Noul Pininfarina Battista Edizione Nino Farina, un omagiu adus primului campion al Formulei 1

Publicat marţi, 11.07.2023 11:04 de Tiberiu Safta

Pininfarina a dezvăluit noua ediție specială Battista Edizione Nino Farina. Noul model îi aduce un omagiu lui Giuseppe „Nino” Farina, primul campion mondial din istoria Formulei 1. Doar 5 exemplare vor fi construite.

Cu ocazia Festivalului de Viteză de la Goodwood, care va începe în 13 iulie, italienii de la Pininfarina tocmai au dezvăluit o ediție specială pentru supercar-ul său, Battista. Noua ediție specială este botezată Edizione Nino Farina și a fost creată pentru a-i aduce un omagiu lui Giuseppe „Nino” Farina, primul pilot care a devenit campion mondial în Formula 1, în sezonul inaugural din 1950.

Pentru a marca această ediție, Battista este vopsit într-o nuanță de roșu Rosso Niro, cu accente și grafice albe în zonele inferioare ale caroseriei. În zona aripilor din spate avem vopsită și o grafică exclusivă cu numărul 01, iar imediat deasupra suprafețelor albe avem și o dungă albastră foarte subțire. Plafonul este vopsit într-o nuanță contrastantă de negru, în timp ce jantele sunt vopsite în auriu.

Bineînțeles, toate elementele aerodinamice, precum și oglinzile laterale sunt confecționate din fibră de carbon.

La interior avem două scaune vopsite în culori diferite. Astfel, scaunul șoferului este îmbrăcat în tapițerie din alcantara neagră, în timp ce scaunul pasagerului este îmbrăcat în tapițerie crem. Ambele scaune conțin sigle exclusive brodate pe tetierele integrate, iar aici avem și centuri de siguranță vopsite în albastru, precum și elemente din habitaclu confecționate din fibră de carbon și aluminiu.

Sub capotă, propulsorul nu a suferit nicio modificare, astfel că vorbim în continuare de 4 motoare electrice care dezvoltă 1927 de cai putere. Bateria are o capacitate de 120 de kWh, pentru o autonomie de 500 de kilometri.

Noul Pininfarina Battista Edizione Nino Farina va fi reprodus în doar 5 exemplare. Constructorul italian nu a anunțat prețurile noii ediții speciale.

via Pininfarina

  • Je, marţi, 11.07.2023 15:20

    Superba masina! Merita un motor adevarat care sa insufleteasca masina nu motoare electrice cu zgomot de masina de spalat...

  • @Je, marţi, 11.07.2023 16:25

    Caruta pe benzina e pentru oamenii pesterilor ramasi in urma. Motorul adevarat, este cel electric. Numai un tolomac mai vorbeste de motoare pe combustie, o prostie inginereasca la momentul actual.

  • Mircea Badea, marţi, 11.07.2023 17:07

    eu as face-o decapotabila adica i-as da jos usile. de ce doar 5?! le-am zis ca strang banii..

  • @@ Je, miercuri, 12.07.2023 16:17

    Imi dau seama care e cultura ta automobilistica... Nu ai mers vreodata cu o masina sport adevarata, nu stii cum e cand simti ca se ridica parul pe spate cand urla motorul, cum vibreaza masina, cum miroase... Sunt niste senzatii pe care o masina electrica nu o sa ti le ofere niciodata. Mersul cu o masina sport nu implica doar un sprint in linie dreapta, inseamna mult mai mult. Senzatiile astea sa ramana la ''oamenii pesterilor'' cum zici tu. Asa ca tie iti doresc o electrica fada fara suflet, un pensat reusit, un epilat fara durere si "femei'' ca Miss Olanda ,asta pare ca e viitorul. Asa ca prefer sa raman in pestera mea si sa nu fiu deranjat de noile specimene reprezentate de tine.

  • @@, miercuri, 12.07.2023 18:35

    nici nu iti dai seama cat de primitiv esti! ai senzatii cand omori alti semni si vietati.