OFICIAL: Dacia deschide comenzile pentru Jogger Hybrid în ianuarie 2023
Constructorul de la Mioveni anunță că lista de comenzi pentru noul Jogger Hybrid va fi deschisă în luna ianuarie 2023. Primele exemplare vor ajunge în reprezentanțe în martie.
Dacia a lansat modelul Jogger în luna martie a acestui an. De atunci, constructorul de la Mioveni a înregistrat 83.000 de comenzi, două treimi din clienți optând pentru versiunea echipată cu motor pe benzină+GPL (ECO-G 100).
Între timp, Jogger a primit și o motorizare hibrid, compusă dintr-un propulsor de 1.6 litri și două unități electrice. În total, ansamblul propus de Dacia dezvoltă 140 de cai putere și vine în compania unei transmisii automate electrificate.
Bateria are o capacitate de 1.2 kWh, iar transmisia va avea un mod B care amplifică frânarea regenerativă și crește eficiența frânei de motor.
În ciclul mixt WLTP, constructorul român susține că autonomia va depăși 900 de kilometri, iar consumul de combustibil va fi cu 40% mai mic, comparativ cu un motor termic echivalent, în ciclul urban (fără schimbarea stilului de condus).
Dacă tot suntem la acest capitol, mai trebuie menționat că mașina va putea rula 100% electric, în oraș, până la 80% din timp, după cum transmit reprezentanții mărcii.
Potrivit Dacia, listele de comenzi pentru noul Jogger Hybrid vor fi deschise în ianuarie 2023. Primele exemplare vor ajunge în showroom-uri în luna martie.
Pentru a marca acest moment, Dacia anunță că noul Jogger Hybrid va putea fi comandat și într-o nuanță exterioară nouă, denumită Gri Schiste. Paleta de culori include alte 6 culori.
În Franța, noua Dacia Jogger Hybrid va porni de la 24.600 de euro, fiind cea mai accesibilă mașină de familie, cu motorizare hibrid, de pe piața locală.
via Dacia
-
hydric, luni, 19.12.2022 16:53
hai ca nu e prea scumpa https://www.caradisiac.com/nouveau-dacia-jogger-hybrid-140-la-parfaite-voiture-du-peuple-a-24-600eur-199796.htm
-
Snow, luni, 19.12.2022 17:12
Felicitari Dacia pt primul hibrid ! Dar ... baterie de doar 1,2 KWh ? Care ar permite -probabil- un parcurs electric de vreo 4-5 km ... ? O eventuala reducere de consum in oras compensata cu un portbagaj mai mic, o masa mai mare si acelasi consum (sau mai mare) extraurban ? Complexitate tehnica sporita si pret majorat .. Buna probabil pentru taximetristi si curieri, utilitate discutabila pentru uz particular.
-
Andrei, luni, 19.12.2022 17:27
@Snow Da, este normala o astfel de baterie. Toate hybridele (nu mild si nici plugin) au baterii de approx. aceeasi capacitate. Iti permite sa mergi cativa km in mod full electric, dar este suficient pentru oras, pentru ca la cateva semafoare/franari si prin rulare, bateria asta mica se incarca. Poti merge 70-80% electric in oras, acolo unde conteaza cel mai mult.
-
Notre voiture, luni, 19.12.2022 17:50
Peste 20000?!?! O tigaie revalorizata(https://www.euroncap.com/en/results/dacia/jogger/45231). Cu bateria respectiva în caz de incendiu sigur rămâne și fără steaua aia ....nu m ar mira sa primească opțional și un sac de nisip
-
PMC, luni, 19.12.2022 22:53
Daca reusesc sa scada consumul cu 40%, bravo lor! Respect! Abia astept sa vad testele pe iutub. :)
-
@notre voiture, luni, 19.12.2022 23:17
Jogger este conceput pentru cărat echipe de zugravi algerieni în Franța. Nu poate fi livrat cu sacul de nisip din lipsă de spațiu. În România este complet inutil.
-
Anonim, marţi, 20.12.2022 09:15
Astept lansarea comenzilor pentru motorizarea 1.5 dci care este fix ce trebuie pe masina asta . Dar incapatanarea si prostia dusa la extrem in UE ne va duce la saracie mare .
-
Nicu, marţi, 20.12.2022 10:32
Da, sunt pe receptie si sunt uimit ca v-ati amintit de mine pana in cel mai mic amanunt. Bine, suma de 20.000 Euro nu este doar un mic amanunt, este oarecum suma maxima pe care mi-am propus sa o dau pe Joggerul hibrid fiindca doar atat imi permit. Cand am estimat ca asta va fi pretul m-am uitat la Clio E-Tech care era sub 20.000, acum vad ca Renaultul a sarit usor peste pragul asta. Totusi pretul de Franta pe care ni-l indica @hydric este dezamagitor. Om vedea....
-
Mike, marţi, 20.12.2022 12:33
Pe departe cea mai bună maşină preţ / utilizare / calitate !! Poate doar Dacia Spring să îi bată. Vorbim de o maşină smart-buy care are un sistem hibrid la acelaşi nivel cu Nissan şi Toyota !! Excelentă veste, aşteptăm hibridizarea întregii game ca apoi şi variantele full electrice ! Dacia clar este înscrisă pe drumul cel bun. Bateria este standard pentru non plugin.
-
Seriff, marţi, 20.12.2022 13:12
@Mike e clar, iar nu ti-ai luat pastilele, masina e enorm de scumpa, sistemul hibrid a scumpit-o grav, totusi 24.000 euro pret pentru o Dacie, asta e masina de maxim 15.000, mai bine o facea 1.5 dci de 110 cai si ca pret sub 20.000 si atunci da, renta, asa in nici un caz.
-
Kap, marţi, 20.12.2022 14:57
Nicu, de ce atâta entuziasm pentru numele de hibridă? ”Poate” reduce consumul cu 40%? Păi nu mai bine bi-fuel de 19.500 de euro (Expression 7 locuri GPL), care reduce costul combustibilului cu 40%? De 5000 de euro diferență ar trebui să ardă GPL pentru mai mult de 70.000 km. Are doar cutie manuală dar aș pune pariu că-i mai fiabilă. Și nici nu mai aștepți până la anul.
-
Mike, marţi, 20.12.2022 15:45
Preţul electricelor este ţinut sus doar de companiile auto dinozauri care nici nu vor să investească masiv, nici nu vor să facă o maşină bună... că apoi nu mai au oamenii motiv să le schimbe... VW a început binişor, Stellantis timid, e prea puţin. O să vină chinezii şi o să îi rupă pe toţi. Vezi Dacia Spring care se vinde la greu şi în China, binenţeles cu totul altă denumire, marcă.... dar exact aceiaşi maşină.
-
dany, marţi, 20.12.2022 17:43
Motor de 1.5 dCi si versiune joasa, fara garda la sol suprainaltata. Fara astea este un non sens pt nevoile mele.
-
Nicu, marţi, 20.12.2022 20:24
@Kap Imi doresc hibridul in varianta cu 5 nu cu 7 locuri pentru spatiul util al interiorului, pentru ca este cu cutie automata si cu regenerarea este si comod si placut si eficient de condus in trafic urban, si cu zgomot mult mai redus, ca mare parte din timp se deplaseaza doar cu ajutorul motorului electric. Am un stil de condus cu care obtin consumuri foarte mici si cu masina actuala, un diesel cu cutie manuala, nu economia este principalul motiv, desi este binevenita si ea, dar nu mai vreau manuala, a fost suficient, consider ca vremea ei a apus; GPL niciodata nu m-a tentat sau atras. Automata asta multimodala cu craboti a lui Renault este in principiu cel putin la fel de fiabila ca o manuala standard. De fapt la baza este o manuala cu 4 trepte mecanice (treptele 3-4-5-6), din care s-au eliminat ambreiajul (o piese supusa uzurii prin frecare, care trage in jos fiabilitatea - urasc tremuratul produs de ambreiajele pe duca) si sincroanele si probabil deja este cunoscut faptul ca schimbarea treptelor se face prin comutare directa intre pinioane, dar nu in mod brutal, ca la o schimbare nesincronizata fara debraiere, pentru ca sarcina sincronizarii este preluata de motorul electric mic, cel care nu misca masina, doar are functie de generator pe decelerare. Tot in sprijinul fiabilitatii este lipsa curelei de accesorii, atat pompa de apa, cat si compresorul AC sunt actionate electric. Motorul este clasicul 1,6 adaptat la ciclul Atkinson, cu injectie multipunct indirecta (asadar fara problema de coxare a supapelor) din care s-a eliminat distributia variabila pentru ca nu mai este necesara, motorul functionand aproape tot timpul in plaja optima de cuplu si avem 2 supape pe cilindru in loc de 4, cu distributie pe lant. Deci avem premisele unei bune fiabilitati in fiecare detaliu constructiv. Daca nu vor aparea probleme la partea modulelor electronice si teoretic nu sunt motive sa apara, sistemul asa cum este el conceput ar trebui sa duca multe sute de mii de km fara nicio grija. Nu il vad inferior HSD-ului Toyotei recunoscut fara dubiu ca fiind fiabil, ba chiar sistemul planetar al vitezelor din power split device-ul Toyotei ar putea fi mai putin fiabil decat pinioanele unei cutii manuale, pentru ca acolo mai intervin niste ambreiaje care comuta intre trepte, care la Dacia/Renault nu exista. Tot ce am zis mai sus este nu neaparat entuziasm, cat interesul personal de a intelege cum fuctioneaza sistemele hibride si diferentele dintre ele. Sau poti sa-i zici si entuziasm, dar daca pretul pe piata romaneasca se duce mult peste 20.000 Euro este posibil ca entuziasmul meu sa se dezumfle si sa ma orientez catre un Prius 4 sau Corolla rulate, in limita sumei amintite, desi la Jogger imi place mult garda la sol mai inalta, care ajuta, la Prius, chiar si Corolla, pentru eficienta extrema, au facut garda minuscula.
Citeste si
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 15 noiembriePrimele imagini cu viitorul GT electric Jaguar: autonomie de circa 700 kmConstructorul britanic de automobile a publicat primele imagini cu viitorul său GT cu zero emisii. Conceptul ar urma să debuteze la începutul lunii decembrie, iar modelul de serie va fi prezentat în 2025. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 8 noiembrieNoul Mercedes-Benz CLA electric stabilește un nou record: peste 3700 km parcurși în 24 de oreNoua generație Mercedes-Benz CLA a stabilit un nou record pentru mașinile electrice. Un prototip al viitorului model de serie a reușit să parcurgă peste 3700 de kilometri în doar o singură zi. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | joi, 31 octombrieSuzuki: primul model electric va fi dezvoltat împreună cu ToyotaPrimul model electric Suzuki va fi dezvoltat împreună cu Toyota, au dezvăluit oficial cele două mărci japoneze. Viitorul model va fi lansat în 2025, iar producția va avea loc în India. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 30 octombrieViitoarele modele electrice Porsche ar putea primi și motorizări termicePorsche nu vrea să renunțe la motoarele termice nici în deceniul următor. Constructorul german a dezvăluit că chiar și modelele concepute pentru a fi exclusiv electrice ar putea primi motorizări termice în viitor. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | luni, 28 octombrieChinezii de la CATL prezintă o baterie pentru mașinile hibride PHEV: autonomie electrică de 400 kmCompania chineză CATL, cel mai mare producător de baterii de mașini electrice din lume, a prezentat o nouă baterie pentru mașinile hibride plug-in. Aceasta are în compoziție litiu și sodiu și promite să ofere o autonomie electrică de 400 de kilometri. Citeste tot
@Nicule esti pe receptie? cred ca dupa revelion te duci direct la showroom sa dai comanda. vezi sa te scobesti bine prin buzunare ca in niciun caz nu o sa fie sub 20k euro, cum tot tragi tu nadejde.