OFICIAL: Honda revine în F1 în 2015 ca furnizor de motoare pentru McLaren
Honda a confirmat oficial că va reveni în Formula 1 în sezonul 2015 în calitate de furnizor de motoare pentru McLaren.
Honda a confirmat joi în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în Japonia că va reveni în Formula 1 începând din sezonul 2015 ca furnizor de motoare.
Conform speculaţiilor, primul client al constructorului japonez va fi McLaren, echipă cu care a mai avut un parteneriat de succes în perioada 1988-1992, interval de timp în care a obţinut patru titluri mondiale la piloţi şi patru titluri mondiale la constructori.
La conferinţă a participat şi Martin Whitmarsh, şeful McLaren, care a făcut referire directă la performanţele obţinute împreună.
"În anii '80 şi '90, McLaren Honda a câştigat 44 de curse şi opt titluri mondiale. În 1988 am creat cel mai de succes monopost din toate timpurile, MP4-4, care a câştigat 15 curse din 16 cu Ayrton Senna şi Alain Prost. McLaren şi Honda sunt pe punctul de a se îmbarca într-o nouă aventură împreună şi sunt încântat să le urez celor de la Honda bun revenit în sport", a declarat britanicul.
Honda a început deja dezvoltarea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri care vor fi utilizate în Formula 1 începând de anul viitor la centrul de cercetare şi dezvoltare din localitatea japoneză Tochigi.
Pentru moment, Honda a anunţat doar parteneriatul cu McLaren, însă este foarte posibil să furnizeze motoare şi pentru alte echipe, iar presa internaţională susţine că Lotus şi Sauber s-au arătat deja interesate de o astfel de colaborare.
Honda s-a retras din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2008 după rezultatele modeste înregistrate cu propria echipă transformată ulterior în Mercedes, însă mai ales din cauza crizei economice. Constructorul japonez speră ca revenirea în Marele Circ să-i asigure un transfer de tehnologie pentru motoarele de serie şi să sporească vânzările de maşini în Europa şi Asia.
Via Honda, McLaren
-
Lache, joi, 16.05.2013 11:06
ar trebui sa incerce si Subaru sa intre in F1.Dar asta numai daca vor inceta sa faca motoare explozibile.No offence,man! Oricum,Honda are traditie in F1.Interesant de vazut ce pot face noile motoare turbo,dar concurenta este foarte acerba.Au enorm de recuperate japonezii in competitiile sportive.Le doresc success!
-
Mclaren, joi, 16.05.2013 11:17
Din 2015 o noua echipa: Telmex Mclaren Honda :)
-
444, joi, 16.05.2013 11:43
Ma bucur pt revenirea lor [n.r Honda] in formula1 pt ca numele Honda reprezinta si inseamna enorm in sporturile cu motor , si era timpul ca ei sa se intoarca in formula1 ,macar ca si furnizor de motoare. Si mai ales ca ei [n.r Honda] impreuna cu teamul McLaren au avut succese mari impreuna prin ani 80-90, si nu putem uita cat de mult il sustineau pe marele Senna in detrimentul lui Prost ,fiind si un motiv in care el parasea echipa McLaren mergand la Ferrari.
-
yoyo, joi, 16.05.2013 13:08
So help us god ... diseara Mafia va intra pe net!
-
Andy, joi, 16.05.2013 14:41
Foarte bine ca intra pe net. Acum omul, unde are dreptate, are dreptate: la motoare si la cutii de viteza, Honda sunt imbatabili la fiabilitate chiar daca altii la masinile obisnuite au performante mai bune si o paleta mai mare de motorizari. Altii (sunt cinic ca stim la cine ma refer) n-au existat niciodata insa in F1. Honda, Renault si Ferrari sunt all time cei mai buni in competitia suprema.
-
Mclaren_Mircea_1984, joi, 16.05.2013 14:52
Personal nu agreez aceasta miscare cu Honda. Eu m-am atasat de Mclaren Mercedesul lui Hakkinen si nu de Mclaren Honda-ul lui Senna. Dar asta este. Ca un soldat spiritual fidel al lui Mclaren accept si sunt consecvent oricarei optiuni o ia echipa, indiferent de ce as crede din punct de vedere personal. Vor fi cu un an in urma, fata de Renault, Mercedes sau Ferrari dar cica toti analistii spun ca Honda are cea mai mare experienta in a construi motoare turbo dintre toti motoristii care vor fi pe grila in 2015. Hai Mclaren.
-
yoyo@Andy, joi, 16.05.2013 15:15
Hai ca asta e tare: sunt imbatabili la fiabilitate! Ce te face sa spui asta? Faptul ca revin dupa 20 ani in F1? Altii n-au iesit niciodata si n-au avut colaborari pt a se mentine in F1 si tot nu i-as cataloga "imbatabili la fiabilitate" (vezi Ferrari)! Eu ma bucur mult pt ei si spun asta pt ca imi aduc aminte de urmatoarele ingrediente : McLaren + Honda + Senna + Prost (asta insa nu spune ca se vor reedita acei ani odata cu venirea lor), insa unii chiar abereaza cum o faceau altii acum multi ani cu masinile germane! Fiecare constructor are un target anume si are oferte demne de toata lauda pe anumite segmente/motorizari insa cand aud pe unii ca tine si ca Mafia vorbind de astfel de chestii imi dau seama ca sunteti doar "amatori"!
-
eu_ferrari, joi, 16.05.2013 16:36
Interesant dc vor reusi sa readuca McLaren la nivelul 88-91 va fi ceva ... as vrea sa vad din 2014 incolo dueluri Ferrari vs McLaren vs Lotus, Alonso vs Kimi vs Button ... acasa cu echipa de energizante
-
., joi, 16.05.2013 18:50
Sa fie intru-un ceas bun! Nu vor fi in urma cu motoarele turbo intrucat si ceilalti o iau tot de la 0. OK...vor avea un an in fata si anume 2014, dar nu va fi critic! Oricum au experienta in motoare turbo si vor primi feedback constant de la McLaren cum trebuie sa le construiasca avand in vedere ca la anul inca merg pe motoare mercedes! Era bine sa fie si o linie de piloti ca si Senna-Prost, ca treaba sa fie treaba pana la capat! Cred ca este cea mai anosta linie de piloti la McLaren din cati au fost! Parerea mea! De cand a plecat Ham nu mai am nici o tragere sa ma uit la F1, desi sunt fan McLaren! Anul asta il voi urmari tot pe Ham, desi alearga pentru Merc!
-
Kimi, joi, 16.05.2013 23:04
@misha Ce VAG visezi tu baiete? E vorba de formula 1 nu de curse de carat cartofi peste granita. Ai degeaba internet la tine in catun ca nu se prinde nimic de tine. Google it.
-
exfanmclaren, vineri, 17.05.2013 01:05
McLaren face aceasta schimbare in primul rand ca cei de la Honda le da motoarele moca,i pe Perez tot aproape moca l-au luat. Cu chestii moca nu prea ajungi departe..... sa nu uitam cum au plecat cei de la honda din f1 (b.a.r honda).
-
exfanmclaren, vineri, 17.05.2013 03:55
cred ca la button i se face greata cand isi aduce aminte de honda. In 2008 a facut 3 puncte in tot sezonul si un loc 18 la general.
-
io, vineri, 17.05.2013 04:04
prima miscare a celor de la mercedes a fost sa le vanda cei 40% din mclaren care era a lor, a doua miscare a fost un pret mare la motorul mercedes care era pe mclaren si ultima miscare este sa-i faca sa treaca la alte motoare.... Pt mercedes mclaren este un adversar in momentul de fata.... eu chiar ma asteptam sa se faca miscarea asta inca de cand si-au facut propria echipa.
-
real value, vineri, 17.05.2013 06:46
@yoyo@Andy cred ca omul se referea la modelele de strada, unde, are dreptate, benzinarele Honda si cutiile de vit sunt cele mai fiabile, comparativ cu ce constructor vrei tu, chiar si de elita Porsche, Ferrari. Nu exista masina de strada cu motor benzinar mai fiabil ca Honda. Motoarele Honda benzina, chiar si de pe banalul civic au tolerantele la piese stranse ca la un Ferrari de strada. Porsche pentru 911 a luat aminte cateva chestii de la aceste benzinare Honda de strada. Apoi Honda la retragerea V10 din f1 avea cel mai puternic motor, cu peste 15-20 cp peste toti. Clarkson: "every vtec honda made from 1976 untill today, has not had even "one single failure" "
-
men@real value, vineri, 17.05.2013 09:58
Dc l-ai citat pe Clarkson ma dau batut! ASA E! Clarkson cred ca a afirmat de 100 de x in 100 de teste "asta-i cea mai buna masina" :)) Ce ti-e si cu V-Tecurile astea ...le fac sa atat de bine incat peste 100 de ani nepoti tai le vor lasa mostenire! Nu ma intelege gresit, nu am spus ca nu ar fi fiabile insa treaba e destul de relativa iar dc ar fi sa pleci ochiul pe statistici (atat din US cat si din EU) ai ramane surprins ... pana una alta e a 2x in 2-3 zile in care vorbesti doar pt a te afla in treaba!
-
bbb, vineri, 17.05.2013 11:22
Eu zic sa-i lasati pe specialistii de la McLaren si Honda sasi vada de treaba si voi sa va vedeti de "almanahele" voastre ca la vorba nu va intrece nimeni. Daca in Romania Honda nu prea vinde ca romanasii sunt invatati cu tractoarele, nu inseamna ca nu vinde nici in alte tari. In Olanda spre exemplu VAG-inele sunt la fel de rare precum marile uzine in tara asta. Si sa nu imi spuneti ca Olandezii sunt de cacat pt ca ne-au dat 4-0 la calificarile la mondiale. Mai aveti mult de rasfoit pana sa va antrenati putin mintea imbaxita.
-
yoyo@bbb, vineri, 17.05.2013 13:19
Esti lovit! Unde vezi tu ca se vb de VAG si unde vezi Honda hulita?In RO Honda (precum si celalate marci din Asia) nu se vand datorita costurilor de service. Si care-i faza cu 4-0 la mondiale :)) Ce treaba are lumea auto cu gusturile si cu fotbalul ? :)) Acum dc Honda se vinde mai mult in Olanda si mai putin in Danemarca asta ii face mai cocalari pe cei din urma sau cum?
-
bbb, vineri, 17.05.2013 15:09
Dupa cum am spus mai trebuie sa studiati umpic ca sa se dezvolte umpic gandirea.
-
yoyo@bbb, vineri, 17.05.2013 16:14
Cred ca trebuie sa mai studiezi putin gramatica pt a-ti dezvolta "umpic" (WTF :)) ) cunostintele generale!
-
Nu conteaza, vineri, 17.05.2013 20:01
Sunt fan Renault de 30 de ani dar aceasta stire ma bucura. Imi doresc cat mai multi constructori cu pedigree in motorsport ca si Honda sa vina in F1 pentru ca atunci vom vedea spectacol mai de calitate.Cu cat este mai puternica concurenta cu atat standardul va fi ridicat mai sus si noi privitorii vom avea de castigat.
-
real value, vineri, 17.05.2013 21:42
@men@real value Ceea ce am zis este o realitate, lucrez in automotive in speta pentru brand-uri nemtesti. Ca nu-ti place tie ce am zis, sau ai ceva cu mine,......: forumuri si publicatii auto mai sunt o droaie, unde te poti desfasura in voie, dar cred ca nici pe acolo nu vei fi agreat. :)
Citeste si
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 4 noiembrieFormula 1: Max Verstappen, victorie spectaculoasă în Brazilia. Alpine, pe podiumMax Verstappen a câștigat Marele Premiu de la Sao Paulo într-un mod spectaculos. Triplul campion mondial este acum la un pas de cel de-al patrulea său titlu mondial, după ce rivalul său principal, Lando Norris a încheiat pe locul 6. Surpriza cursei a fost un dublu podium pentru piloții Alpine. Citeste tot
Cum? Nu iau de la VAG? Vai, vai, vai! Ce eroare!