OFICIAL: Acesta este noul Genesis G90, rivalul lui Mercedes-Benz Clasa S
Constructorul coreean de mașini de lux a lansat, oficial, cea de-a doua generație a navei amiral G90. Mașina va fi disponibilă pe mai multe piețe din lume, însă nu va ajunge și în Europa.
Genesis a prezentat oficial noua generație a modelului de lux G90. Anunțul vine după ce constructorul coreean a publicat recent câteva imagini preliminare cu exteriorul mașinii și a oferit câteva detalii despre acest model. Odată cu lansarea oficială a noului G90, sunt disponibile imagini cu interiorul mașinii și informații tehnice cu privire la motorizări și echipamente.
Noul Genesis G90 va fi oferit în două variante de caroserie. Prima este un sedan, specific segmentului de lux. G90 standard măsoară 5.27 metri în lungime, 1.93 metri în lățime și 1.49 metri înălțime. Ampatamentul acestei versiuni este de 3.18 metri. Cea de-a doua variantă, numită Long WheelBase (LWB), are un ampatament mai lung cu 190 de milimetri.
Farurile LED sunt desenate sub forma a două benzi ce se continuă până pe aripile față. Acest design al farurilor încorporează luminile de zi, de drum, de ceață și semnalizatoarele, fiind un element de design care se regăsește și pe alte modele din gama Genesis. Un alt element unic în acest sens este capota, care are balamalele amplasate în partea din față și, astfel, se deschide în sens invers. Acest lucru oferă un aspect mai curat și rafinat lui G90 prin reducerea spațiilor dintre capotă și restul caroseriei.
Mânerele sunt ascunse în portiere și apar în momentul în care șoferul se apropie de mașină, evident cu cheia la dispoziție. Portierele se închid automat cu ajutorul sistemului EasyClose. Astfel, prin apăsarea unui buton amplasat în consola centrală, ușile se vor închide și încuia singure. În partea din spate avem același limbaj de design, cu stopuri desenate sub forma a două benzi separate.
Interiorul lui G90 este proiectat și dotat în stilul specific unui automobil de lux, cu elemente cromate, din lemn și chiar de sticlă. Cel din urmă material se regăsește pe consola centrală a mașinii, unde există comenzile pentru închiderea automată a ușilor, precum și senzorul de amprentă pentru pornirea motorului. Tot aici, G90 este dotat cu mai multe ecrane multimedia, având un ecran digital al instrumentarului de bord, un ecran central pentru sistemul multimedia, precum și ecrane montate în tetierele față, de 10.2 inch, pentru pasagerii spate. Nu în ultimul rând, este prezent și un ecran de 8 inch integrat în consola centrală.
Pe lângă sistemul multimedia, care va primi și actualizări de tipul over-the-air, Genesis G90 dispune și de alte tehnologii avansate precum: suspensie pneumatică, gata să reducă garda la sol la viteze ridicate și se adaptează automat în funcție de suprafața drumului; sistem de virare al roților spate la viteze mari și mici; portbagaj cu deschidere automată printr-un senzor de detecție amplasat în bara spate; plafon panoramic dublu cu control separat; purificator al aerului la interior; scaune cu suport lateral adaptiv.
Sistemele de asistență sunt numeroase, printre care enumerăm un sistem de evitare a coliziunilor în timpul parcării, sistem care detectează mâinile pe volan (HOD), precum și parcare de la distanță prin telecomandă.
Propulsorul lui G90 este un motor termic de 3.5 litri, turbo care dezvoltă 380 de cai putere și un cuplu de 529 Nm. Motorul este cuplat la o cutie de viteze automată în 8 trepte și are un consum de 10.75 litri la 100 de kilometri. Versiunea cu ampatament mărit dispune de același motor, însă are și un sistem microhibrid la 48 de Volți.
G90 este disponibil și cu tracțiune spate și cu tracțiune integrală. Versiunea cu ampatament mărit va fi oferită numai cu tracțiune integrală. Ambele versiuni vor fi dotate și cu sistemul de virare al roților din spate.
Noul Genesis G90 este disponibil pe piața din Coreea de Sud și în alte țări din Asia, Africa și America. Din păcate noua generație G90 nu va fi vândută, deocamdată, pe piețele din Europa.
via Genesis
Ah, da: dacă aş comite “imprudenţa” de a mă pronunţa aprioric, imediat mi-ar tăia elanul băieţii de la institutul de sondare a opiniei publice irs-ipgd. Adică, vezi Doamne, nici n-am contact real cu maşina, nici nu deţin “măcar” o roată a ei. Ei însă s-au înarmat cu omniscienţă de la electrobaroasele pe care le conduc zi de zi (tocmai de aceea se produc atâtea ambuteiaje: din cauză că sunt prea multe zeiţe “cu zero emisii” pe străzile noastre non-occidentale). Vorba lungă sărăkia românului [corporato-(dez)integrat]. Back on (lot of) topping. La prima vedere, G90 sugerează şi somptuozitate, şi originalitate. Îndeosebi “tabloul de comandă” mi se pare mult mai dezirabil decât al lui Mercesla S-Klasse. Totuşi, mai reuşit (în ansamblu) decât autoritarul “şeptar” nu poate fi nimic actual de pe planeta (încă) albastră. Să audă şi experţii (deloc germanofobi) de la institutul menţionat. De dragul diversităţii şi mai al concurenţei, aşa ar fi şi firesc, şi drăguţ: G90 să fie disponibil şi pe(ntru) bătrânul continent. În veci însă electrizat. Un lucru mi-a stârnit curiozitatea: în al doilea an de producţie, localnicii (sud-coreenii) au achiziţionat de peste patru ori mai puţine G90. Nu i-o fi impresionat primul val de clienţi? Sau impactul asupra acestora din urmă n-a fost cel scontat? Da’ în Japo? Ce se caută cu precădere acolo? Aud? PS. Ce faci, Mafioso, dormi în front?! Cu capul pe tastatură. Nu-mi mai place de tine, băiete. Nu eşti demn de uniforma militară. Păi ori accepţi o diminuare (pe cale disciplinară) a salariului, ori cere-te trecut în rezervă :D