Novitec Tridente a modificat Maserati GranCabrio

Publicat luni, 11.04.2011 14:29 de Sebastian Toma

Maserati GranCabrio se bucură de un nou pachet de tuning, realizat de cei de la Novitec. Pentru doar 19.900 de euro, clienţii au la dispoziţie 590 CP şi 572 Nm, suficienţi pentru o viteză maximă de 301 km/h.

Tunerii de la Novitec şi-au prezentat pachetul pentru Maserati GranCabrio. Decaptabila italiană a primit un kit de putere şi un pachet aerodinamic. Suspensia este acum reglabilă hidraulic, iar modelul poate fi comandat alaturi de un set de jante, oferit cu diametrul de 21 sau 22 de inch. Kitul de putere a fost dezvoltat iniţial pentru GranTurismo şi Quattroporte, dar acesta se potriveşte şi pe GranCabrio ca o mânuşă. Conversia motorului costă 19.900 de euro şi poate fi realizată în compania unui sistem de evacuare sport din oţel inoxidabil cu patru ţevi de evacuare înclinate şi cu un diametru de 90 de milimetri. Există atât o versiune cu o supapă de control al nivelului de decibeli emişi de evacuare, cât şi o versiune fără acest element.

În ceea ce priveşte motorul V8 de 4.7 litri, unitatea a fost echipată cu un compresor mecanic amplasat deasupra galeriei de admisie. Presiunea maximă de boost este de 0.35 bari, iar aerul care va intra în motor este răcit într-un intercooler aer-apă cu propriul său circuit de răcire. Galeria de admisie a fost modificată special, iar motorul are acum injectoare de capacitate mai mare decât cele standard. Puterea maximă este acum de 590 CP la 7.300 rpm, în timp ce nivelul maxim al cuplului motor a urcat la 572 Nm la 5.400 rpm. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată în doar 4.5 secunde, în timp ce viteza maximă urcă de la cei 283 km/h standard la 301 km/h.

Pachetul estetic este compus dintr-un spoiler faţă, o grilă faţă din fibră de carbon, un spoiler spate şi un difuzor de aer pentru bara de protecţie spate. Ambele spoilere se montează direct pe barele de protecţie standard ale decapotabilei italiene. Jantele de aliaj de 21 sau de 22 inch diametru sunt echipate cu anvelope Pirelli P Zero şi pot fi vopsite în orice culoare sau combinaţie de culori dorită de client. În ceea ce priveşte interiorul, cei de la Novitec au declarat că acesta este modificat la cerere şi că fiecare client va primi un pachet unicat.

Via | GTSpirit

  • isa, luni, 11.04.2011 17:25
    ?

    cea mai frumoasa decapotabila , nu se compara cu altceva