OFICIAL: Nissan Juke, disponibil în România de la 15.490 de euro

Publicat miercuri, 20.10.2010 10:34 de Sebastian Toma

Cel mai mic crossover de la Nissan este disponibil şi în România. Modelul porneşte de la 15.490 euro cu TVA inclus, iar cea mai scumpă versiune costă 24.840 de euro cu TVA inclus.

Nissan a anunţat preţurile lui Juke în România. Cea mai ieftină versiune a crossover-ului de la Nissan porneşte de la 15.490 de euro cu TVA inclus şi este echipat cu un motor de 1.6 litri şi 117 CP. Singura versiune diesel este animată de un motor 1.5 dCi de 110 CP şi are un preţ de pornire de 18.090 euro cu TVA inclus. Juke este oferit în trei niveluri de echipare – Visia, Acenta şi Tekna, primul reprezentând versiunea entry-level.

Nivelul de echipare Visia include aer condiţionat, geamuri electrice faţă-spate, ABS+EBS şi asistenţă la frânare, ESP, computer de bord, jante de oţel pe 16 inch şi altele. Nivelurile superioare de echipare oferă elemente precum jante de aliaj de 17 inch, pornire motor din buton, sistemul multimedia Nissan Connect, oglinzi cu pliere automată, senzori de ploaie şi lumină, conectivitate Bluetooth, volan şi levier schimbător de viteze îmbrăcate în piele şi altele. Juke este oferit alături de şapte nuanţe de caroserie, una dintre acestea nefiind metalizată – oferită doar cu versiunile cu tracţiune faţă, în timp ce două nuanţe sunt oferite doar cu versiunile cu tracţiune integrală.

Versiunea cu tracţiune integrală a lui Nissan Juke este echipată cu un motor otto de 1.6 litri supraalimentat cu un turbocompresor. Motorul dezvoltă 190 CP la 5.600 rpm şi furnizează un cuplu motor de 240 Nm între 2.000 şi 5.200 rpm. Unitatea beneficiază de un sistem de injecţie directă şi respectă normele Euro 5. Cutia de viteze oferită alături de motorul respectiv şi sistemul de tracţiune integrală este de tip CVT, iar sistemul de tracţiune integrală prezintă o funcţie specială de direcţionare a cuplului motor. Spre deosebire de celelalte versiuni de motorizare, Juke în versiunea 1.6 Turbo 190 CP beneficiază de suspensie spate independentă tip Multilink, celelalte versiuni fiind oferite cu suspensie spate cu bară de torsiune şi arcuri elicoidale.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA FIŞA TEHNICĂ A LUI NISSAN JUKE, ALĂTURI DE LISTA DE PREŢURI ŞI DOTĂRI

Via | Nissan

  • ian, miercuri, 20.10.2010 11:08

    1,5 dci are vreo legatura cu cel de pe duster? interesant

  • eee, miercuri, 20.10.2010 11:30
    1.5

    o masina deosebita, unica in felul ei si arata extrem de "jucausa". in sfarsit ceva deosebit. arata mai "fun" decat un quashqai ... @ian: e acelasi 1.5 de pe duster, megane, quashqai samd. un motor excelent, cu un consum infim si putere suficienta. de fapt, eu vad in acest model o puternica influenta a experientei duster de reducere a costurilor, iar asta e un lucru foarte bun dupa parerea mea. toata lumea castiga din trio-ul renault-nissan-dacia, mai ales consumatorii...

  • Faurelianu, miercuri, 20.10.2010 11:42

    ahhhhh inseamna ca concureaza cu Fiat Sedici.... ahhhhhhh dar Fiatul desenat de Giugiaro este mai bun

  • ironR, miercuri, 20.10.2010 12:12
    juke vs joke

    hidoasa rau frate...putem sa ne mandrim cu dusterul nostru.

  • edi80, miercuri, 20.10.2010 13:03
    :)

    interesanta si unica totodata!!

  • cornel, miercuri, 20.10.2010 15:32
    Haios si deloc scump daca e 4x4 versiunea de baza

    Mi se pare ca are o imagine haioasa, tanara si zapacita. E o masina pentru cei care fac drumuri pe sosele asfaltate dar mai ies si din rutina din cand in cand. Felul in care ne place sau nu e discutabil, e chestie de gust. Unii prefera un look mai clasic ca al lui Duster in schimb altii vad ceva haios in designul inovator al celor de la Nissan.

  • Dr Felix, miercuri, 20.10.2010 19:31
    gustul este subiectiv

    E ATAT DE "URATA" CA DACA AS AVEA BANI MI-AS LUA SI EU UNA. CU MOTOR 1,5 dCI! Poate-mi iau una second hand.

  • C-G-C, miercuri, 20.10.2010 19:50
    Juke

    O masina foarte foarte cool. Clar mi-as lua asa ceva! P.S.: Un pret de 14.000 la oferta ar fi mai potrivit :).

  • razvan, miercuri, 20.10.2010 20:02
    geniala..

    mie unul mi se pare o masina foarte buna, are un design foarte reusit, deloc banal si dispune de tot ce ai nevoie de la o masina..eu unul as cumpara-o, in varianta de 1.6T.

  • toxic, miercuri, 20.10.2010 22:08

    Nu am nimic cu Nissan, dar masina asta nu imi place, din orice unghi as analiza-o (legat de design).

  • Octav72, miercuri, 20.10.2010 23:40
    Nissan Juke

    Masina are un design inedit, este pentru cei deschisi la nou. Respect curajul celor de la Nissan, de a lansa acest model. Fiecare priveste masina aceasta cum doreste ... Depinde de gustul fiecaruia, de modul de viata si chiar de felul de a fi. Aceasta cred ca este tentatia pe care o lanseaza Nissan cu acest model. Tentatia de a indrazni ... Mie imi place :) Pozitia la volan este una confortabila si cred ca poate fi gasita usor si repede de fiecare. Scaunele au tenta sportiva, cu o buna sustinere laterala. Masina mi s-a parut foarte primitoare de cum am luat loc in scaun. Vizibilitatea este buna, oglinzile laterale au dimensiuni destul de generoase. Doar luneta mi s-a parut un pic cam mica. Materialele folosite la interior sunt placute la atingere. Pentru varianta 1.6 litri 117 CP, schimbatorul de viteze are curse destul de scurte. Masina filtreaza bine denivelarile, pare robusta si inchegata, atat in ceea ce priveste nelipsitele gropi de pe la noi, cat si la treceri peste liniile de tramvai. De asemenea, destul de bine insonorizata. Un detaliu interesant ... dupa pornirea motorului, ambele ace indicatoare ( vitezometru si turometru ) merg pana la valorile maxime, pentru ca apoi sa revina la zero si respectiv turatia motorului din acel moment. Ca la masinile sport. Se poate selecta intre 3 moduri : normal, sport si eco. In modul sport, chiar se simte ca se schimba raspunsul motorului, iar volanul se misca un pic mai greu. In materie de siguranta, chiar de la primul nivel de echipare, masina este dotata cu airbaguri pentru sofer si pasager, laterale fata si airbaguri tip cortina fata si spate. Varianta cu tractiune integrala va fi disponibila doar pentru motorul turbo de 190 CP. Dupa spusele celor de la reprezentanta Nissan, motoarele au distributie pe lant, un lucru bun pentru costurile de intretinere. Cred ca masina asta aduce un plus de culoare in peisajul auto, asa ca le doresc spor la vanzari !

  • LUCCI, miercuri, 20.10.2010 23:48
    jake

    Zici ca au schitat o masina ,au mototolit foaia si au facut designul din ceea ce a ramas. In alta odine de idei ,cred ca este masina cea mai apropiata de schita initiala,nu ca altii,arata la inceput un superdesen si la final tot ca Loganul se prezinta.Totusi din 41 de poze ,decat sa-mi arate 25 cu ,,botul'',mai bine aratau si compartimentul motor sau portbagajul,suspensiile etc ,in detaliu.

  • ionescu_b, joi, 21.10.2010 09:46
    JUKEEEE

    JUKEEEE ESTE FOARTE SCUMP IN ROMANIA ! ! ! ! - la banii astia ai o masina prea mica cu unportbagaj minuscul, cu o tinuta de drum discutabila (ampatament redus) care probabil tzopaie pe toate drumurile romanesti. Pentru oras trebuie sa fii cam tampit sa dai carutza de bani pe asa masina, nu vreau sa dau acum apa la moara concurentzei - dar sigur gaseste oricine masini la greu la asemenea pret. Personal RECOMAND un pret cam pe la 10500 chash celor de la Nissan daca vor sa vanda in romania- in caz ca-i intereseaza sa-si ia salarii si sa dezvolte marca aici.

  • ionescu_b, joi, 21.10.2010 09:55
    ALOOOO MARKETINGUL ? SUNTETI ACASA ??? AVETI SI CREIERUL LA VOI ?

    revin cu o sinteza ! AICI BUCURESTI - ROMANIA data stelara 2010.10.20 - transmitem un comunicat important pentruuu departamentul de preturi ! POATE NU ATI AFLAT INCA, DAR AICI VORBIM DE PENSII DE 170-200 EURO SI SALARII DE 220-350 EURO. Cate juke-uri dastea v-a transmis aliantza lu peste RND ca trebuie sa vindeti ????? - chiar sunt curios care este planul si indicatorii pe care trebuie sa-i atingeti/an.

  • dan, joi, 21.10.2010 09:58
    Intre D si Q un JUKE:)

    STA bine intre Duster si Quashqai si la pret si la design.Acum au acoperit toata ''gama''. Le prefer totusi pe celelalte doua in locul lui JUKE.

  • octav_bmw, sâmbătă, 23.10.2010 12:06

    ca si design ii la pamant cu totul parca vine dintr-un desen..daca faceau altceva in loc de farurile alea rotunde ar fi aratat mai bine

  • io, sâmbătă, 23.10.2010 21:02
    @ionescu_b

    "probabil tzopaie" ...la faza asta te-ai dat de gol ... m-am saturat de pusti teribilisti care se cred mari specialisti dupa ce au vazut cateva emisiuni auto... m-am saturat de pusti care se bazeaza pe "probabilitati" dupa ce au vizionat niste poze... sa stiti ca in industria auto, progresul tehnic nu vine numai de la marca voatra favorita... invatati sa fiti deschisi si fata de ideile altor marci

  • io, sâmbătă, 23.10.2010 21:31
    @ionescu_b - scump comparativ cu ce?

    tu realizezi cat de absurd esti? pai dupa rationamentul tau, Nissan nu are voie sa vanda masini peste 15.000 euro in Romania pt ca avem pensii sau salarii de 200 euro... atunci niciun constructor sa nu mai trebui comercializeze crossovere de peste 15.000 euro, ca deh, avem salarii de 2000 euro... si totusi masini se vand... mai putine, dar se vand de ce n-ar putea Nissan sa vina cu un model complet nou pe un segment de nisa? de ce sa nu faca cativa pasi in fata concurentei? ce concurenta ii intreaba pe cei de la Nissan daca pot lansa un nou model? scoate-ti ochelarii de cal si priveste obiectiv.