OFICIAL: Noua generație Land Rover Range Rover debutează în 26 octombrie
Britanicii de la Land Rover au anunțat că noua generație Range Rover va debuta oficial în 26 octombrie. Cu această ocazie au publicat un scurt teaser video și două imagini cu viitoarea navă amiral.
Actuala generație Land Rover Range Rover a debutat în 2012, cu ocazia Salonului Auto de la Paris. În tot acest timp, rivalii din gamă s-au înnoit și chiar au ajuns să includă modele noi precum BMW X7 și Mercedes-Maybach GLS.
Acum, însă, a venit timpul ca nava amiral a britanicilor de la Land Rover să primească o nouă generație. Așadar, a cincea iterație Range Rover va debuta oficial în 26 octombrie. Anunțul tocmai a fost făcut de reprezentanții mărcii.
Cu aceasta ocazie, Land Rover a publicat un scurt video, dar și două imagini teaser. Din acestea înțelegem că modelul de top nu a suferit modificări majore, din punct de vedere estetic. Vorbim, mai degrabă, despre o evoluție a designului actualei generații.
În rest, Range Rover va fi un model cu totul nou, având în vedere că a trecut la arhitectura MLA. Va fi disponibil, în continuare, în versiune cu ampatament standard și lung, iar gama de motorizări va include chiar și o versiune plug-in hybrid. Este luată în calcul și un Range Rover electric.
Lista comenzilor va fi, de asemenea, deschisă în 26 octombrie.
Vezi această postare pe Instagram
via Land Rover