OFICIAL: Importatorul Autoitalia şi-a schimbat proprietarul

Publicat miercuri, 04.05.2011 13:52 de Sebastian Toma

Grupul Autoitalia, importatorul mărcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Abarth, Maserati şi Infiniti, are un nou acţionar majoritar: grupul israelian Levi.

Grupul Autoitalia, importatorul mărcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Abarth, Maserati şi Infiniti în România, are un nou proprietar. Concernul fondat în 1993 a fost vândut companiei israeliene Levi Group, care deţine reţeaua de dealeri ai mărcilor din Grupul Fiat în Israel. Respectiva companie, numită Mediterranean Car Agency, este deţinută de familia omului de afacei Michael Levy, care operează şi în industria textilă prin compania NILIT. Noul proprietar al Autoitalia are planuri îndrăzneţe pentru noua achiziţie, pregătind o ofensivă interesantă pe piaţa din ţara noastră.

"Am venit să facem afaceri în România pentru că noi credem în potenţialul de dezvoltare al pieţe româneşti şi în capacitatea ei de redresare. Am investit în Autoitalia Group pentru că avem încredere în bunurile de preţ pe care le-am dobândit prin această tranzaţie: echipa Autoitalia şi reţeaua naţională de dealeri. Vom avea succes în afacerile din România, aşa cum avem şi în Israel.", a declarat Ori Lahav, CEO al Mediterranean Car Agency şi CEO temporar al Autoitalia Group.

Autoitalia Group va continua să importe, să comercializeze şi să ofere servicii post-vânzare pentru toate mărcile şi modelele din portofoliul său. Aşadar, pentru clienţi nu se schimbă nimic din acest punct de vedere. În plus, Autoitalia Group va aduce două mărci noi în portofoliu: Jeep şi noua Lancia (modele pe platforme Chrysler). Cele două mărci vor fi lansate în România în termen de două luni. Mediterranean Car Agency este importatorul exclusiv al mărcilor Gropului Fiat în Israel încă din 1950 şi este recunoscută pentru profesionalismul de care a dat dovadă pe piaţa respectivă. La nivel internaţional, Mediterranean Car Agency este unul dintre cei mai apreciaţi dealeri ai Grupului Fiat.

"Vom conduce dealerii noştri către o nouă abordare a pieţei locale, mai directă, mai activă, mai centrată pe nevoile şi dorinţele clienţilor. Vom acţiona rapid şi cu profesionalism pentru a recăpăta şi a creşte cota de piaţă a mărcilor din portofoliul Autoitalia Group. Vom exploata toate oportunitoţile pentru a creşte beneficiile pentru partenerii şi clienţii noştri", a completat CEO-ul temporar al Autoitalia Group, Ori Lahav. Omul de afaceri a mai spus că tatăl şi bunicii săi s-au născut în România şi că ţara noastră are o însemnătate aparte pentru el. Viitorul CEO al Autoitalia Group va conduce afacerea din România, dar identitatea sa nu a fost încă dezvăluită.

Via | Autoitalia

  • McLaren, miercuri, 04.05.2011 14:22
    Poate schimba si serviciile

    Stiu ca am dat un mail cu niste intrebari pertinente la alfa romeo si dupa doua zile mi-a trimis raspuns cu lista de pret de pe site in conditiile in care eu intrebasem cu totul si cu totul altceva.

  • Maria, miercuri, 04.05.2011 14:56

    Autoitalia mai importa si marca SSang Yong?

  • mircea, miercuri, 04.05.2011 15:21
    @Maria

    Da.

  • Raoul, miercuri, 04.05.2011 16:00
    @Maria

    Ssangyong nu se mai comercializeaza in Romania; vezi pietele mari, ca Italia sau Germania, acolo gasesti sigur.

  • andrey11, miercuri, 04.05.2011 19:16
    Auto Italia

    Chiar ma bucura aceasta miscare. Consider ca succesul unor marci pe o piata este dat in primul rand de succesul dealerilor, de cum se misca acestia.Pana in momentul de fata Auto Italia se miscau bine, dar au un potential mult mai mare, cu marcile din portofoliu ar putea fi mult mai activi. Pana in prezent cei de la Auto Italia au promis ca lanseaza noul GP Evo in romania de mai bine de un an,iata ca au trecut aproape 2 ani de la lansare si inca nimic. Sa vedem ce vor face israelienii.Multa bafta!

  • Maka, miercuri, 04.05.2011 22:27

    Interesant ce se petrece si cu potential benefic pentru clienti. Aceasta e miscare este una din mai multele care vor reconfigura usor piata: Marcile de mai jos de locul 5 in topul vanzarilor de masini noi al APIA au sansa la o noua pozitionare in conditiile noii reasezari a pietei. Noii patroni nu pot fi decat vesti de bun augur. Avantaje: - business-ul va avea capul, CEO-ul aici, ceea ce in ultimii ani nu era asa si astfel exista sansa ca AutoItalia sa inteleaga mai bine piata locala si sa ia masuri mai bune de a cuceri cotra de piata - faptul ca patronii au afacerea Fiat si aici si in Israel le da o putere mai mare de negociere cu Fiat; ramane de vazut cat din beneficiile rezultate se vor transfera la client. Mai putin avantajos: - E clar ca in acest conditii FIAT nu va avea reprezentanta locala direct prea curand, ceea ce ar fi putut aduce maximul de beneficii pentru piata. Pasi de genul acesta deja au facut in Romania: Mercedes, PSA, BMW si Porsche Romania (Porsche de la Viena de care tin cei locali) au fost cumparati de VW in pachetul de achizitie a marcii Porsche, deci si filiala romaneasca raporteaza direct la structura producatorului, nu mai e doar un simplu comerciant. In conditiile acestea, masinile Fiat Group vor ajunge tot pe un lant de distributie mai lung si care va trebui sa creeze profit in mai multe firme. - Patronii noi aduc dupa sine restructurarea companiei de la manageri pana la femeia de serviciu cu tot ce e bun si ce e rau in asta, inclusiv timpul pe care il implica. Apropos Automarket: in noile conditii, cine e actionarul minoritar?

  • sebaa, joi, 05.05.2011 10:14
    @Maka

    E vorba de o preluare totală a acţiunilor Autoitalia Group.