Noul SUV Skoda Karoq poate fi comandat și în România: prețurile pornesc de la 19.900 de euro cu TVA
Noul Skoda Karoq este disponibil și pe piața din România. Cea mai accesibilă versiune este echipată cu motorul pe benzină de 1.0 litri și 115 cai putere, iar prețul de pornire este de 19.860 de euro cu TVA.
Skoda a publicat lista de prețuri pentru noul SUV Karoq. Pe piața din România, noul model al constructorului are un preț de pornire de 19.860 de euro cu TVA.
La nivel estetic, Skoda Karoq preia o mare parte dintre liniile și elementele pe care le știm de la Kodiaq. Luminile de zi cu LED au formă liniară, grila este ceva mai generoasă, iar stopurile au o formă ascuțită.
Noul Skoda Karoq măsoară 4.382 de mm în lungime, 1.841 de mm în lățime, 1.605 mm în înălțime și are un ampatament de 2.638 de mm (2.630 de mm în cazul versiunii cu tracțiune integrală). Garda la sol măsoară 18.3 centimetri, iar volumul portbagajului ajunge la 521 de litri (1.630 de litri prin rabatarea scaunelor spate).
Skoda Karoq este primul model din gama constructorului din Mlada Boleslav care va putea fi comandat alături de un instrumentar de bord complet digital. Sistemul de infotainment este oferit alături de un ecran tactil, iar soluția propusă de cehi este compatibilă cu Apple CarPlay și Android Auto. Funcția Mirror Link nu lipsește din ofertă.
Gama de motorizări disponibilă pe noul Skoda Karoq cuprinde două unități pe benzină. Clienții vor putea alege între un 1.0 TSI de 115 cai putere și 1.5 TSI de 150 de cai putere. Fanii motoarelor disel vor găsi în oferta Skoda unitatea de 1.6 litri TDI de 115 cai putere și motorul de 2.0 litri TDI în versiunile de 150 CP, respectiv 190 CP. Varianta de top încă nu este disponibilă.
MOTORIZĂRI (Date tehnice complete AICI) |
NIVEL DE ECHIPARE (euro, TVA inclus) |
|||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | Ambition | Style |
1.0 TSI | Benzină 115 CP |
Man6 DSG7 |
19.860 21.459 |
- 23.610 |
1.5 TSI | Benzină 150 CP |
Man6 DSG7 |
22.010 23.610 |
- 25.759 |
1.6 TDI | Diesel 115 CP |
Man6 DSG7 |
22.268 23.869 |
- - |
2.0 TDI | Diesel 150 CP |
Man6 și 4x4 DSG7 și 4x4 |
25.568 27.168 |
27.719 29.318 |
NOUA SKODA KAROQ vs. principalii concurenți |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
SKODA Karoq 1.6 diesel, 4x2, Man6, Ambition |
115 | 4.5 | 10.7 | 22.268 |
Ford Kuga 1.5 diesel, 4x2, Man6, Trend |
120 | 4.4 | 12.7 | 23.750 |
Honda CR-V 1.6 diesel, 4x2, Man6, Comfort |
120 | 4.4 | 11.2 | 26.628 |
Hyundai Tucson 2.0 diesel, 4x2, Man6, Style |
136 | 5.2 | 10.9 | 28.397 |
Nissan Qashqai 1.5 diesel, 4x2, Man6, Acenta |
110 | 3.8 | 11.9 | 22.120 |
Peugeot 3008 1.6 diesel, 4x2, Man6, Access |
120 | 4.0 | 11.2 | 22.540 |
Opel Grandland X 1.6 diesel, 4x2, Man6, Enjoy |
120 | 4.6 | 11.8 | 21.800 |
Renault Kadjar 1.5 diesel, 4x2, Man6, Zen |
110 | 3.8 | 11.9 | 20.750 |
Seat Ateca 1.6 diesel, 4x2, Man6, Reference |
115 | 4.5 | 11.5 | 19.957 |
Volkswagen Tiguan 2.0 diesel, 4x2, Man6, Trendline |
115 | 4.7 | 10.9 | 24.568 |
Kia Sportage 1.7 diesel, 4x2, Man6, Plus |
115 | 4.7 | 11.5 | 18.883 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
Mult succes ! Asteptam insa si o versiune hibrid/electrica...sau macar benzina 4x4 cu cutie automata! Masina are potential f. bun