O decapotabilă promisă pentru iarnă: Fiat 124 Spider ajunge în România abia în decembrie
Fiat a anunțat că noul 124 Spider, roadsterul dezvoltat împreună cu cei de la Mazda, va ajunge pe piața din România abia în decembrie. Comenzile vor fi deschise însă din toamnă.
Fiat promite să readucă acel sentiment de libertate și de plăcere la volan odată cu lansarea noului 124 Spider, primul roadster pur după o perioadă foarte lungă de timp. Rezultat în urma colaborării cu Mazda și frate bun cu MX-5, noul Fiat 124 Spider promite să fure din clienții roadsterului nipon.
Pe piața din România, debutul este așteptat la finalul acestui an. Mai exact, lista de prețuri va fi comunicată în toamnă, cel mai probabil după luna septembrie, urmând ca primele exemplare să vadă showroom-urile noastre abia în decembrie.
Proiectat la Centro Stile Torino, noul 124 Spider împrumută indicii ale originalului din 1966, considerat unul dintre cele mai frumoase modele Fiat din toate timpurile. Paleta de culori europeană va include nuanțele Rosso Passione, Bianco Gelato, Nero Vesuvio, Grigio Argento, Grigio Moda, Bronzo magnetico, Azzurro Italia și tri-strat Bianco Ghiaccio.
Printre cele mai importante dotări ale viitorului model, italienii anunță faruri adaptive și cameră video pentru marșarier, dar și un pachet de infotainment consistent, cu touchscreen de 7 inch, conectivitate Bluetooth, sistem Keyless Enter’n Go și sistem audio premium Bose cu nouă difuzoare.
Cu o masă totală de numai 1050 de kilograme, Fiat 124 Spider se folosește de un motor pe benzină de 1.4 litri, care dezvoltă 140 de cai putere și 240 Nm, suficient pentru a ajunge la 100 de km/h în 7.5 secunde și pentru a atinge o viteză maximă de 215 km/h.
Pentru cei care se așteaptă la ceva mai multă putere sub capotă, italienii aruncă în joc versiunea Abarth 124 Spider, echipată cu același motor de 1.4 litri, dar gata să livreze 170 de cai și 250 Nm. Masa totală rămâne în continuare mică (doar 1060 de kilograme), iar accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în 6.8 secunde. Viteza maximă este de 230 km/h.
Cei care visează deja la un Abarth 124 Spider pe străzile din România trebuie să mai aștepte. Acesta nu va sosi chiar în același timp cu 124 Spider, deci ne putem duce cu gândul la începutul lui 2017. Din fericire, asta înseamnă că veți avea destul timp la dispoziție pentru a strânge cei aproape 40.000 de euro, prețul aproximat pentru piața autohtonă.
La 40 000 de euroi poti alege un audi a 4 cabrio sau a3