Noul Toyota RAV4 GR SPORT lansat cu ornamente negre și suspensie modificată
Toyota a lansat o nouă versiune pentru SUV-ul RAV4, numită GR SPORT. Aceasta aduce un design exterior cu un caracter mai sportiv, modificări la suspensie și motorizări hibride.
Constructorul japonez a prezentat noua versiune RAV4 GR SPORT. Chiar dacă numele face referire la divizia de performanță a mărcii nipone, noua versiune nu este una de performanță, ci mai degrabă o nouă linie de echipare cu un caracter ușor mai sportiv.
Evident, acest caracter este vizibil la exterior, unde sunt prezente accente negre la aripi, în jurul farurilor și chiar plafonul, vopsit în totalitate în negru pentru un aspect two-tone. Inclusiv jantele de 19 inch sunt vopsite în negru, iar capacele oglinzilor sunt și ele vopsite în aceeași culoare. Modelul mai poate fi recunoscut și cu ajutorul emblemelor GR în zona grilei și la hayon.
Caracterul sportiv este vizibil și la interior, acolo unde scaunele au un suport lateral îmbunătățit și sunt îmbrăcate în piele sintetică întoarsă în unele zone. De asemenea, scaunele conțin cusături contrastante argintii, iar emblema GR este brodată pe tetiere. Emblema se mai regăsește la volan și la covoare, alături de cusăturile argintii.
În dotarea standard, RAV4 GR SPORT vine echipat cu un ecran central de 10.5 inch, dar este disponibil și un display mai mare, de 12.3 inch. Tot în echiparea standard, GR SPORT vine și cu reglaj electric pentru scaunele din față și cu memorie, alături de un monitor de vedere panoramic.
Ca motorizări, RAV4 GR SPORT este disponibil în versiunile Hybrid și Plug-in Hybrid. Motorizările sunt aceleași ca și la celelalte linii de echipare. În schimb, suspensia a suferit modificări minore, prin introducerea unor arcuri și amortizoare mai rigide, care să aducă îmbunătățiri comportamentului în viraje. Bineînțeles, modelul este echipat și cu sistemul de tracțiune integrală AWD-i.
Noul Toyota RAV4 GR SPORT va fi disponibil în Europa începând cu ultimul trimestru din 2022.
via Toyota
Tare rau bai nene ba. Ce ar fi sport la masina asta?