O nouă imagine teaser cu viitorul BMW Seria 8 Coupe: modelul constructorului german debutează în 15 iunie la Le Mans
BMW a anunțat că noul Seria 8 Coupe va fi prezentat la Le Mans în 15 iunie. Pentru început, cea mai potentă versiune va purta denumirea de M850i xDrive și va integra un V8 de 530 de cai putere.
Noul BMW Seria 8 Coupe va fi prezentat oficial în 15 iunie. Și pentru că modelul pregătit de nemți a fost dezvoltat în paralel cu versiunea de circuit M8 GTE, BMW s-a gândit ca evenimentul de prezentare să aibă loc într-o atmosferă specială.
Mai exact, lansarea lui Seria 8 Coupe a fost programată la Le Mans, cu o zi înaintea startului cursei de anduranță de 24 de ore. În cadrul etapei de la Le Mans, două exemplare M8 GTE se vor afla pe linia de start a "Circuit de la Sarthe".
În același timp, nemții au publicat și o fotografie teaser cu noul model. În prim-plan, BMW a poziționat versiunea M8 GTE, în timp ce în plan secund, constructorul german a "ascuns" viitorul Seria 8 Coupe.
În primă fază, cea mai potentă versiune a coupe-ului bavarez va purta denumirea de M850i xDrive. Aceasta are un V8 de 4.4 litri de 530 de cai putere și 750 Nm. Motorul va fi cuplat la o cutie automată Steptronic cu 8 rapoarte și la un sistem de tracțiune integrală xDrive. De asemenea, viitorul M850i xDrive va avea un sistem de direcție integrală și o suspensie M Professional cu bare stabilizatoare active.