OFICIAL: Lamborghini va prezenta un nou concept electric săptămâna viitoare

Publicat miercuri, 09.08.2023 13:39 de Tiberiu Safta

Lamborghini a anunțat oficial că va dezvălui un nou concept al unei mașini electrice în cadrul evenimentului Monterey Car Week din California. Prezentarea va avea loc săptămâna viitoare.

În 2028, Lamborghini va lansa primul său model electric de serie, care va fi un GT cu 4 locuri. Această informație a fost confirmată de către constructorul italian în urmă cu câteva săptămâni.

Acum, marca din Sant’Agata Bolognese tocmai a anunțat că va prezenta un nou concept electric chiar săptămâna viitoare. Din primele informații, noul concept va fi servi drept baza unui viitor model de serie cu zero emisii. Cel mai probabil, conceptul ar putea avea chiar forma unui GT cu 4 locuri.

De asemenea, noul concept va fi bazat pe o platformă dedicată, care va include componente dezvoltate de alte mărci din cadrul Grupului Volkswagen.

Noul concept electric Lamborghini va fi dezvăluit oficial săptămâna viitoare în cadrul evenimentului Monterey Car Week din California.

via Lamborghini