Noul Porsche 918 Spyder va avea printre opţionale o nuanţă de 50.000 de euro
Porsche 918 Spyder este tot mai aproape de lansare. O broşură dezvăluită azi, trădează preţul unor opţionale de lux. Tot azi aflăm şi că 918 Spyder a parcurs Nurburgringul în 7 minute şi 14 secunde.
Porsche nu s-a străduit foarte tare să ascundă detaliile şi imaginile noului său 918 Spyder. Deja ştim că supercarul german va dezvolta peste 770 de cai putere şi că va fi capabil să atingă 100 de km/h în doar 3.2 secunde. Viteza maximă va fi şi ea demnă de un supercar, acul vitezometrului urmând să se oprească la 320 de km/h.
Noutatea o reprezintă însă timpul pe care 918 Spyder l-a înregistrat pe celebrul circuit de la Nurburgring. Informaţia a fost publicată pe contul de Facebook al brandului german şi anunţă o revoluţie în segment. Cele 7 minute şi 14 secunde înregistrate de hibridul din Stuttgart reprezintă un timp mai bun decât cel al predecesorului Porsche Carrera GT şi mai bun decât cel al actualului Lexus LFA Nurburgring. Din păcate, valoarea obţinută nu a reuşit să detroneze Dodge Viper ACR, care a înregistrat 7 minute şi 12 secunde.
Tot astăzi, mai multe imagini din broşura oficială a noului 918 Spyder au ajuns pe internet. Fotografiile trădează designul final al modelului şi chiar câteva detalii legate de preţ şi de lista de opţionale.
După ce au plătit preţul de bază, estimat deja la 645.000 de euro, clienţii excentrici pot alege dintr-o gamă variată de culori exterioare. Cele mai scumpe dintre ele se numesc Liquid Metal Blue şi Liquid Metal Grey, estimate la 50.000 de euro. Lista de culori va mai include 10 nuanţe diferite şi două tipuri de colant, Martini Racing şi Salzburg Racing Design.
Tot în lista de opţionale se regăseşte şi pachetul Weissach, care nu aduce nimic în plus, ba dimpotrivă renunţă la elemente din echiparea de serie. Pentru 34 de kilograme în minus, Porsche te ajută să renunţi la aer condiţionat, la sistemul audio, la cotieră şi la spaţiile de depozitare din interiorul uşilor.
Cere si ti se va da... daca optiunea de culoare ar fi costat numai 5000E nici nu mai sarea in ochii fitosilor si incultilor din statele detinatoare de petrol. Asa nici nu cred ca vor fi prea multe modele in zona aceea cu o culoare normala, iar un adevarat fan Porsche va putea doar sa saliveze la macheta 1:43, daca si-o va permite pana si pe aceasta. I rest my case!