OFICIAL: Fiat 500 Cabrio, aer in stil retro! (Update foto - interiorul)

Publicat luni, 16.02.2009 10:09 de Mircea Meșter

Fiat 500C este numele oficial al versiunii decopertate a Masinii Anului 2008 in Europa. Solutiile adoptate de inginerii italieni au un aer retro fermecator.

Fiat a ales o zi de luni foarte friguroasa in majoritatea Europei pentru a-si prezenta cea mai noua aparitie din gama, versiunea cabriolet a cunoscutului model de oras 500. Denumit oficial 500C, noul model pastreaza aceleasi linii interesante care au facut ca 500 sa primeasca titlul Masina Anului in Europa in 2008, intrand pe piata cu un aer retro subliniat de soft top-ul care aduce aminte de primele astfel de modele din istorie.

Solutia tehnica aleasa de inginerii Fiat, de a mentine in picioare montantii si arcul superior al caroseriei, nu este una noua, fiind regasita si intr-una dintre cele 13 versiuni de decapotare/decarosare a lui Citroen C3 Pluriel. Miscarea are o logica practica, Fiat mizand pe soliditate, deci implicit pe rezultate cel putin la fel de bune ca ale versiunii normale ale modelului la testele de siguranta. Introducerea plafonului din panza a implicat si includerea barei de stop la nivelul plafonului, inginerii Fiat reusind sa se achite bine - atat tehnic, cat si estetic - de sarcini. Astfel, in momentul in care capota e inchisa, bara stopului orca deasupra lunetei, in timp ce la deschiderea capotei aceasta "aluneca" spre capacul portbagajului.

Capota lui 500C este actionata electric si este disponibila in trei versiuni de culoare: crem, rosu si negru. Pentru a se asorta cu restul masinii, Fiat introduce cu aceasta ocazie doua noi nuante pentru caroserie, Rosso Brillante Perlato si Grigio Caldo, aceste mutari inmultind astfel posibilitatile de personalizare a modelului.

In ceea ce priveste motorizarile, noul Fiat 500C imprumuta unitatile pe benzina (1.2 si 1.4) si cea diesel (1.3 Multijet) de la "fratele" acoperit, acestea beneficiind de acum si de sistemul Start&Stop, a carui menire este micsorarea consumului si a emisiilor.

 

  • auto, luni, 16.02.2009 12:02
    @mester

    JOS CENZUUUURA, MR. MESTER!!!

  • mircea, luni, 16.02.2009 12:08
    @auto

    Huh?

  • dogy, luni, 16.02.2009 14:14
    revolutionari frustrati

    he he he

  • nyivus, marţi, 17.02.2009 15:00
    Frumos

    Arata bine, si am inteles ca are geam normal in spate, dar nu stiu ce se mai vede in oglinda cand se rabateaza plafonul.

  • Maka, marţi, 17.02.2009 21:40
    In retrovizoare...

    se vede o Panda cu trapa mult mai ieftina si totusi la fel (minus "spiritul" retro)