OFICIAL: Cadillac Escalade devine electric. Va fi dezvăluit în acest an
Cadillac a confirmat oficial că SUV-ul său de lux Escalade va fi transformat într-un model electric. Noul model va purta numele Escalade IQ, iar acesta urmează să fie prezentat oficial în acest an.
Cadillac Escalade este unul dintre cele mai faimoase și mai apreciate modele ale constructorului american de mașini de lux. Modelul a fost lansat în premieră în 1998, iar de atunci a cunoscut nu mai puțin de 5 generații.
Actuala iterație a SUV-ului american de lux a fost lansată în 2020 și este vândută, în prezent, în versiuni cu motor V8 de 420 de cai putere și cu un motor diesel de 277 de cai putere. De altfel, actualul Escalade primește și o versiune de performanță, Escalade V, cu un motor V8 supraalimentat de 6.2 litri, care dezvoltă 682 de cai putere.
Acum, în schimb, SUV-ul de lux este pe cale să pășească în epoca electrică. Asta pentru că brand-ul Cadillac tocmai a confirmat că Escalade va fi transformat într-un model complet electric. Pentru a-l diferenția de versiunile cu motoare termice, noul model poartă și un nume nou: Escalade IQ. Astfel, noul SUV de lux va fi al treilea model cu zero emisii al constructorului american, după Lyriq și Celestiq.
Deocamdată, Cadillac nu a dezvăluit niciun detaliu tehnic despre noul model și nu a oferit nicio imagine sugestivă cu acesta, excepția fiind doar o imagine teaser cu emblema numelui noului model. Din fericire, așteptarea nu va dura foarte mult, deoarece noul Escalade IQ urmează să fie dezvăluit oficial mai târziu în acest an.
via Cadillac