OFICIAL: Dacia Duster intră şi în 2010/2011 în Trofeul Andros
Dacia şi Renault au anunţat oficial la Paris faptul că Duster şi Alain Prost se vor alinia, pentru al doilea sezon consecutiv, în Trofeul Andros, competiţia franceză care se desfăşoară pe circuite de gheaţă.
În lipsa unor noutăţi notabile la Salonul Auto de la paris, cea mai importantă veste din partea celor de la Dacia vine din latura de motorsport a mărcii româneşti. Astfel, Renault a confirmat printr-un comunicat oficial faptul că versiunea de competiţie a lui Dacia Duster se va alinia încă o dată la startul uneia dintre cele mai pretenţioase competiţii hibernale europene. Este vorba de Trofeul Andros, în care Alain Prost a reuşit anul trecut să se claseze pe poziţia a doua.
În sezonul 2010/2011 a competiţiei care se desfăşoară pe circuite de gheaţă din staţiunile franceze de munte, Duster va fi pilotat de acelaşi Alain Prost, care de această dată îşi propune să termine campion la sfârşitul celor 8 etape ale competiţiei.
"După debutul foarte promiţător de anul trecut al lui Dacia Duster în motorsport, când am terminat pe locul al doilea cu o maşină construită foarte repede, nu am niciun motiv să mă opresc aici. În noul sezon vom beneficia de experienţa adunată anul trecut şi vom avea mai mult timp de pregătire decât în sezonul anterior. Împreună cu cei de la Renault Sport technologies, am lucrat la dezvoltarea cinematicii sistemului de tracţiune integrală şi la motorul de competiţie a versiunii speciale Duster. Cred că putem să facem mai multe în acest an", spune Alain Prost.
Noul sezon al Trofeului Andros va debuta în 4 decembrie, prin proba Val Thorens, urmând să se încheie în stil mare, în 5 martie 2011, pe un circuit amenajat pe Stade de France. CLICK AICI pentru a citi un reportaj realizat în ultima etapă a sezonului anterior a competiţiei.
Dacia si renault cu motor nissan,bla,bla,bla.....