Oficial: Italia a aprobat garanții de stat pentru un credit de 6.3 miliarde de euro acordat grupului Fiat-Chrysler
Italia a confirmat oficial că a aprobat garanții de stat ce acoperă 80% din valoarea împrumutului de 6.3 miliarde de euro pentru grupul Fiat-Chrysler în contextul pandemiei. Creditul va fi acordat de cea mai mare bancă din Italia, Intesa Sanpaolo.
Fiat Chrysler a cheltuit aproape 8 miliarde de euro pentru atenuarea efectelor negative ale crizei COVID-19. În primul trimestru, FCA raportase pierderi de 1.7 miliarde în primul trimestru, din cauza crizei COVID-19, după un profit de peste 500 de milioane de euro în perioada similară din 2019.
După informațiile anterioare prezentate de Automarket , Italia a aprobat garanțiile de stat ce acoperă 80% dintr-un împrumut de 6.3 miliarde de euro ce va fi acordat FCA de către Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă din Italia.
Discuțiile pe marginea creditului au confirmate de curând de oficialii FCA, care au transmis că împrumutul ar urma să fie acordat pe o perioadă de trei ani.
Grupul spune că fondurile vor sprijini activitatea din Italia și circa 10.000 de IMM-uri care activează în industria auto italiană.
Sectorul auto are o contribuție de 6.2% la PIB-ul Italiei și reprezintă 7% din numărul total de angajați implicați în activități de producție.
Via Reuters