OFICIAL: BMW şi Toyota vor dezvolta împreună un model sport
BMW şi Toyota au semnat astăzi un memorandum de înţelegere privind noul lor parteneriat. Reprezentanţii celor două concerne au anunţat că vor dezvolta împreună un model sport.
BMW şi Toyota au semnat astăzi un parteneriat pe termen lung care vizează mai multe colaborări. Japonezii şi nemţii susţin că au aceeaşi viziune strategică a mobilităţii individuale sustenabile în viitor, de unde şi necesitatea unei colaborări între cele două concerne. Pe lângă faptul că vor dezvolta o nouă generaţie de hibrizi şi o nouă generaţie de pile de combustibil, Toyota şi BMW vor construi un nou model sport împreună. Cel mai probabil, acest model va fi un hibrid şi va primi atât versiuni Toyota sau Lexus, cât şi versiuni BMW.
Parteneriatul dintre BMW şi Toyota este anunţat încă din luna martie, când japonezii au confirmat faptul că vor primi motoare diesel BMW în schimbul participării la un grup de dezvoltare a pilelor de combustibil. Cele două companii vor dezvolta împreună arhitectura şi componentele unui model sport care încă nu a primit un nume, iar parteneriatul dintre cele două concerne vizează şi electrificarea trenurilor de propulsie viitoare. BMW şi Toyota plănuiesc să îmbunătăţească împreună soluţiile de reducere a masei vehiculelor, nemţii având un atuu în acest domeniu, deţinând propria lor fabrică de componente din fibră de carbon.
Colaborarea dintre BMW şi Toyota reprezintă cel de-al doilea parteneriat strategic semnat de un constructor premium german în ultimele luni, primul fiind semnat de Daimler şi Renault-Nissan. Experţii din industria auto consideră că partenriatul dintre cele două mărci o să fie avantajos de ambele părţi, cei de la BMW urmând să primească un sprijin comparabil cu cel pe care îl primesc cei de la Audi în concernul Volkswagen, în timp ce Toyota va obţine motorizări şi şasiuri performante.
Toyota a dezvoltat deja un model sport în colaborare cu un alt producător de automobile, rezultatul fiind intitulat GT-86. Modelul a fost construit împreună cu Subaru, care a realizat o versiune proprie a modelului, numită BRZ. Odată cu semnarea parteneriatului BMW-Toyota, reprezentanţii celor două concerne pot să discute şi alte posibilităţi de colaborare.
Via AutomotiveNews (înreg.)
-
dan_grc, vineri, 29.06.2012 15:58
Presupun ca de modelul asta sport tot Bmw avea nevoie nu?:) Si de tehnologia de reducere a maselor tot japonezii sunt f avansati de aia nemtii au fabrica proprie pt componente din fibra de carbon. Din punct de vedere al castigului material o fi echitabil, dar in privinta tehnologiei si know-how-ului japonezii au mai mult de castigat, pai nemtii primesc tehnologii hibride, ok, dar nu pe asta se bazeaza ei, vor vinde infim fata de modelele clasice, pe cand japonezii vor vinde sute de mii de modele cu motoare diesel Bmw, tehnologia de reducere a maselor si dezvoltarea modelelor sport, f echitabil.Acum vor veni "puristii" Toyota sa spuna ca noroc de japonezi ca altfel vai de mama lor nemtii
-
Pinguinul_nuclear, vineri, 29.06.2012 16:05
Danut,aici ai mare dreptate,taticule>In sfarsit gandesti si tu bine,poi iti dai seama ca daca nu ar fi fost Toyota,nu ar fi existat niciodata motorul hybrid,iar mediul inconjurator ar fi avut de suferit,iar noi am fi fost poluati cu fumul de la TDI-uri si TFSI-uri.Asa ca ma inclin in fata lor.Iar in ceea ce priveste dezvoltarea unui model sport,este o idee destul de buna,adika de la Toyota Supra,Celica in coace,cei de la Toyota nu prea au mai inventat masini sport in afara de cel prezent acum ''Toyota GT 86'',care este superb.
-
dan_grc, vineri, 29.06.2012 16:09
Ce naiba este motorul hibrid, explica-mi si mie, ca n-am auzit de asa ceva. Si da, este o idee f buna cu modelul sport, pt japonezi, Bmw nici nu are modele sportive.
-
Mafia, vineri, 29.06.2012 16:19
In loc sa va certati ca tontii, recunosteti......ca nemtii au mare noroc datorita celor de la Toyota.Daca cei de la Toyota nu erau de acord cu alianta nemtilor,cei de la BMW erau terminati.Cei de la Toyota s-au datorita vanzarii masinilor cu motoarelor diesel Bmw in Europa,din cauza unora ca voi care sunteti obsedati dupa fumul de esapament.
-
Pinguinul_nuclear, vineri, 29.06.2012 16:33
@dan_grc.Vad ca acum te prefaci ca nu sti.Doare rau adevarul asta,mi se pare si normal.....daca motorul hybrid era produs de BMW aveai alta opinie in a te caracteriza in comentariile tale si ati spune parerile.Dar uite ca nu numai nemtii sunt invincibilii pamantului,deodata ce japonezii au o arma foarte buna numita arma ''ECO'' .
-
john_range, vineri, 29.06.2012 16:48
Hai ca incepe sa-mi placa tot mai mult aceasta colaborare dintre acesti 2 mari constructori!!!Oricum va iesi pe viitor ceva super,care le va da de gandit rivalilor!!!
-
dan_grc, vineri, 29.06.2012 16:52
Mai pinguinule, tu nu intelegi ca nu exista motor hibrid, exista 2 motoare, unul clasic si unul sau mai multe electrice care se cheama SISTEM HIBRID, du-te si fa un dans al pinguinului
-
Mafia, vineri, 29.06.2012 17:26
Sau cam incins spiritele pe AM.Nu-i a bine!!!@Pinguinul_nuclear>da-le tot ce poti.Bravo!!!!Pe mine nu ma credeau cand le spuneam ca Toyota este ''number one''.
-
Mafia, vineri, 29.06.2012 17:30
@dan_grc.Lasa-ne....lasa-ne...Ca ne-ai plictisit!
-
ScorpyonVAG, vineri, 29.06.2012 17:31
Chiar azi discutam cu un prieten, ca as dori sa apara o japoneza (fiabilitate,capacitate de tuning) sub haine nemtesti :)).
-
AndreiRN, vineri, 29.06.2012 17:48
De voie sau de nevoie BMW scoate capul in lume prin asocierea cu un producator de calibru major. Poate acuma devin si motoarele lor mai fiabile si dau si ei o garantie normala.
-
Pinguinul_nuclear, vineri, 29.06.2012 17:59
In sfarsit,vad oameni cu cap,care stiu sa comenteze corect si asociind prin gandire,ca domnul @dan_grc,nu stie sa comenteze corect>Eu unul nu am nimik cu gandirea lui de prescolar ,fiecare cu parerile lui,dar daca el nu vrea sa invete ceea ce este bine,treaba lui.
-
Samba, vineri, 29.06.2012 18:16
Mai,mai,mai. Nu am mai intrat de azi-dimineata,pe AM,si deja vad ca s-a umplut articolul de comentarii.Ma bucur ca aud cat mai multe stiri despre marcile japoneze,mai ales despre Toyota,asazisul brand ''nemuritor'',care este facut sa se perimeze adika sa se uzeze mult mai tarziu decat restul marcilor europene.In buna tradite a celor de la Toyota,chiar le lipsea un model sportiv de multi ani in coace.In trecut Toyota avea mult mai multe modele sport mai ales coupeuri,dar acum nu mai are decat noul model numit ''GT86''.Felicitari amandurora pentru acesta alianta,iar cei de la BMW ,vor avea ce invata de la ei,si le zic sa invete cat mai au timp si sa produca si ei motoare fiabile la fel ca Toyota.
-
tzenu_bmw, vineri, 29.06.2012 19:04
nam crezut ca bmw........va creea vreodata un model sport cu ajutoru altora..... sa speram ca no sa-l faca ca si pe GT 86......aceasi masina cu alta sigla......pt. ca vor avea probleme la capitolu 'preturi' bmw..........50k toyota.........30k si mai este o problema oare cum se va numi modelu sport la bmw??
-
dan_grc, vineri, 29.06.2012 19:25
E o chestiune f prost inteleasa, Toyota va crea un model sport cu Bmw nu invers, japonezii vor da partea "verde" la modelele hibride Bmw pe care le cumpara 0.5 % dintre clienti, numai zic ca exista indemnul "sa faca si Bmw motoare fiabile" dar o parte dintre ele vor fi montate pe modele Toyota, eu cred ca japonezii trebuie sa angajeze niste "pinguini" "mafioti" si binenteles niste " andrei"
-
Pinguinul_nuclear, vineri, 29.06.2012 19:35
@dan_grc>E in regula .Eu nu ma supar pe tine ca m-ai jignit,pentru ca stiu ca ti se trage de la radiatiile TDI-urilor si a TSI-urilor.
-
Mafia, vineri, 29.06.2012 19:57
@Pinguinul_nuclear-Ca bine zici! Cred ca i se trage de la fumegatoare,pentru ca daca nu erau europenii,Toyota arunca toate motoarele diesel si nu mai facea alianta nici cu BMW,si construiau in continuare masini electrice,dar vorbaia pentru @dan_grc,ce stie el,de ecologie.el stie de radiatii si de mult fum,si nu mai zic de taxele foarte mari.Dar cat timp sunt japonezii ,nu se va intampla asa.Doar ei ne mai poate salva.
-
ChuckNorrisBos, vineri, 29.06.2012 20:33
Pup...pup Narcis!!!!
-
legance84, vineri, 29.06.2012 21:11
Treaba e mai simpla decat pare. Japonezii castiga cate ceva la capitolul tehnologie, motoare, dezvoltarea eficienta a sasiului, iar pe nemti ii intereseaza sa isi acopere unele carente in implementarea tehnologiilor eco si pe partea de logistica. Ca sa clarificam lucrurile si mai bine puneti pe hartie un model Toyota si unul BMW. Veti vedea ca la majoritatea capitolelor BMW e peste (coeficient aerodonamic, dinamica sasiului si a subansamblelor, motoare, feeling, etc.) Toyota mergea pe fiabilitate (punctul ei forte) pana acum cativa ani si era recunoscuta pt asta. Cu parere de rau o spun ca in ultimii 6 ani fiabilitatea a devenit un termen relativ in cadrul oricarui grup auto, s-a ajuns la uniformizarea acestui atribut. Daca e sa punem lucrurile in practica, BMW sta si mai bine decat pe hartie. Sper ca viitorul model sport sa fie unul de succes pt ambele grupuri auto.
-
Samba, vineri, 29.06.2012 21:46
Nu as vrea sa vad din aceasta alianta modele Toyota cu emblema BMW,ar fi prea josnic pentru niste modele asa ca Toyota.
-
fff, sâmbătă, 30.06.2012 00:04
Voi ati condus macar odata in viata voastra un BMW sau un Lexus? Toyota e in alta liga de pret asa ca nu se pune. Ambele sunt niste bijuterii ingineresti in felul lor. Lexus este luxos, comfortabil, economic si te imbie la mers calm ( a nu se citi lent ). BMW are modele foarte sportive, mai naravase cu ergonomie buna si cu performante dinamice impresionante. Sa spui ca oricare din ele sunt masini proaste nu denota decat infantilizm si rea vointa. Personal imi place ca exista masini pentru fiecare, ca piata este diversa, flexibila si "vie". Voi faceti cum credeti...
-
alexb, sâmbătă, 30.06.2012 13:14
Intrebare foarte simpla pentru sustinatorii bavarezilor: ce model sport a avut sau are BMW? Ma refer unul la nivelul lui Lexus LFA sau Nissan GT-R, nu sedan-uri sportive sau coupe-uri derivate din sedan sportive, unde BMW face, recunosc, o treaba destul de buna. Toyota a avut destule la viata ei: legendara Supra, fenomenala Celica, cu toate generatiile ei, impresionantul MR2 cu motor central, ceva unicat la momentul lui intre japoneze. Daca stam sa ne uitam pe date concrete, Toyota are orice, mai putin slaba experienta intr-ale sportivelor. Ma uit la celelalte marci premium din triada germana: Audi are R8, Mercedes are SLS, fara sa tin cont de alte modele concurente cu BMW din segmentele mai sus mentionate (sedan-uri, coupe-uri, cabrio sportive). Pana si biata Acura, muribunda la vanzari, a unei Honde obsedate de ecologie are, incepand cu 2013, un NSX nou-nout, si hibrid, si cu motor central. Repet, in afara unui, mai mult, experimental M1 in anii '70, BMW ce are? Fara ironie sau dusmanie intreb, si v-as ruga sa va limitati strict la intrebare, nu la injurii gratuite sau laude pe diviza M. O zi buna va doresc.
-
LauCalin, sâmbătă, 30.06.2012 15:58
Eu nu inteleg de ce va tot agitati. Colaboreaza doi constructori mari care stiu ce inseamna o masina sport. Probabil ati uitat ca Toyota a avut si o masina sport care depasea 300 km/h, masini sport cu motoare amplasate central... mai are si Lexus masini sport... deci care-i problema? Chiar cred ca poate iesi ceva frumos.
-
dan_grc, sâmbătă, 30.06.2012 17:10
@legance84 Excelent punctat, fanaticii "japonezi" sa citeasca de mai multe ori @Laucalin Problema este ca sunt f multi care chiar au impresia ca Toyota este Dumnezeu in zona auto si i-a pus mana in cap Bmw-ului, dar atat pe hartie cat si-n practica chiar nu este asa, nu a spus nimeni ca japonezii nu fac produse bune, dar cel putin in zona sport Toyota este cea avantajata si are de invatat, si nu doar acolo, deci aceasta indignare, vezi Doamne ce fac japonezii cu astia este pur si simplu imbecila
-
Pinguinul_nuclear, sâmbătă, 30.06.2012 18:57
Domnisorule @dan_grc>''Cel putin in zona sport Toyota este cea avantajata si are de invata''>Eu dupa acesta exresie a dumitale imi dau foarte repede seama ca nu esti deloc un conoscator auto ,si care vorbeste de prin auzite.Nu uita ca Toyotele au foste cele mai apreciate masini sport acum cativa ani.........nu uita de Toyota Supra care ca si Celica erau considerate automobile sport,nu uita de Corolla GT,care iarasi era considerata automobil sport.Asa ca nu mai freca aluna si gandeste inainte sa vorbesti.Eu nu sunt genul sa dau indicatii la altii sau sa ma dau mare ca stiu mai mult decat tine,eu doar vreau sa te asigur ca tu gresesti.Cu tot respectul"""
-
dan_grc, sâmbătă, 30.06.2012 19:48
Lasa-ma cu respectul tau mai pinguinule, Toyota are modele sportive pe care le numeri pe degete in ultimii zeci de ani, cate un model sportiv orice marca are aproape, deci la capitolul asta nu are ce sa invete Bmw de la Toyota, are de invatat la capitolul "sa adormim copiii cu ecologismul" ca da bine la grupurile de pinguini apocaliptici.
-
dan_grc, sâmbătă, 30.06.2012 20:00
Pai domnule alexb, aici e vorba de modele sportive, daca nu stii sa faci diferenta intre sportiv si supercar e treaba ta, iar colaborarea prevede un model comun sport.Cate modele sportive are Bmw acum?? Pai majoritatea sunt sportive, in afara de cateva motorizari( dar sportiv nu inseamna doar motorizare) iar restul sunt in zona supersportului, dar ce sa ma apuc eu sa explic ce-i aia sport, supersport si supercar. Iar ca Bmw nu are acum supercar este altceva, nu-i trebuie deocamdata, cand oferea motorul pt McLaren la inceputul anului "90 demonstra ca nu este in stare se pare, si acum este un motor f performant.Caracterul acestei marci este preponderent sportiv, pana si seria 7 este, iar tu intrebi ce modele sportive are?Lexus LFA? O masina exclusivista buna pt colectie nu zic nu, e buna pt imaginea Lexus, dar la performante un M5 accelereaza mai slab cu doar 0.7 secunde, asta este un exemplu, iar GTR nu are treaba cu Toyota, si nici NSX, deci dintre toti japonezii, Toyota mai are de invatat si de la ceilalti doi si parca vad c-o sa invete si-n materie de masini electrice.
-
Pinguinul_nuclear, sâmbătă, 30.06.2012 20:54
Mey Danute ,tu chiar nu intelegi?Incep sa bag de seama ca vorbesc cu un puradel de 10 ani?Pana si ala intelege mai bine ca tine.Toyota nu are nevoie sa invete de la BMW sa produca masini sport,pentru ca cei de la Toyota sunt invatati,si le fac si mai fiabile decat cele de la BMW .Cu un model sport Toyota,intri pe camp cu el si nu pteste nimic,pe cand un BMW ,daca dai intr-un damb,se dezmembreaza,nu mai porneste,trebuie sa-i chemi pe cei de la tractari masini ,etc.Intelegi!!Cu toata onoarea!
-
Mafia, sâmbătă, 30.06.2012 22:33
Iar s-a dat in vant la prostie,@dan_grc,cat de mult ia-ti explica,nu va intelege ca Toyota a fost si va fi mereu lider.Pentru Toyota nu exista lucru care sa-i lipseasca.De exemplu>Masini compacte are>masini subcompacte are>masini de clasa mini are (cum este IQ)are >SUV-ri are>Crossovere are>limuzine are>Motoare diesel are>motoare pe benzina are>concern de lux are>tehnologie hybrid are si plus ''fiabilitatea'',care este atuul principal.
-
dan_grc, duminică, 01.07.2012 00:03
Are di tati toyota, stiu...are motoare diesel da:)), are mini? si Bmw are MINI, are concern de lux? Bmw are de superlux...IQ ce este, masina? Tata Nano e mai buna ca si cutie pe roti, ia-te de mana cu pinguinul si duceti-va pe camp cu toyota ca nu se dezmembreaza, vedeti sa fie hibrid sa protejeze iarba
-
LauCalin, duminică, 01.07.2012 01:07
Hai ca deja incepeti sa incurcati borcanele. BMW va colabora cu Toyota DAR Toyota nu inseamna neaparat Corolla, Auris sau Yaris. Inseamna inclusiv Lexus, iar aia cam sunt concurenti pentru BMW. Indeea este ca e vorba de alianta unor companii, NU a unor marci. Motiv pentru care constructorul BMW se poate compara cu constructorul Toyota. Lasati departe ce masini are fiecare marca pe piata, nu are asta importanta. Sa nu credeti ca inginerii BMW proiecteaza un super M3 de exemplu ca au doua perechi de... E vorba de altceva. Se impart inclusiv banii de proiectare... BMW va avea renumele unei msini sport fiabile, iar Toyota va avea renumele unei masini construite impreuna cu marele BMW. Deci Dane si legance... nu va faceti grijim pentru ca BMW si Toyota stiu foarte bine ce inseamna o masina. Eu in continuare nu am de ce sa-mi fac griji ca ar avea vreunul ceva de pierdut.
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 01:51
@dan_grc>Ce conteaza ca e superlux concernul lui BMW ,asta nu inseamna ca daca este pretul triplu este mai bun si mai bine dotat>Pentru ca in ziua de azi ce gasesti pe Rolls Royce,gasesti si pe alte marci premium ceva mai ieftine decat Rolls Royce.A si ca tot veni vorba,nu merg comparate intre ele...ca daca stam sa ne gandim,tot Lexus-ul castiga la acest capitol datorita consumului si emisiilor.Iar la Lexus gasesti aceleasi dotari ca la Rolls Royce,si cu un consum mult mai bun,iar un Rolls Royce Phantom,nu este cine stie de puternic pentru ca are un motor de 460 de cp,ceea ce gasesti si pe un LS600 hl,care are mai putin cu vreo 15 cai adika 445cp,si va fi mult mai economic si voi plati nici taxe.......Asa ca tot Toyota ramane '''cel mai verde''.
-
dan_grc, duminică, 01.07.2012 01:54
Laucaline, stai linistit ca eu nu le incurc, ma amuz cu infocatii astia, si cu unele afirmatii..."in sfarsit va intra si bmw in lumea buna" :)), adica cum sa tratezi asa ceva. Iar eu cu aceasta colaborare hai ca intelegeam cu hibrizii si motoarele disel, dar sincer un model sport comun serios daca inteleg ce are de castigat Bmw , nu ca bani( probabil ca platesc bine japonezii) ca model efectiv, va fi hibrid ok, dar peste 2 ani oricum lansau i8-ul, si sa vezi acelasi model cu sigla de toyota si de bmw si de lexus, asa ceva...colaborarea cu motoare diesel si sisteme hibride era suficienta, iar daca pe viitor se vor intinde si mai mult si se vor gandi ei asa sa intre si peste niste modele clasice sa le faca in comun ( Doamne Fereste) dar eu cred ca nemtii n-au innebunit chiar de tot.
-
dan_grc, duminică, 01.07.2012 01:58
Daca ai inceput sa compari Rolls cu Lexus deja eu iti zic noapte buna dupa blocuri...
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 02:06
Poi eu ce ti-am spus tie.Da vad ca ma copiezi acum.Poi normal mey omule ca nu ai cum sa compari un Lexus cu un RollsRoyce,pentru ca Lexus-ul castiga la consum,emisii scazute,pe cand un RollsRoyce ce face,consuma,polueaza.
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 02:09
Si ca tot vorbin....Ce diferenta este intre un Rolls Royce si un Lexus/Ca eu nu vad mare diferenta.Pe langa faptul ca Lexus este produs de Toyota,si este foarte fiabil,la putere si la dotari sta cam la fel.In afara faptului ca Rolls Royce-ul este ceva mai lung in rest nimik
-
Pinguinul_nuclear, duminică, 01.07.2012 02:18
Hmm-se pare ca colcaie de comentatori in seara asta pe AM,@Mafia iti dai iarasi dreptate,cred ca esti cam singurul om care are dreptate.Este adevarat ca ce gasesti pe un Rolls Royce,poti gasi pe orice limizina premium de clasa mare ,pana si pe Mercedes s gasesti,Jaguar XJ Ultimate,dar Lexus are ceva deosebit fata de toate si anume....>''consumul'' si sa nu mai zic despre arhi-fiabilitatea de care Toyota are grija.
-
S.R.I, duminică, 01.07.2012 11:38
Oare ce model sport vor produce.!Sper sa nu semene la fel ca GT86 cu Subaru.O alianta foarte binew gandita,de unde BMW are de invatat de la Toyota,iar daca Toyota ar fi avut de invatat de la BMW ,ei ar fi inceput aceasta colaborare primii nu BMW....Dar la fel cu s-a mai spus ''Toyota are nevoie de motoare diesel mai mult pentru piata europeana'',nu de alta.
-
dan_grc, duminică, 01.07.2012 12:14
Rolls nici macar nu concureaza cu vreo marca, doar Bentley se apropie, ei concureaza cu iahturile. Iar daca au anumite optiuni comune nu inseamna ca sunt la fel, si pe Dacia ai aer conditionat, geamuri electrice si chiar navigatie, si este si de 7 ori mai ieftina decat un Lexus, deci care ar fi diferenta dupa capul tau...iar prestanta unui Rolls nu o va avea in vecii vecilor un Lexus , de fapt Lexus nu este nici macar mai bun decat un Mercedes S, ca sa nu zici ca vorbim doar de Bmw.Atat mai zic, sper doar ca aceasta colaborare sa ramana doar la ce s-a anuntat, numai cand ma gandesc ca va exista un model cu sigla bmw pe care va sta si sigla toyota, si mai e si sport....f nasol.
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 12:49
@dan_grc>vad ca iar vorbesti aiureli,si te abati de la discutie...nu mai vorbii prosti.Lexus le face pe toate la capitolul ''consum'' si emisii de CO2+fiabilitatea turnata cu galeata pe care Toyota le-o da.Spui numai tampenii,eu m-am referit la limuzinele premium de lux ,nu la cele low-cost.Daca te uiti atent la dotariile unui Rolls Royce,ai sa vezi ca sunt multe dintre dotari care ii lipsesc (de exp: avertizare la unghi mort,Parcking Assist etc),pana si pe Ls gasesti acest sistem de parcare automata.Rolls Royce,il platesti mai mult imaginea marcii,ceea ce nu mi se pare deloc ceva normal deotata ce unele dotarii care lipsesc.Oare de ce Printul Albert 2 de Monaco a ales un Lexus LS600hl,si nu a ales Rolls Royce sau BMW seria 7,sau Mercedes s class,spunemi de ce ?
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 12:58
Iti spun eu de ce a ales si dupa aceea te las si pe tine.Alegerea unuia dintre cele mai avansate si ecologice limuzine de pe piata corespunde perfect angajamentului binecunoscut al Alteţei Sale Serenisime Prinţul Suveran de Monaco privind inovaţia şi protecţia mediului, precum şi dorinţei sale de minimizare a impactului ceremoniei de nuntă asupra mediului.Acest om cand a ales Lexus, nu s-a mai gandit nici decum la alte limuzine,pentru ca aceasta marca are ceva deosebit fata de toate.Un om care a condus vreodata un Lexus sau o Toyota, nu va renunta niciodata la aceste marci.Nu ai sa vezi niciodata un fost proprietar de Toyota ca isi cumpara VW.
-
Pinguinul_nuclear, duminică, 01.07.2012 13:21
@Mafia-Lasa-l,ca orice i-ai spune nu va pricepe,pentru ca el inca se afla sub vraja TdI-urilor si a M-urilor de la BMW.El vorbeste de parca BMW ar colabora cu o marca de 3 lei,BMW si restul producatorilor,or sa le fie mult recunoscatori niponilor de la Toyota,pentru ca in viitor cand cazanele diesel nu vor mai exista se vor cauta aceste sisteme hybrid.Iar prima sursa care dispune de acesta avanstata tehnologie este ''Toyota''.Sun curios daca acum cu acesta alianta cei de la BMW,vor fi in stare sa produca si ei sisteme avansate.Daca nu cred ca o sa rad in hohote,pentru ca Toyota le va da ''mura in gura''.@dan_grc,cu toata onestitatea pentru tine,si per sa intelegi candva!
-
dan_grc, duminică, 01.07.2012 13:23
Printul de Monaco 2 este si el in criza,un Lexus nu este 400 de mii, eu ti-am zis ca Rolls concureaza cu iahturi, tu nu si nu...nu are parking assist?:))) Pai in primul rand nu ai dc sa parchezi un Rolls unde este aglomerat prin piete, are umbrela sa nu te ploua cand cobori ca sa mergi pana la elicopter sau avion privat. Iar cand vorbesti de capitolul "consum" la clasa superlux, unde Toyota nu exista, e clar ca te doare rau. Ca sa te lamuresti cauta pe youtube si scrie asa: ""200 BMW 7 for the Wedding of HSH Prince Albert II of Monaco "" :)))), sa vezi tu cum e cu minimizarea ...cum??
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 13:33
Bei Dane,cum poti mah sa spui ca Printul de Monaco 2 se afla in criza ,cand s-a spus clar ca se afla in topul miliardarilor.Da cred ca ai uitat sa spui despre ''avertizarea la unghi mort'' pe care Rolls Royce nu o are.Explica asta?Ha umbrela?Ma faci sa rad ,pai si LS are un suport de prins umbrela pe haionul portbagajului,ce mare lucru.Ia in ceea ce priveste mediul,Rolls Royce nu este de partea lui,asa ca de ce sa nu aleg un Ls.Am vazut acele 200 de septare,comandate.Dar alea erau mai mult pentru prietenii printului.Pentru familie si rudele casei regale,li se pregatise-ra 7 modele marca Lexus......asa ca ''mucles''.
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 13:39
A si inca ceva.Ia zi la Rolss Royce ,se culiseaza scaunul din dreapta spate?Eu nu prea vad......Cand un om de afaceri se urca intr-un LS,si vrea mai mult comfort ,adica sa isi intinda picioarele,culiseaza bancheta.
-
dan_grc, duminică, 01.07.2012 13:43
Mai, te-au uitat la clip, ai vazut LS-urile?:)) Impactul si minimizarea? Pt prieteni? Pai si poluezi tot principatul ala cu 200 de serii 7 cand putea sa le dea niste modele "verzi" chiar de la toyota, de ex Prius, da acu nu vrei sa se faca de rusine omu cu asa ceva la nunta lui:))
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 13:53
Vad ca i-ar te abati de la subiect.Ti-am pus o intrebare la care iar nu mi-ai raspuns.Oare pe Rollss Royce, se culiseaza scaunul din dreapta pe spate?Ca vorba aia ,se urca vreun om de afaceri care a avut o zi obostoare ,si vrea sa se relaxeze,si sa isi intinda picioarele?Cum explici asta?Probabil cei cu Rolls Royce isi mai iau un scaun cu ei cand urca in Royce,ca sa isi puna picioarele pe el,sa se intinda.Hai ca devine amuzant deja.............Dar de fapt cine i-a pus sa plateasca luxul de 3 ori cand aceleasi lucruri gaseau si pe Ls,+culisarea banchetei de care spuneam
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 13:58
Mai,potrivit reprezentanţilor grupului BMW, alegerea grupului BMW ca partener pentru nunta regală a fost motivată de angajamentul companiei pentru sustenabilitate, gândirea pe termen lung şi acţiunile responsabile au reprezentat fundaţia succesului Grupului BMW.,nu de altceva.
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 13:59
Iar barosanii,mergeau numai in Lexus,restul in locomotive gen Bmw.
-
dan_grc, duminică, 01.07.2012 14:04
Ar trebui sa le spui si clientilor Rolls chestia asta cum au fost ei asa de prosti si nu si-au luat LS, dar tu oricum esti singurul din lume care face comparatie intre aceste 2 marci. Pana una alta ma bucur ca te-ai lamurit cum e cu "minimizarea impactului" , si e posibil sa ai dreptate ca pt familie s-au pregatit niste Ls-uri, anume pt bunica printului de 117 ani si de fiul acesteia de doar 82 de ani, e publicul tinta.
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 15:10
Eu m-am lamurit,dar vad ca tu nu te-ai lamurit in legatura cu cele 2 marci de lux,care nu exita comparatie intre ele,ce are una nu are alta ,iar Lexus are fiabilitate.
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 15:13
Si pana la urma ce te intereseaza pe tine ca au ei atatea ani,poate sa aibe si 150 de ani rudele din familia acestuia...Acesti oameni se respecta,nu ca un pusti ca tine care numai de BMW si Rolls Royce a auzit.
-
Gicu Batausu', duminică, 01.07.2012 18:49
Imi place pe AM e ca la zoo. Eu propun sa se intalneasca sa se bata si sa fie cu spectatori. Promit ca le arunc si coji de banane. :) @Pinguinul, @Dan, @Mafia
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 18:53
Se pare ca iar a scapat un specimen nou de la zoo pe AM.Asta e un specimen rar numit @Gicu Batausu'. .
-
Mafia, duminică, 01.07.2012 19:55
@dan_grc>Poi normal ca pentru ei s-au pregatit,pentru ca intr-un LS,ai parte de tot comfortul,si cum ei erau vastnici,puteau intinde si picioarele,datorita banchete spate,la fel ca la Maybach.Ca vorbaia ce sa faca intr-un BMW sau Rolls Royce,sa miroasa fumul de esament.
Citeste si
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
-
MODELE NOI | marţi, 19 noiembrieViitorul Citroen C4, rival pentru Dacia Duster?Viitoarea generație a lui Citroen C4 este pe cale să devină un rival direct pentru modele ca Dacia Duster. Noul model compact va fi inspirat de conceptul Citroen Oli, prezentat în urmă cu 2 ani. Citeste tot
Sa isi cumpere multe caiete studentesti ca vor avea de invatat de la nemti!