Noul Volkswagen Golf GTI va fi prezentat la Geneva: versiunea de top Golf R debutează la Goodwood
Oficialii Volkswagen au confirmat că versiunea Golf GTI va fi prezentată în cadrul Salonului Auto de la Geneva. În același timp, vârful de gamă Golf R va fi expus în premieră în timpul Goodwood Festival of Speed din luna iulie.
În momentul prezentării noii generații Volkswagen Golf (foto), reprezentanții companiei au declarat că modelul de clasă compactă va primi în scurt timp și versiuni de performanță. Acum, oficialii Volkswagen spun că noua generație Volkswagen Golf GTI va fi prezentată în premieră în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care își deschide porțile la începutul lunii martie. Tot la Geneva, producătorul german va expune și noul Golf GTD.
Conform primelor informații, viitorul Golf GTI va fi echipat cu același motor de 2.0 litri (propulsor folosit și pe vechea generație), însă nemții vor introduce și un sistem mild-hybrid la 48V. Motorul pe benzină va oferi 235 de cai putere, iar clienții vor putea opta fie pentru o cutie manuală cu șase trepte, fie pentru una automată cu șapte rapoarte.
Versiunea GTI TCR își schimbă numele în GTI Clubsport, iar clienții vor avea la dispoziție tot un motor de 2.0 litri, însă puterea acestuia va fi de 290 de cai. În plus, producătorul german va oferi un sistem de frânare mai performant și suspensii ceva mai rigide. În cazul viitorului Golf GTI Clubsport, timpul necesar pentru sprintul 0-100 km/h va fi mai mic de 6 secunde.
Conform unor raport recent, versiunea GTD va fi echipată cu un motor diesel de 2.0 litri (și sistem mild-hybrid la 48V) capabil să ofere peste 190 CP.
Viitorul Golf R, cea mai puternică versiune pregătită de nemți, va fi prezentată oficial în luna iulie în timpul Goodwood Festival of Speed. Motorul pregătit de nemți ar urma să ofere 330 de cai putere și 400 Nm, resurse livrate cu ajutorul unei transmisii automate cu șapte trepte. Din toată această ecuație nu va lipsi nici sistemul de tracțiune integrală.
Via | Autocar