OFICIAL: Mansory a devenit tunerul de casă Lotus
Lotus şi Mansory au anunţat încheierea unui parteneriat pe termen lung, care face din casa de tuning o divizie de personalizare şi performanţă a constructorului din Hethel.
Un constructor respectat are nevoie şi de un tuner dedicat pentru a spori atractivitatea modelelor sale. Lotus a realizat acest lucru şi a oficializat mariajul său cu specialiştii de la Mansory, alături de care au mai lucrat în trecut.
Casa de tuning se va ocupa oficial de personalizarea şi modificarea modelelor existente în prezent în gama Lotus: Evora, Elise şi Exige. Primele roade ale colaborării dintre cele două companii se vor vedea însă abia în toamnă, în cadrul Salonului Auto de la Paris.
Wolf Zimmerman, şef al departamentului tehnic Lotus, a declarat: “Mansory excelează în domeniul lor. Am lucrat alături de ei la proiectul Evora GTE şi la alte câteva ediţii speciale dezvăluite recent. De aceea vrem să ducem parteneriatul la un alt nivel, unul oficial. Sunt convins că vom continua să producem maşini surprinzătoare cu un înalt grad de personalizare, necesar pentru a convinge publicul din acest segment.“
La rândul său, Kourosh Mansory, fondatorul casei de tuning, a declarat: “Compania noastră a fost întotdeauna pasionată de maşinile britanice. Tocmai de aceea parteneriatul cu Lotus este unul perfect pentru că atinge nivelul de calitate pe care ni-l doream şi reuşeşte să combine tehnologia cu materiale speciale şi o deosebită atenţie pentru detalii.“
În trecut, Mansory şi-a pus amprenta asupra unei versiuni concept a modelului Evora, expusă în 2011 la Geneva, dar şi asupra mult mai recentului Evora GTE.
via l carscoop
god news......