OFICIAL: Grande Punto Abarth SuperSport vine la Geneva
Abarth va aduce la Salonul de la Geneva o versiune de 180 de cai a lui Grande Punto.
Abarth a anuntat astazi ca va aduce la Geneva o versiune de top a lui Grande Punto, denumita SuperSport. Marca a carui element individualizant este scorpionul va reusi sa coloreze astfel prezentele de la salonul elvetian printr-o prezenta foarte interesanta.
Modelul de clasa mica al celor de la Fiat iese in evidenta prin caroseria specifica unui model Abarth, in tenta gri (Grigio Campo Volo) cu accente rosii. Grande Punto Abarth SuperSport vine cu un motor de 180 de cai putere si 270 Nm care duce modelul italian in 7.5 secunde de la 0 la 100 km/h si la o viteza maxima de 215 km/h. Printre caracteristicile tehnice care scot in evidenta versiunea de top a celor de la Abarth se numara un sistem de avacuare care da tonul unei intregi orchestre dupa 4000 rpm si un interior domincat de scaunele de tip scoica ale celor de la Sabelt.
Foarte interesante sunt diferitele functii telemetrice semnate Magneti Marelli. Astfel, cel de la volan poate opta pentru patru programe diferite, in functie de necesitatile de moment. Este vorba de programul Monitoraggio (vizualizarea elementelor clasice in rulare, precum viteza, treapta selectata sau turatiile), de programul Track (accesibil doar daca masina se afla pe unul dintre circuitele europene presetate in memoria SD a navigatiei - contine timpii pe tur si pozitia masinii pe circuit), de programul Configurazione (permite memorarea datelor de telemetrie legate de un anumit parcurs si confruntarea acestora cu o sesiune personalizata anterior - numele pilotului, circuit, data) si de programul Analisi, care ii da posibilitatea posesorului masinii sa confrunte acceleratii, viteze maxime sau timpi de repriza.