O lună cu Renault Koleos: punctele tari și punctele slabe ale celui mai mare SUV Renault
Renault Koleos a petrecut o lună alături de noi. O lună de vară, în care Bucureștiul respiră, mașinile consumă puțin, iar cei de la volan pot înțelege mai multe despre mașina pe care o conduc.
Sunt mai multe motive pentru care trebuie să iubești vara. Mulți se vor grăbi să înșire soarele, marea, concediul sau zilele mai lungi. Justificat. Însă, pe lângă toate acestea aș mai plusa cu decongestionarea capitalei. În lunile de vară, Bucureștiul respiră. Străzile respiră, iar traficul parcă nu mai pedepsește pe nimeni. E acel moment din an în care mașina ta ajunge la cele mai mici valori de consum urban.
Perioada de respiro s-a sincronizat în redacția noastră cu un test ceva mai preungit alături de Renault Koleos, cel mai mare SUV al francezilor, relansat anul acesta și sosit recent și pe piața din România.
Sunt șapte ani de când făceam cunoștință cu primul Renault Koleos. Se întâmpla în anul 2008, pe undeva pe lângă Cluj. Francezii pășeau pentru prima dată în acest segment cu o mașină construită în Coreea de Sud și adaptată continentului nostru. Europenizarea nu a fost una convingătoare, iar Koleos nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, nici după o lungă serie de facelifturi și îmbunătățiri. Vânzările au scăzut direct proporțional cu înaintarea în vârstă.
Noua generație promite să șteargă cu buretele perioada nefastă a predecesorului. A crescut în dimensiuni, are un design care prinde la public și un pachet tehnologic avansat.
Am testat noul Koleos în cadrul evenimentului internațional desfășurat în Finlanda, de unde ne-am întors cu o notă de 4.2 și impresii amestecate.
AM TESTAT: Renault Koleos - „Testul timpului”
Prin urmare, aprofundarea din această vară s-a potrivit perfect, ca un timbru pe scrisoare. Am primit la test aceeași versiune testată în Finlanda, de dragul consecvenței: 2.0 dCi de 175 de cai putere. cu transmisie CVT. De altfel, unitatea diesel este și singura disponibilă, momentan, la noi în țară.
Încă de când apeși butonul de contact, motorul cu patru cilindri vrea să te anunțe că e acolo. Devine gutural pe măsură ce acul turometrului se înalță. Nu mai vorbesc de situațiile în care cutia CVT se chinuie să îți dea impresia că este o automată care retrogradează în căutarea mai multor resurse. Chiar dacă publicul nu pune prea mare preț pe tipul transmisiei câtă vreme ea schimbă singură treptele, o cutie CVT ar putea să nu fie pe placul celor care caută un ansamblu motor-cutie ceva mai rafinat.
Cum se simt 175 de cai putere pe un Koleos care a devenit acum ceva mai mare? Binișor. Ba chiar apare un fenomen de torque-steer dacă alegeți să rulați doar cu tracțiunea față. Nu e motiv de panică. Resursele nu sunt atât de generoase încât să facă din Koleos o mașină greu de controlat. Ba dimpotrivă, uriașul devine blajin în modul 4x4. Prea blajin dacă mașina se încarcă cu oameni și bagaje.
Consum urban de vară
Vă spuneam că în lunile de vară mașina voastră va cunoaște cele mai mici valori de consum urban. Chiar dacă măsoară 4.6 metri, mulți dintre cei care își vor cumpăra Koleos se vor simți foarte bine alături de el și prin oraș. Am parcurs 700 de kilometri prin București, fără să ne luptăm cu un trafic infernal.
Asta s-a oglindit foarte mult și în valoarea de consum înregistrată pe cei 700 de kilometri: computerul de bord a indicat 10.2 litri/100 de kilometri. A ajutat mult și butonul Eco, pe care l-am apăsat undeva pe la jumătatea distanței parcurse. Un simplu joc de imaginație ne spune însă că un septembrie aglomerat, ca cel în care ne aflăm acum, poate duce fără probleme valoarea consumului urban la aproape 12 litri.
Generozitate
Spre deosebire de vechiul Koleos, pe care l-am prăfuit pentru prima dată pe drumurile lăturalnice de pe lângă Cluj, actualul Koleos a crescut mult în dimensiuni. „Generozitate” este cuvântul care definește cel mai bine modelul francez. Pe locurile din spate se stă foarte bine, iar portbagajul are 498 de litri. Gura de încărcare este mare, iar podeaua are o înălțime care te ajută cu obiectele grele și voluminoase.
Koleos ne-a fost alături și într-o complicată operațiune de mutare. Iar dimensiunile sale generoase s-au potrivit perfect. Cu rabatarea banchetei spate am reușit să obținem o suprafață încăpătoare. Au încăput chiar și obiectele mai lungi, de peste doi metri. De voie, de nevoie, Koleos a demonstrat că poate fi transformat foarte ușor într-o mașină utilitară, dacă țineți neapărat să încărcați îl până la plafon. În fond, oglinzile laterale sunt atât de generoase, încât nu o să aveți probleme de vizibilitate posterioară.
Acționarea electrică a hayonului are și un senzor ascuns în bara spate, care îți permite să deschizi portbagajul cu piciorul. Foarte util atunci când ai mâinile ocupate. Cu condiția să meargă de fiecare dată. Sunt momente în care senzorul are unele ezitări și atunci o să fii doar un proprietar de Koleos cu mâinile pline, care țopăie în jurul mașinii.
Tehnologie avansată
Renault Koleos adună cam tot ce are mai bun Renault prin laboratoarele sale. Iar acest amalgam de tehnologii pot să te seducă foarte ușor. Este confortabil să știi că mașina ta a bifat dotări pe care dai bani grei în cazul altor modele. Sistemul multimedia amplasat în centrul planșei de bord este același de pe toate modelele Renault. Mai are momente în care se mișcă cu întârziere, dar, una peste alta are o grafică bună, este prietenos, butoanele tactile funcționează, iar meniul este unul intuitiv. Deci un sentiment de tehnologizare.
Dacă ar fi să blamez ceva pe lista de dotări ar fi camera de marșarier, care are o calitate destul de slabă, și senzorii de parcare. Aceștia din urmă se trezesc destul de târziu sau chiar uită să se facă auziți.
Concluzii
Noul Renault Koleos nu mai are nici o legătură cu vechiul model. A devenit o mașină mult mai generoasă cu clienții săi. Este mult mai încăpătoare, are un nivel de tehnologie ridicat și foarte multe dotări. Singurele probleme par să fie legate de rafinament și de funcționarea cu toane a anumitor sisteme. Însă, una peste alta, mașina actuală pare să fi șters orice legătură cu vechiul Koleos, iar asta nu poate fi decât un lucru bun.
este scump pentru ce poate oferi.