2009 00:44
    gfdgdf

    Mie imi place noul logo. Schimbarile sunt minore dar esentiale. Este o sigla mult mai moderna, care "curge", iar integrarea cu grila fata este geniala. Citronel a pornit pe un drum bun cu noul C5 (sau a revenit, as putea spune) si sper sa o continue, pentru ca designul si calitatea frantuzeasca trebuie sa aiba un reprezentant. Renault si Peugeot se pare ca nu sunt capabile. PS. Complimentele vin de la un fan "die hard" Opel

  • Mircea T, vineri, 06.02.2009 02:14
    doar atat?

    sincer ma asteptam la un logototal nou, complet diferit. Acesta nu e decat un "face-lift" usor al vechiului logo. Din pacate, Citroen nu a avut curajul sa faca un pas mai mare decat o usoara restilizare.Pacat, pentru ca la cat tam tam s-a facut pe tot globul, au scos o semi pacaleala pentru mine destul de enervanta, mai ales ca, cautam zilnic pe 70-80 de site-uri sa vad daca este vreun teaser, vreo veste...pacat de Citroen

  • bvean, vineri, 06.02.2009 07:18
    renasterea

    Aceasta marca va renaste foarte curand "din propria cenusa", si vor revenii in gama premium asa cum erau in anii '70.

  • Dumitru, vineri, 06.02.2009 08:13
    E mult !

    Spre deosebire de unele opinii exprimate mai sus, eu consider ca modificarea siglei este nu doar reusita, ci si destul de profunda. Mai bine spus, nu cred ca era posibil sa transformi mai mult sigla Citroen, care este una din cele mai simple si usor de recunoscut din lumea auto. Daca Mercedes ar anunta ca isi modernizeaza sigla, nimeni nu s-ar astepta ca versiunea noua sa arate altfel decat o stea in trei colturi in interiorul unui cerc...

  • hollandman, vineri, 06.02.2009 08:29
    chiar !!!

    e doar putin luata la polizor ,nimic spectaculos

  • ioio, vineri, 06.02.2009 09:15
    Dumitru are dreptate

    @mircea T ...cum poti crede ca o firma de talia lui Citroen si-ar schimba logo-ul total, integral? E vorba de istorie, traditie de o anumita imagine care este in memoria colectiva de 90 ANI. E pur si simplu mai batrana de cat noi. Au facut ceva rusinos pana acum incat sa-si ascunda identitatea? Dimpotriva, schimbarea in cazurile astea inseamna evolutie (luata putin la polizor dupa cum observa hollandman) in nici un caz modificare. Designul viitor va integra noua sigla cum nu se mai poate mai bine. Dar cred ca imi racesc gura inutil....

  • Tibi, vineri, 06.02.2009 09:29
    Legat de reclame

    Serios, nici un articol nu a aparut in care faceati reclama, asa-i? Dar cand am primit in newsletter un mail doar despre noua lancia delta, nu avea nici un link spre articole de la voi cum a fost? App, nu scria nici ca-i reclama.... Dar pot da un exemplu si mai bun: cand ati mers la salonul auto de la Paris ( Drumul spre Paris: C4 Picasso a ajuns acasa!) si in fiecare episod povesteati de extraordinara masina Citroen Picasso, nici aia nu era reclama? Pana si in titlul articolului ziceati de C4. Daca nu era reclama, cui ii pasa cu ce masina mergeati acolo? Puteati merge si cu trenul.... Multe magarii mai faceti pentru bani, din pacate pe unele nici nu vreti sa le recunoasteti. Astept raspuns.

  • mircea, vineri, 06.02.2009 09:45
    @Tibi

    Daca ar fi asa cum spui, ar insemna ca fiecare test drive aparut aici este publicitate, ca fiecare articol despre faptul ca se lanseaza un anumit model e publicitate iar fiecare aparitie al numelui unei marci este de asemenea publicitate. Newsletterul despre care vorbesti nu era un articol redactional de pe Automarket. Incearca sa faci diferenta. Ceea ce am facut cu C4 Picasso (si nu numai) in drumul spre Paris se numeste Road Trip si este un test drive extins pe mai multe parti. Am vorbit atat de partile bune, cat si de cele rele. Din punctul de vedere al genurilor jurnalistice, acele materiale pot intra la "reportaj". Si acum tine-te bine: toate materialele aparute astazi despre Citroen in absolut TOATE publicatiile lumii sunt, nu-i asa, reclama. Si fiecare jurnalist din lume care a scris despre noua sigla Citroen si despre noile linii de comunicare sunt, nu-i asa, platiti. In plus, daca nu am fi scris despre noua imagine a marcii Citroen ati fi afirmat, nu-i asa, ca suntem idioti si ca am omis o stire foarte importanta. Sau ca au dat-o altii inaintea noastra. Natura cititorului roman este extrem de carcotasa. Probabil ca uneori e bine sa analizati bine lucrurile inainte sa le scoateti fara logica pe gura. Stai sa vezi reclame azi :)

  • Florin, vineri, 06.02.2009 10:08

    Iar tigaile astea "Made in France"? Astea sunt masini? Pana si coreenii i-au luat de mult. Reclama pt. Tariceanu.

  • lucian, vineri, 06.02.2009 11:18
    aceste principii sunt de la Renault scurse

    Aceste principii sunt intalnite in reteaua Renault de cel putin 2 ani, se pare ca s-au scurs

  • balanel, vineri, 06.02.2009 12:20
    despre noua gama DS

    Ma intreb daca noile modele DS vor avea suspensie hidropneumatica. Acesta este specificul marcii Citroen, si in special al modelului DS. Tot acesta este si motivul pentru care presedintele De Gaulle a scapat la acel atentat: masina si-a putut continua drumul datorita suspensiei. @Florin: asa este, sa nu-ti ie vreodata altceva decat BMW. Daca te-ai urca intr-o masina frantuzeasca, ai murdari-o. Astept cu nerabdate sa vad pe viu noua zeita de la Citroen.

  • ursus, vineri, 06.02.2009 12:36

    Nu te supara mestere,dar miroase a reclama de la o posta!

  • mircea, vineri, 06.02.2009 12:45
    @ursus

    Fii atent aici la reclame astazi: WCF: http://www.worldcarfans.com/9090205.017/official-citroen-presents-new-logo--brand-identity-strategy-to-dealers LBA: http://www.leblogauto.com/2009/02/premieres-photos-de-la-citroen-ds3.html GlobalMotors: http://www.globalmotors.net/citroen-ds3-concept-images-and-first-details-revealed/ Si mai sunt, dar am muuulta treaba :)

  • Amiable, vineri, 06.02.2009 13:25
    E mai cracanata! :)

    Sigla e mai cracanata! Era mai buna vechea sigla! Mai viguroasa! Parca sunt doua bumeranguri. Poate sugera : -"Tot la noi te intorci!" sau -"Masini retrase pt defecte tehnice!" :)

  • @johny, vineri, 06.02.2009 14:43

    la unii se poate spune ca se schimba si de 2x pe an sigla-vezi cazul celor de la fiat- in 5 ani au avut 3 sigle(ultima chiar este reusita)

  • Vlase Radu, vineri, 06.02.2009 15:11
    Multi carcotasi

    Ca toti romanii, ne pricepem la toate: incepand de la cum ar trebui ecologizata Romania pana la cum ar trebui pus votul pentru cercetarea lui Nastase in Parlament. Tot asa, si aici vad o gramada de carcoteli cum ca ar fi publicitate. Fratilor, este vorba despre schimbarea orientarii, strategiei unui constructor auto. De ce nu s-a comentat la fel si cand a fost stirea despre Honda, care incepand cu ultimul model Accord a intrat intr-o noua era: premium. Despre ce ati vrea sa scrie? Despre cat e kg de ceapa in piata? Sau despre ce transplanturi au mai facut medicii? Nu sunt fan Citroen, de fapt nici nu imi prea plac masinile frantuzesti, dar intre a citi o stire fiindca vrei sa te informezi si a citi o stire pentru a comenta este mare diferenta. Am vazut foarte multe comentarii care sunt postate doar de dragul de a critica. Oricum, tot nemultumiti veti ramane toti carcotasii, indiferent de stire. Revenind la articol, schimbarea imaginii cred ca era necesara pentru Citroen...cred ca se aflau intr-un con de umbra, din care nici chiar raliurile nu au reusit sa ii scoata prea mult. Le urez succes si masini cat mai faine.

  • varza, vineri, 06.02.2009 20:15
    schimbare? in ce in nimic

    Ca la orice alte masini frantuzesti penibile atit ca design cit si ca performante, se face reclama sa vinda razgindeanu motocicleanu, la suprapret ruginiturile acestea sub pretextul protejarii industriei autohtone decedate de mult. Iar la revista niste lachei onesti care nuuuuuuuuu fac reclama. De ce va scuzati de aceea va acuzati mai tare... asta a spus-o tot un frantuzoi de-al vostru, mare prieten al Romaniei. cit despre jalnica publicatie ... bleah penibilitati logan cu design de toyota corola doar aberatii

  • nikuhd, vineri, 06.02.2009 20:22
    O tentativa de schimbare

    Personal cred ca si multi alti cititori cred ca Citroen incearca cumva cumva sa mai scoata capu la suprafata pentru ca haideti sa fim seriosi domneste o umbra peste marca asta si inntotdeauna a domnit , poate tentativa asta de schimbare inspre premium o sa le aduca un plus fata de situatia in care se afla dar cu siguranta nesemnificativ pt cel putin 5 ani de acum innainte greu va reusi sa schimbe perceptia potentialilor clienti care nu o considera nici mai mult nici mai putin decat o masina frantuzeasca care se stie arata bine dar se strica la greu si te omoara facturile de la service , e adevarat calitativ citroen e peste peugeot si renault dar degeaba , cand ai o cota de piata d in anul 2008 in care totusi cel putin primele 8 luni piata auto a mers struna , o cota de piata atat de mica , e evident ca citroen e nesemnificativ pt piata din Romania , puteti consulta APIA nici macar nu se regaseste in nici un grafic de nici un fel in afara de utilitare citroen in graficele comparative de orice fel face parte din "alte marci" asa ca f greu va iesi din situatia asta ,......in umbra va mai fi multa vreme...

  • zvonistika, vineri, 06.02.2009 21:54
    pfiuuuu

    bine ca nu au facut sigla in stil de tirbuson... ca se asorta cu desfaca-bere din romania =)) vive la france !

  • mark, vineri, 06.02.2009 22:20
    cârcotaşi

    În Romania Citroen nu reprezintă un mare competitor pe piaţa auto (noi avem Skoda), dar în Spania sau Italia, de exemplu unde nu se uita nimeni la Skoda sau Seat este o marcă auto căutată. Oricum, la capitolul confort, Citroenul bate bavarezele, iar mai nou, cu noile motorizări BMW, cu noua politică pre-vânzare şi post-vânzare (pe care sper să o pună în aplicare şi la noi, învingând astfel mentalitatea românului "lasă mă să merge aşa") şi cu trecerea la clasa premium (noul C5 este doar mănuşa aruncată concurenţei), această marcă ăşi va recăpăta locul binemeritat în industria auto. Cînd Citroenul făcea inovaţie în industria auto, germanii făceau maşina populară.

  • Architrion, vineri, 06.02.2009 23:57
    Ce-or cauta pe site ?

    Nu inteleg ce cauta pe site, la o stire despre Citroen, unii ca "verzele" de mai sus ?! I-a obligat cineva sa citeasca stirea? I-a obligat cineva sa mearga cu Citroen? Mie chiar imi place ca nu sunt multi utilizatori de masini Citroen in Romania (mai ales modelul pe care il detin). Nu mi-ar place ca orice "varza" sa detina un automobil Citroen!

  • Călătoru’, marţi, 27.09.2022 20:32

    Vin din viitor: Multe din comentarii au îmbătrânit întocmai ca laptele.